Neon aprinde lumina pe santierul Bechtel
Neon aprinde lumina pe santierul Bechtel
Compania clujeana Neon Lighting va furniza materialele electrice si va asigura serviciile de iluminat pentru santierele de pe autostrada Transilvania, care va fi realizata de compania americana Bechtel.
“Am castigat licitatia organizata anul trecut si le vom furniza aparatura electrica necesara organizarii si amenajarii santierelor”, a declarat Augustin Cosma, directorul general al companiei, care a refuzat sa precizeze care este valoarea contractului.
Reprezentantii Bechtel au confirmat incheierea acestui contract si au spus ca deja s-au facut opt livrari din partea firmei clujene, fara a oferi detalii financiare.
Neon Lighting, care are ca obiect de activitate comertul, face parte impreuna cu alte trei firme – Neon Product (producatoare de lampi electrice), Neomanager (ofera expertiza manageriala si tehnica) si Neon Consulting (microproductie de tablouri electrice) – din grupul Neon, detinut de oamenii de afaceri Augustin Cosma si Ioan Nemeth.
Anul trecut, grupul a avut o cifra de afaceri de peste 4 milioane de euro, tinta pentru acest an fiind de 5,6 milioane de euro.
“Deschiderea noilor puncte de lucru in Moldova si Banat va duce la cresterea vanzarilor si, implicit, a productiei”, a mai spus Cosma. In aceste conditii, compania va derula anul acesta un program de investitii de aproape 1 mil. euro pentru extinderea si modernizarea liniei de productie locale.
“Momentan, productia se realizeaza in doua locatii a caror suprafata nu este suficienta pentru volumul de comenzi pe care il avem si de aceea am investit in constructia unui imobil de trei etaje care va acoperi necesarul de spatiu”, a adaugat Cosma.
Oficialul firmei a mai spus ca un alt obiectiv important pentru acest an il reprezinta extinderea pe piata externa.
“Anul acesta vom deschide un punct de lucru in Republica Moldova, la Chisinau, impreuna cu partenerul nostru elvetiano-suedez ABB”, a mai declarat Cosma. Neon este importator direct al produselor de aparataj electric ABB in Romania.
“Majoritatea clientilor nostri sunt institutii bancare. De exemplu, pentru Banca Transilvania am realizat peste 100 de sedii cu tot ceea ce inseamna aparatura electrica si fatade, iar pentru 2005 am contractat realizarea altor 50 de filiale in toata tara”, a mai declarat Cosma. El a adaugat ca in prezent se poarta discutii cu Industria Sarmei Campia Turzii pentru realizarea instalatiei electrice si de iluminat. In plus, oficialii firmei negocieaza si cu municipalitatea clujeana pentru realizarea iluminatului stradal. transilvania@zf.ro
-
Nvidia, în căutare de succesor pentru Jensen Huang, cel care și-a dat demisia după 33 de ani la conducerea gigantului tehnologic american. Șeful Arm, Rene Haas, este pe lista favorițilorBusiness Internaţional · 13 noiembrie 2026
-
Ar putea urma scăderi la pompă. Pentru prima dată de la începutul războiului din Iran, există mai mult petrol pe piața internațională decât cerere. „Semne timide de reechilibrare”Business Internaţional · 13 noiembrie 2026
-
Topul Celor mai admirați CEO din România ține mai mult de brandul companiei, de percepție și de marketingul fiecăruiaOpinii · 13 noiembrie 2026