Neoliberalismul magarilor (I)

“Neoliberalismul” reprezinta in linii generale “opera de ridicare a unei clase sociale, cu toate institutiile necesare”, ca un “lucru elementar” pentru “avutia nationala”. Altfel spus, “din saracie nu s-a nascut niciodata civilizatie. Si pentru ca tara noastra sa-si mareasca avutia nationala, muncitorimea ei trebuie sa lucreze ceva mai mult decat opt ore pe zi si ceva mai constiincios si cu mai mult drag decat face astazi. Si aceasta timp de cateva generatii, caci opera de civilizatie nu se naste de azi pe maine, ci este un indelung proces istoric.” (Neoliberalismul). Din nefericire insa, “traim asiatic si ne judecam dupa norme europene” (I.D.Sirbu). Lucratorul nostru are opt ore de lucru si repaus doua zile pe saptamana, concediu de odihna, asa cum cer normele europene. Dar, este lipsit de “experienta muncii”, iar “cult pentru ea n-are; alte trebuinte decat cele animalice nu cunoaste. Daca totusi i se scurteaza timpul de lucru, prin maimutarirea altor tari, el pleaca din atelier in carciuma, unde-si cheltuieste tot castigul si de unde iese tot zdrentuit si murdar, asa ca trebuie sa-l inconjuri cu jena la departare de cativa metri” (Neoliberalismul).
Un membru al tinerei generatii de la inceputul anilor ?50 se intreba “critic si autocritic: ce facem cu lichelele, cu prostii si cu nepriceputii carora, printr-un miracol ceresc, le-am creat conditii cu totul exceptionale de a face cariera si a inlocui dictatura celor cinstiti, inteligenti si priceputi? Ce masuri de Deparatizare, Deratizare, Dezinfectare, ce masuri D.D.D. are pregatite generatia voastra ca sa nu greseasca cumva acest fatal start istoric?”. (I.D.Sirbu). Lichelele, prostii, nepriceputii, sarlatanii, baronii locali etc., sunt integrati de Stefan Zeletin intr-o imaginara “tara a magarilor” unde “magarii nu iarta niciodata unuia dintr-ai lor faptul de a se fi ridicat deasupra mediei” (Tara magarilor). Or, tocmai aceasta este drama colectiva pe care o traieste o patura sociala minoritara de oameni simpli sau de carte, in lumea “magareasca” din toate timpurile. “Metafizica dosului” consta in simplul fapt al “durerii in cot” – a oficialului aflat in serviciul public sau a mitocanului imbogatit ilicit – fata de o diploma universitara sau de un muncitor onest care-si cunoaste meseria. Suntem in regres. Din plutocratia “magarilor” ne-am prabusit in oligarhia “omului care este”. “Omul care este” majoritar azi nu poate fi foarte diferit de “magarul” de ieri. Vorba lui Cezar Petrescu: “nimic nu e nou… totul a mai fost. Numai fata oamenilor e mai vulgara si placerile lor mai lacome”. Accesoriile de epatare juvenila s-au diversificat, extinzandu-se spre varste onorabile.
Pe vremuri, “magarul las, nepasator, mucegait de putred la constiinta” avea “nevoie de o parghie puternica care sa-l scoata din nesimtirea sa fata de tot ce e frumos si nobil si sa-l puna in miscare”. Aceasta “parghie” se numea pe atunci “bacsis”. Dupa prabusirea regimului “magaresc” a venit un altul care a metamorfozat bacsisul in spaga. Care-i diferenta? Ar fi una de “caracter”. Pe cand bacsisul de odinioara era calculat de expeditor, spaga de azi este fixata de destinatar. S-a petrecut in ultima vreme o interesanta inlocuire cultural-antropologica: spaga devenind un modus vivendi, s-a substituit treptat numelui, devenind un titlu de noblete. Asa au aparut un “Miki Spaga”, un “Spagaton” sau un “Spagoveanu”.