Nietzsche intre Ariadna si Dionysos

Impresia pe care Cosima Wagner o lasa asupra filozofului Nietzsche inca de la prima intalnire, din 17 – 19 mai 1868, este covarsitoare. Pe masura ce mintea lui Nietzsche se intuneca, el o divinizeaza pe fosta doamna Bulow intr-atata incat, numind-o Ariane (Ariadna), iar pe el Dionysos, crede ca a fost adus la ospiciu chiar de aceasta. Cosima manifesta fata de tanarul profesor de filologie clasica o vie cordialitate materna (bulbul din care ar fi trebuit sa iasa o planta miraculoasa), intarita si de aprecierile lui Wagner, fascinat de intentia lui Nietzsche de a abandona universitatea pentru a se consacra omagierii marelui muzician. Dar, pe masura ce filozoful ia distanta fata de Wagner si denunta wagnerianismul drept impostura cabotina, Cosima isi schimba considerabil atitudinea.

Interesul este, fara indoiala, reciproc. In “Jurnalul” sau, Cosima noteaza de mai bine de 200 de ori numele lui Nietzsche, iar acesta ii acorda elogiile cele mai surprinzatoare: “doamna venerata”, “femeia cea mai stimabila”, “printesa Ariadne”.

Cand Nietzsche a fost oaspetele Cosimei si al lui Richard Wagner la Tribschen, amintirea intalnirii, atat de tulburatoare pentru el, cu Richard, petrecuta pe 8 noiembrie 1868 la Leipzig, era foarte vie. Preocupat sa apara elegant in fata veneratului muzician, tanarul Nietzsche se vede silit sa renunte la costumul de rigoare, neputandu-l ridica de la croitor din lipsa de bani. Pesemne ca, la Tribschen, gentiletea celor doi amfitrioni l-a facut fericit pe Nietzsche. El avea la acea vreme 25 de ani, in vreme ce Wagner, la 56, ii putea fi chiar tata. Cu sapte ani mai mare decat el si cu 24 mai tanara decat Wagner, Cosima ii va fi parut lui Nietzsche o femeie accesibila.

A remarcat desigur nasul special, coroiat, talia supla si faptul ca era cu un cap mai inalta decat Wagner, cel care vorbea mult, repede si foarte sigur de sine. Aceste intersectari ale liniilor afective vin parca sa fie parafate de o mana a destinului, printr-o simetrie careia, desigur, nu doresc sa-i acord o alta semnificatie. Casatoria lui Wagner cu Cosima se petrece pe 25 august 1870. Treizeci de ani mai tarziu, la 25 august 1900, Nietzsche se stinge la Weimar.

Mama, tatal si fiul

Un cerc al unui vadit complex oedipian se inchide, asadar. Numai astfel am putea accepta si intelege constanta adoratie a “copilului” fata de “mama” ce a ramas totusi atasata “tatalui” si memoriei acestuia. Nietzsche nu a primit cu incantare indemnurile celor doi de a-si face o familie, de a se casatori, desi nu se poate spune ca nu a fost miscat de intentia acestora.

Nietzsche nu va uita catusi de putin faptul ca Wagner cunostea opiniile doctorului Eisner privitoare la boala sa si mai cu seama la indelungata practica a onanismului, ca si la acuzatia de pederastie si la legaturile cu fetitele disponibile din tinerete, de unde venea microbul sifilisului. Nu este exclus, cum sugereaza Henri Guillemin, ca Nietzsche sa si-o fi imaginat pe Cosima in ipostaza procuratoarei de placeri erotice.

Altminteri, Cosima nu-i va ierta insistentele in a-si dovedi talentul componistic (o atingere la gloria marelui muzician care era sotul ei). Cand, trecand la pian pentru a interpreta “Ecourile Noptii de Sfantul Silvestru”, adus de Nietzsche, valetul de alaturi va reactiona brusc, Cosima se va simti tare jignita, aproband intrutotul reactia dura a lui Wagner insusi, de-a dreptul oripilat de insistentele tanarului filozof.

