Nazare le cere constructorilor să finalizeze tronsonul de autostradă Deva-Orăștie până în octombrie
Ministrul Transporturilor, Alexandru Nazare, le-a cerut constructorilor tronsonului de autostradă Deva-Orăștie să finalizeze lucrarea până în luna octombrie, cu patru luni înainte de termenul specificat în contract, declarându-se mulțumit de lucrări și spunând că "e bine, dar se poate și mai bine".
Ministrul Transporturilor, Alexandru Nazare, le-a cerut constructorilor tronsonului de autostradă Deva-Orăștie să finalizeze lucrarea până în luna octombrie, cu patru luni înainte de termenul specificat în contract, declarându-se mulțumit de lucrări și spunând că “e bine, dar se poate și mai bine”.
Ministrul Alexandru Nazare a inspectat, duminică, lucrările la tronsonul de autostradă Deva-Orăștie, în zona podului peste Mureș din apropiere de Simeria.
El s-a arătat mulțumit de stadiul lucrărilor.
“Pe acest tronson avem finalizate terasamentele în proporție de 60 la sută și podurile în proporție de 40 la sută (vor fi 21 de poduri – n.r.). Stăm bine, dar vrem să fie și mai bine. Aici se lucrează pe două schimburi, le-am sugerat să lucreze pe trei schimburi, mai ales că vremea le permite, și vreau ca să dăm în folosință până în luna octombrie toți cei 32 de kilometri. E bine, dar se poate și mai bine. Este mai bine decât în Timiș sau Arad, dar ar fi o premieră pentru ISPA să se finalizeze mai devreme”, a declarat Nazare.
Întrebat dacă finalizarea celor 32,5 kilometri de autostradă înainte de termen are vreo legătură cu alegerile care vor avea loc anul acesta, ministrul Transporturilor nu a dat un răspuns clar.
“O să fim cu ochii pe cei care fac celelalte tronsoane de autostradă, astfel încât acest tronson să se lege de un altul, pentru a se putea circula”, a spus el.
Tronsonul Deva – Orăștie, de pe traseul autostrăzii Nădlac – Timișoara – Lugoj – Deva – Sibiu – Pitești – București – Constanța, beneficiază de o finanțare în valoare de 177,92 milioane de euro (fără TVA), din care contribuția Comisiei Europene se ridică la 108,91 milioane de euro, iar cea a Guvernului României este de 69 de milioane de euro, fără TVA. Lungimea tronsonului este de 32,5 kilometri, cu două benzi pe sens. Pe traseu vor fi construite 21 de poduri, cel mai mare fiind podul peste râul Mureș, care va avea o deschidere de 720 de metri. De asemenea, vor fi două noduri rutiere, peste 100 de podețe și aproape 19 kilometri prevăzuți cu panouri antifonice.
Termenele de finalizare a lucrărilor sunt august 2012 pentru segmentul Simeria – Orăștie (17,7 kilometri) și februarie 2013 pentru sectorul Deva – Simeria (14,8 kilometri).
-
România importă sâmbătă după amiază peste 1.300 MW de energie, deși ambele reactoare de la Cernavodă au fost repornite. Producția internă acoperă doar 80% din consumEnergie · 14 noiembrie 2026
-
Belgianul Xavier Piesvaux, artizanul expansiunii Mega Image pe piață, care a crescut de la 19 la 420 de magazine, a revenit în România după un deceniu pentru a cuceri din nou piața, de data asta împreună cu ProfiEveniment · 14 noiembrie 2026
-
Miliardarul ucrainean Petro Poroșenko merge cu brandul de dulciuri Roshen la „kilometrul zerro” la shoppingului românesc, Bucur Obor. Magazinul monobrand se pregătește de CrăciunZF 24 · 14 noiembrie 2026