Nevoia de boierie

Peste tot descopar o nevoie teribila de boierie. De la taximetristul care-ti refuza comanda pentru simplul motiv ca drumul tau nu este acelasi cu drumul sau spre casa la patronul de magazin, atat de stresat ca trebuie sa te serveasca incat impolitetea este o forma eleganta de relationare. In majoritatea institutiilor culturale bugetare se traieste legumicol, fara idealuri, fara cautari si insolit: timpul trece, leafa merge, iar pensia se apropie. Descoperitorii, sfredelitorii sunt anihilati cu rapiditate.
Ospatarul este vadit deranjat daca te-ai asezat la masa lui, iar daca faci aceasta greseala descoperi un meniu care nu are legatura cu realitatea: foccacia este o sinteza alchimica de prost-gust fata de foccacia pe care ai fi servit-o la Palermo; espresso machiatto nu este doar spuma de lapte pe care o amesteci tu in cafeaua semipreparata, cel putin asa ar spune-o turcul sau grecul, care a creat-o cu ceva secole in urma. Imitatie, superficialitate, trivialitate. Si totul costa de doua, trei ori mai mult decat la Palermo sau Amsterdam: o cafea cu un nume sonor, dar autohtona, dupa urechea mahalagiului pe post de maestru bucatar.
Fiecare trecator se crede in felul lui un boier care nu trebuie deranjat: se posteaza langa usa autobuzului sau a tramvaiului pentru a cobori peste patru-cinci statii; se opreste spontan in mijlocul drumului fara motiv, adesea incurcandu-i pe altii; merge labartat cu slapii lipaind pe talvegul piciorului adesea plin de praf si scuturand mainile nervos, la distanta de corp, de parca trotuarul ar fi al lui etc. Nevoia de boierie este rezultatul devalmasiei milenare valahe cultivate in anii puterii populare si este asemeni unui reflex care nu poate fi explicat, dar care raspunde unui stimul imposibil de controlat. Lucru descris de Petru Dumitriu in romanul sau Cronica de familie, cand taranii – dupa ce si-au ucis boierul venit la mosie, pentru ca asta se intampla si prin imprejurimi in primavara lui 1907, ca o moda de moment – au recunoscut cu seninatate: “Noi nu n-avuram cu boierul nimica”.
Nevoia de boierie este dorinta superficialului de a deveni ceva, un superlativ social, fara efort. Sa moara “muschii lor” de cat de smecher a ajuns el si de cate poate sa faca doar pocnind din degete. Aceasta pocnitura din degete este bing bang-ul tribalizarii unei societati prabusite in nevoia de boierie.