Femeia care va muri la varsta de 93 de ani, traind inca 47 de ani dupa disparitia lui Wagner, le-a supravietuit de asemenea tatalui ei, Liszt, primului sot, von Bulow, si, desigur, lui Nietzsche. Ea a manifestat intreaga viata o atitudine sacerdotala, ce sugereaza o capacitate speciala de autoprotectie. O natura practica, foarte trebuitoare in eforturile lui Wagner de a duce an de an mai departe imensa masinarie a Festivalului de la Bayreuth, de care ea se va ocupa cu devotament multa vreme dupa moartea muzicianului.

Nu intamplator Nietzsche va remarca, vazandu-i pe cei doi ca pe un cuplu desavarsit (in ciuda diferentei de varsta si, la acea ora, a statutului de adulterini), totala lui incompatibilitate cu “fericirea” si “pacea” conjugala. O obsesie pentru el incapacitatea de a-si gasi o asemenea femeie. ai poate ca, in unele clipe, nici Cosima nu a putut ramane indiferenta la prezenta romantic emotiva a barbatului insingurat care era Nietzsche.

Una dintre prietenele ei marturiseste ca sotia lui Wagner i-a vorbit cu admiratie despre ochii filozofului, pe care i-a comparat cu aceia ai regelui Louis II de Baviere, protectorul lui Wagner (sa nu uitam, un rege homosexual). Cosima, de altfel, il suspecta pe venerabilul ei sot de unele presupuse supusenii de mai multe feluri la ordinele majestatii, de aceeasi varsta cu filozoful, lucru de care Nietzsche era foarte incantat.

Al treilea sot

Nietzsche merge foarte departe cu imaginatia, poate datorita unui evident “complex oedipian”, iar Cosima manifesta bizare reticente fata de fanteziile acestui indragostit neindemanatic. Ceva ii spune ca nu are dreptul sa respinga direct, cu brutalitate, un suflet chinuit si o minte atat de ascutita ca ale filozofului. Chiar daca in “Jurnal” isi manifestase, mai cu seama in timpul vietii lui Wagner, ostilitatea fata de atitudinea paradoxala a lui Nietzsche fata de acesta, Cosima va trece incetul cu incetul sub tacere si va ineca in uitare provocarile venite din partea unui indragostit neexperimentat si, pe deasupra, gelos, vanitos si inflexibil.

Cavaler al atator cauze pierdute in solul friabil al biografiei sale sentimentale, Nietzsche isi cauta o insistenta si pregnant platonica amagire in a si-o “aronda” pe Cosima cu drepturile fanteziei erotice derivate din conditia unui al treilea sot, cum se autoprclama la un moment dat.

Wagner moare la 13 februarie 1883. Noua conditie, de vaduva, deci de femeie in sfarsit libera a Cosimei ii va fi aparut lui Nietzsche ca un dar suprem. El se leaga de aceasta schimbare in existenta femeii adorate cu o disperare crescanda, care va imbraca formele cele mai diverse, si sfarseste prin a declara medicilor de la clinica din Iena, la 27 martie 1889, ca aceea care l-a adus acolo este Cosima Wagner, “sotia mea”.

Paradoxala poate parea pana si alchimia prodigioasei ambiguitati, a confuziei ce se instaleaza intre linia realista a vietii sale, marcata in scrierile filozofice, si substanta imaginativa din poezii, unde apar insistent trimiterile la Ariane (“Eu sunt labirintul tau…”).

In urcusul necrutator al bolii, Nietzsche se agata de acest “fir” al Ariadnei: voia s-o asigure de forta iubirii lui protectoare, desi, in acelasi timp, subconstientul ii dicta in chip imperativ sa caute o salvare, o iesire. O socotea harazita lui insusi, lui Dionysos. Stea Polara pentru o minte tot mai dezechilibrata, Cosima a acceptat cu intelepciune lamentatiile delirante ale unui om bolnav, ale carui manifestari depaseau, prin dedublare, schimbare de masti si ubicuitate, conditia normalitatii. Ea a fost ultima, singura fiinta ingaduita lui Nietzsche in chiar clipa prabusirii sale in intuneric.