Nici managerii nu sunt scutiți de deliruri/ de Stelian Țurlea

Ce se poate găsi într-o carte despre care se spune (o face un distins profesor, economist și matematician) că este “una dintre cele mai importante cărți de management din toate timpurile”? În mod sigur afirmația nu numai că are conținut, dar și incită să deschizi volumul, la final așteptările fiindu-ți răsplătite cu vârf și îndesat. De câteva decenii bune, nenumărați consultanți și specialiști în economie care pretind că sunt la curent cu ultimele noutăți în materie reușesc să-i deruteze pe managerii care solicită un sfat, încât aceștia nu mai deslușesc între succes și eșec, între știință și simple povești. Phil Rosenzweig procedează altfel: “Majoritatea cărților de management pun, de la început, următoarea întrebare: Ce determină înalta performanță? Această carte începe prin a răspunde la o întrebare diferită: De ce înalta performanță este atât de dificil de înțeles?“

Phil Rosenzweig se explică: O mare parte a gândirii noastre economice este afectată de “deliruri”, adică de erori de logică și raționamente greșite care ne distorsionează înțelegerea cauzelor reale ale performanței întreprinderii. Cel mai întâlnit “delir” este efectul de halo. Atunci când vânzările și profiturile unei companii sunt ridicate, oamenii cred, adesea, că aceasta are o strategie genială, un lider vizionar, angajați capabili și o cultură corporatistă excepțională. Când performanțele se lasă așteptate, ei consideră că strategia este greșită, că managerii sunt aroganți, angajații – mulțumiți de sine, cultura – stagnantă. În realitate, performanța companiei generează un halo care modelează felul în care îi percepem strategia, conducerea, angajații, cultura și multe altele.

Efectul de halo modelează tot – lucruri, oameni, lideri, aprecierile pe care le facem, procesele decizionale. Așa se explică de ce o companie, un lider, un conducător de firmă se află la un moment dat în frunte, admirat, adulat, curtat, comentat, urmat și de ce după o vreme s-a prăbușit de pe piedestal, aparent fără argumente, și, la fel de îndreptățit, e comentat dur și disecat. “Efectul de halo reprezintă delirul fundamental. Este o eroare – uneori alcătuită din mai multe erori – care apare iarăși și iarăși, afectând calitatea informațiilor noastre și diminuându-ne capacitatea de a analiza clar factorii care modelează performanța întreprinderii.”

Dar acesta nu este singurul delir. Este însoțit de alte opt care afectează domeniul economic – delirul corelației și cauzalității, delirul explicațiilor unice, delirul punctelor câștigătoare, delirul cercetării riguroase, delirul succesului durabil, delirul performanței absolute, delirul greșit al bățului, delirul fizicii organizaționale. În interviuri ulterioare apariției cărții, Rosenzweig preciza că acestea n-au o importanță egală. Efectul tuturor delirurilor este explicat pe larg de Phil Rosenzweig, profesor la Institutul Internațional pentru dezvoltarea Managementului din Lausanne, iar analiza și argumentele sale se bazează pe exemple foarte recente despre ascensiunea și decăderea – ambele surprinzătoare – ale unor mari firme despre care s-a scris enorm în ultimii ani.

Și analiza și argumentele sale n-au în vedere decât întrebarea esențială, reamintită de câteva ori pe parcursul cărții: ce generează înalta performanță? Iar la sfârșitul analizei, cititorul/conducătorul implicat ar trebui să fi înțeles cum să evite halourile (între altele, trebuie să ne bazăm pe indicatori care nu sunt afectați de performanță).”Dacă lăsăm deoparte, insistă Rosenzweig, suspecții de serviciu, conducerea, cultura, focalizarea ș.a.m.d. – care sunt, poate, înțelese mai bine ca aprecieri bazate pe performanță, mai degrabă decât cauze ale performanței – rămânem cu două mari categorii: opțiunea strategică și execuția. Prima este inerent riscantă, deoarece se bazează pe supozițiile noastre referitoare la clienți, concurenți și tehnologie, precum și la capacitățile noastre interne. Cea de-a doua este incertă întrucât metodele care funcționează bine într-o companie pot să nu aibă același efect în cazul alteia. În ciuda dorinței noastre de măsuri simple, realitatea managementului este mult mai problematică decât am fi, adesea, dispuși să admitem – și mult mai mult decât ne-ar putea face să credem poveștile noastre liniștitoare. Managerii înțelepți știu că afacerile înseamnă căutarea mijloacelor pentru creșterea șanselor de succes – fără a-și imagina vreodată că succesul este sigur.” Într-o măsură, afirmațiile acestea le cam intuiam, sunt pur și simplu de bun simț, numai că, în febra activității și a concurenței, mai toate sunt uitate.

Concluziile lui Phil Rosenzweig sunt și ele simple și de bun simț (încă o dată convingându-ne de faptul că marile idei sunt mereu la îndemâna noastră, doar să deschidem mai bine ochii): “Ideea centrală a acestei cărți a fost aceea că gândirea noastră economică este afectată de o serie de deliruri. Speranța mea este că managerii vor citi cărți despre afaceri cu mai mult simț critic, vindecați de deliruri, iar cele mai ascunse fantezii și cele mai scumpe speranțe ale lor vor fi temperate de puțin realism.” Adică managerii își vor aminti că datele sunt pline de halouri, succesul rezistă rareori, performanța e relativă, pariurile riscante nu duc de obicei la succes, iar secretele succesului nu dezvăluie nimic despre lumea afacerilor. Își vor mai aminti că orice strategie bună implică riscuri, o execuție este incertă, șansa joacă un rol mai mare decât admitem, rezultatele slabe nu înseamnă întotdeauna că managerii au greșit și că tenacitatea este esențială. Și încă nici atunci când ținem cont de toate acestea nu este garantat succesul, doar ne apropiem mai mult de el. Performanța în business e relativă pentru că suntem în competiție cu alte companii, iar succesul nostru este afectat de ceea ce acestea fac. Și în general n-avem cum ști ce fac sau ce pregătesc ele. Nu există formule predictibile, pe care să te poți baza, pentru a obține o înaltă performanță. Sarcina managerilor este să emită judecăți în condiții de nesiguranță și într-o piață competitivă.

“Managementul și conducerea unei afaceri – mai preciza Rosenzweig într-un interviu – sunt un amestec de hard și soft. N-aș sugera niciodată că afacerea e doar inteligență și rigoare – e artă și în egală măsură știință. Cred că cei mai buni manageri au abilitatea de a-i inspira și motiva pe ceilalți, dar și de a privi cu un ochi limpede la analize, probabilități și performanța fundamental nesigură dintr-o piață competitivă. Nu vor exista niciodată formule predictibile care să asigure înalta performanță.”

Spus pe scurt, mai direct și mai pe înțelesul unui profan, Phil Rosenzweig ne sfătuiește să fim ceva mai sceptici cu tot ce e în jurul nostru și cu ce întreprindem, încât, dacă se întâmplă să pierdem, nu vom fi rămas prizonierii unor iluzii.

Prefața la volumul Phil Rosenzweig – Efectul de halou și alte opt iluzii economice care îi induc în eroare pe manageri. Editura Publica. Traducere din engleză de Dan Bălănescu