Nevoia de modele - de la natural la dependenta

Se spune ca printre primele lucruri pe care le face un copil sunt incercarile de a imita ceea ce observa in jurul lui. Acest lucru se intampla atat in cazul copiilor care se joaca de-a mama si de-a tata, cat si al parintilor care isi trateaza copiii asa cum la varsta si vremea lor au fost tratati si ei.

Mimetismul poate fi vazut ca o modalitate de adaptare sau de integrare in mediu. Poate fi corelat cu recunoasterea unui status sau cu anumite recompense (inclusiv de natura emotionala – cum ar fi confirmarea apartenentei la un grup). Se poate intalni in diverse locuri si sub o multitudine de forme – de la cele mai directe (aceeasi tinuta, acelasi tip de accesorii sau de culori) pana la cele mai rafinate (aceleasi idei sau convingeri, acelasi tip de reactii).

O forma mai subtila de mimetism poate fi aderarea la un concept sau model. Ne reprezentam adesea lumea inconjuratoare folosind un set de modele si structuri mai mult sau mai putin corelate. Avem nevoie de astfel de repere pentru a inainta in marea necunoscuta care este anul urmator, ziua de maine sau pentru unii dintre noi – chiar ora urmatoare.

Aceste repere se pot baza pe cunostintele si experienta noastra de viata sau pe informatii externe. In momentul in care ne construim astfel de repere pornind de la modele externe, validate de altii, fara a le corela cu experienta de viata si cunostintele acumulate pana in acel moment, putem castiga pe termen scurt (status sau confirmarea apartenentei), insa riscam sa fim dezamagiti atunci cand modelul ales de noi nu functioneaza. Prima reactie poate fi sa dam vina pe model si sa intoarcem impotriva lui toate asteptarile si sperantele noastre, acum convertite in frustrari. Apoi sa alergam dupa un alt model, mai promitator, in care sa investim din nou.

Spre exemplu: cineva a apreciat atat de mult ideea de “gandire pozitiva” incat nu a inteles ca aplicarea ei inseamna mai mult decat sa vada doar partea pozitiva a lucrurilor. Ajunsa intr-o discutie cu un client nemultumit, care voia sa returneze marfa primita, persoana a apelat la argumente gen: “Intr-adevar nu e ce va asteptati sa primiti, dar uitati ce frumos arata si cate facilitati are!” O astfel de persoana va tinde sa evite conflictele si sa fie un coleg placut; in situatii de confruntare, ar putea renunta la punctul de vedere propriu, de dragul pastrarii armoniei. Intr-o discutie cu un sceptic, persoana va incerca sa demonstreze cat de placute si frumoase sunt anumite aspecte ale situatiei discutate si va evita aspectele negative – ceea ce ii va da mana libera scepticului sa-i demoleze argumentele. Sau – daca experienta de viata a facut-o sa creada ca nimic nu se obtine fara lupta, persoana este mai putin convingatoare cand spune”nu e nici o problema” – si implicit, modelul nu functioneaza cum s-ar astepta. Cand nivelul de frustrare depaseste limita de toleranta, persoana “adepta” a “gandirii pozitive” (care a preluat conceptul fara sa-l internalizeze) va trece in extrema opusa, declarand ca modelul nu este util/corect/nu se potriveste. O reactie mai benefica ar fi fost sa foloseasca acest prilej pentru a vedea care sunt limitele modelului si in ce context folosirea lui este utila.

Se spune ca proaspetii convertiti (la o convingere sau un sistem, de natura intelectuala sau spirituala) sunt cei mai indarjiti aparatori ai acelei convingeri sau acelui sistem. Exista tentatia de a crede ca daca un model a functionat o data sau daca persoane considerate importante confirma functionarea lui, el va functiona la fel de bine oricand si in orice situatii. Aici se poate manifesta si speranta secreta de a fi gasit ceva ce poate raspunde la toate intrebarile dintr-un anumit domeniu. Aceasta duce la o viziune a lucrurilor in alb si negru, fara nuante, fara relativizare.

Apare astfel riscul de a fetisiza un instrument sau un sistem, de a-l investi cu valoare absoluta intr-un domeniu, pentru a-i retrage toate aprecierea atunci cand nu se comporta la nivelul asteptarilor.

Acest lucru se poate intampla cu orice sistem: de la cure de slabit pana la cursuri, de la zodiac pana la instrumente de management al timpului. In anumite situatii, efectele se pot propaga de la nivel individual la nivel de organizatie si este necesara o interventie de amploare pentru a diminua repercursiunile.

Cum poate actiona un trainer pentru a preveni astfel de efecte?

In primul rand, prin pastrarea unei distante obiective fata de un concept, sistem sau instrument prezentat. Atasamentul manifestat fata de o singura solutie pentru o problema data, fara a mentiona ca exista si alte variante care pot fi explorate, poate atrage participantii in directia “alb sau negru”.

In al doilea rand, prin folosirea acelor modele si sisteme care au fost experimentate si integrate cu experientele anterioare ale trainerului. Un trainer charismatic poate convinge participantii ca are dreptate si sistemul prezentat este cel mai bun. Insa daca afirmatiile nu sunt sustinute de o experienta practica si reprezinta doar o aderare emotionala la un sistem, ele pot genera dependenta de acel sistem ti fetisism.

In al treilea rand, prin buna corelare intre nevoile participantilor si aplicabilitatea si limitele modelului. Astfel, participantii vor primi un instrument util, cu “instructiuni de folosire” si vor putea evita situatii de tipul “folosesc instrumentul potrivit in contextul sau momentul nepotrivit”.

Modelele sunt necesare – atat in viata personala, cat si in activitatile profesionale. Ceea ce nu poate fi necesar este dependenta de ele. Prin analogie, daca “Cunoasterea inseamna putere”, atunci cunoasterea aplicabilitatii si limitelor unui model inseamna puterea de a ne desprinde de el in situatiile in care nu a fost prevazut sa functioneze. Si o astfel de situatie este cea in care modelul nu a fost asamblat in puzzle-ul reprezentat de personalitatea, cunostintele, emotiile si experienta de viata – care sunt o combinatie unica pentru fiecare dintre noi.