Negustorul de halvita

Reminiscente ale “negustoriei de targ”, cand “negustorii” profitau de cine stie ce sarbatoare ca sa iasa din pravalii si sa-si vanda produsele in spatiul consacrat “targului”, in vremea lui Caragea au fost consemnati la Agie “un soi de negustori ce se preumbla prin politie”, adica negustori ambulanti.

Vor fi fost si inainte, dar au fost starpiti, probabil, de Nicolae Mavrogheni, pentru ca nu-i putea controla. In aceasta fotografie, care dateaza din anii Razboiului Crimeii, intalnim un asemenea negustor ambulant care vindea halvita unui tanar.

Negustorul, ca si produsul sau, era balcanic: albanez, grec sau turc. Halvita – termen mai corect decat alvita – era obtinuta, isi amintea Tache Papahagi, din “caramel frecat cu extractie de ciuin, la care se adaugau migdale, nuci, arome”, amestecul facandu-se intr-un “ceaun sub care palpaiau cateva flacari strunite cu pricepere”. Cel mai adesea, negustorul facea reclama, dar uneori, ca in cazul de fata, isi injgheba la o intersectie de ulite sau la intrarea in vreun han o “pravalie in aer liber”, adica un scaun rudimnetar si o masa improvizata pe care isi punea marfa “la vedere”.

Este de observat ca nu doar acest negot cu halvita, ci negotul ambulant in general a supravietuit pana la venirea lui Ceausescu la putere, in R.P.R. fiind inca tolerat.