Nervul economiei

Despre bani se spunea, candva, ca sunt “nervul razboaielor”. Astazi, stim ca sunt “nervul economiei”.

Daca-l intrebi pe un sef de intreprindere exportatoare ce-i trebuie ca sa urneasca lucrurile din loc, va fi tentat sa-l imite pe Napoleon. Va raspunde ca-i trebuie bani, bani si iar bani.

Daca-l intrebi, mai departe, de ce n-are bani va invoca dobanzile mari la creditele in lei, apoi leul care se intareste in raport cu valuta. Nu va sufla insa o vorba despre produsele fabricii pe care o pastoreste, necompetitive nici prin pret si nici prin calitate, de la care ni se trag relele mai sus amintite: dobanzile inca mari si politica de austeritate a BNR.

Nimic nu ar fi mai usor decat sa li se dea bani. Ar fi de-ajuns ca la Banca Nationala, pe un ecran, sa fie inscrisa o suma, pentru ca dintr-o data economia sa fie inundata de un flux urias de lei. Daca insa acesti bani nu sunt acoperiti cu o cantitate de bunuri si servicii de fabricatie romaneasca pentru care exista cerere interna si externa, orice leu in plus ne-ar aduce inflatie.

Pana cand restructurarile nu vor trece dincolo de portile intreprinderilor, pentru a intoarce productia cu fata la piata, socurile inflationiste nu vor putea fi evitate daca Banca Nationala nu strange surubul la bani. Mai mult, cand se ivesc pericole inflationiste, banca centrala n-are incotro si este obligata sa urce dobanda de politica monetara.

De aici inainte, o vreme, nu vor fi sanse pentru relaxari. Desigur, monetare. Daca directorii vor bani, bani si iar bani, pentru intreprinderile lor, este normal sa ofere mai intai eficienta, eficienta si iar eficienta. Acesta este pretul!

Daca in intreprinderi vor creste doar castigurile, fara sa fie intensificata munca, in expresia ei normala: produse mai multe si mai bune, pe care piata sa le accepte, banii in plus nu vor produce decat… pagube. Pentru ca mai multi bani pe piata, fara mai multa munca eficienta, ar fi un pericol imens.

Daca vrem bani noi, bani care sa ne aduca bunastare, trebuie sa scapam mai intai de abisul conjunctural in care se afla, acum, economia romaneasca. Dar pentru asta va fi nevoie de mai multa munca de inalta calitate. Chiar si de mai mult somaj, un timp, pentru a scapa intreprinderile de surplusul de personal. Si, mai ales, de mai mult spirit intreprinzator, de libera initiativa. Starea de asteptare nu-i decat un mod de a lungi boala.

Sigur, tara are nenumarate nevoi. Multe sunt urgente. Dar nu mai putem sa pornim de la aceste nevoi si de la cheltuielile pe care le-ar antrena satisfacerea lor. Fiindca n-am face altceva decat sa cumparam iluzii.

In tara sunt bani multi. O parte importanta a lor, constituind supralichiditatile din sistemul bancar, este sterilizata de catre BNR.

Daca insa intreprinderile vor sa ajunga la acesti bani, din care sa angajeze cheltuieli, in limita creditelor obtinute, o pot face numai daca dobandesc bonitate. O astfel de conditie este obiectiv necesara.