Nevoia de urme

Nevoia de urme nu e doar trasatura (umana) eterna, ci si garantie a eternitatii (relative) a umanului. Jurnalul, ca specie, e de comentat intre fictiune si document, cu precautiuni cerute de aceasta teribila cumpana a oricarui Text. Opera de fictiune (pura, era sa zic, uitand o clipa ca puritatea e un atribut strain oricarei interpretari) alege din magma trecatoare a zilei si recompune sensuri, structuri coerente.

Jurnalul eternizeaza si da greutate unor fleacuri cotidiene pe care le trec cu vederea protagonistii insisi, iar istoria mare nu le retine.
Cu o poetica extrem de “relativa” in ciuda repetatelor circumscrieri teoretice, jurnalul intim este, esential, transcriere. El se naste pentru a transcrie lumea dupa dorinte ascunse (vinovate ori nu, nu conteaza). Rostul lui e sa moara odata cu autorul, ca un frate siamez. Daca nu o face, are de ales intre cateva variante asemanatoare.
Un jurnal publicat dupa moartea autorului pastreaza minciuna originara, are pasaje verificabile prin confruntare cu datele consemnate de istorie, dar, in general, fictioneaza. Cel care tine jurnal se transcrie vrand-nevrand. Simultaneitatea trait/scris este exclusa. Intre ele e un spatiu, o distanta de parcurs. Daca autorul isi publica jurnalul in timpul vietii, o face retusandu-l, oricat de putin. Nu poate fi scriitor cel care trimite la tipar o pagina veche fara s-o revada! Iar re-vederea textului e fictionanta. Mintea de acum intervine in cuvintele mintii de atunci. Falsifica, indreapta. Cu buna stiinta si de perfecta buna credinta. Nu despre vina de a interpreta vorbesc, ci despre inevitabilitatea interpretarii.
Jurnalul nu se scrie ca sa spui ceva, ci ca sa fii aici. Fascinatia ii sta in iluzia intretinuta cotidian ca esti si ai un rost de vreme ce, iata, lasi urme (pe hartie). Sintagma “poltergeist fantasmatic” e mai putin pleonastica daca te gandesti la dubla miscare a imaginarului: inventezi un “miscator-de-mobile” interioare a carui existenta e deja imaginara si care nu-ti va face fictiunea interioara mai putin imaginara, insa iti va furniza un material de o aparenta concretete pe care iti poti lucra senin realitatea.
Orice opera de arta e autofictiune, in dozari tinand de talent, de moda literara, de -isme. Azi, mai dez-incantata ca ieri. Marea fictiune are ambitia de a crea lumi de forta si marimea celei reale. Mica fictiune a jurnalului, a memoriilor, a marturiilor are ambitia de a propune ca Lume marunta, cotidiana, nesigura de sine, prapastioasa viata a individului.