Nimeni nu depune armele. Gherila continuă
Discursul președintelui Traian Băsescu a fost primit, cum era de așteptat, diferit în tabăra puterii și în cea a opoziției. În vreme ce puterea se așteaptă la „fapte importante“ care să fie explicate în timpul imediat următor („a lăsat să se înțeleagă că vor urma decizii instituționale importante odată cu reluarea activității Parlamentului“, a comentat europarlamentarul PDL Cristian Preda), opoz…
Discursul președintelui Traian Băsescu a fost primit, cum era de așteptat, diferit în tabăra puterii și în cea a opoziției. În vreme ce puterea se așteaptă la “fapte importante” care să fie explicate în timpul imediat următor (“a lăsat să se înțeleagă că vor urma decizii instituționale importante odată cu reluarea activității Parlamentului”, a comentat europarlamentarul PDL Cristian Preda), opoziția a amendat discursul, in corpore, ca fiind lipsit de obiect, mai ales în raport cu ceea ce se întâmplă în țară.
Evoluțiile viitoare sunt imprevizibile, iar o clarificare, cât de mică, ar putea fi adusă la începutul sesiunii parlamentare, săptămâna viitoare. Atunci va fi clar dacă opoziția intră în grevă parlamentară, dacă membrii din Legislativ ai USL demisionează așa cum lăsau să se înțeleagă unii dintre membrii Uniunii sau dacă continuă războiul de gherilă. Un lucru este clar, discursul președintelui nu a ajuns până la inimile membrilor opoziției. Și, așa cum a susținut în discursul din Parlament de luni președintele PNL Crin Antonescu, dacă nu se organizează anticipate, opoziția rămâne “de partea străzii”. Or, sunt puțin probabile anticipatele, cel puțin așa cum arată lucrurile la acest moment. Greva parlamentară a opoziției nu ar fi decât de ochii lumii sau poate mai precis “de ochii străzii” pentru că în plan practic nu rezolvă nimic. Demisia din Parlament a tuturor membrilor opoziției nu înseamnă nici ea decât organizarea unor alegeri parțiale, dar nu generale anticipate. Anticipatele trec prin cabitelul președintelui Băsescu, iar el nu a lăsat deloc să se înțeleagă miercuri că ar avea vreun gând să pună umărul la organizarea lor. Președintele a susținut ieri împăciuitor ca și miercuri-seară, la o întâlnire cu delegația FMI prezentă la București: “Ne asumăm politicile. Nu am spus niciodată că FMI este parte a acestora, pentru că în termeni reali FMI a fost partenerul nostru și nu a impus nimic. Trebuie să recunosc că FMI a propus uneori alte soluții. Nu spunem că problemele sociale au fost generate de FMI, sunt responsabilitatea noastră”. Zilele următoare vor clarifica dacă asumarea este suficientă.-
BREAKING. SUA au suspendat toate decolările de pe aeroporturile din țară, fără prea multe explicații. Sute de mii de pasageri sunt afectați. Este a doua oară de la atacurile teroriste din 11 septembrie 2001 când autoritățile americane suspendă decolările la nivel naționalEveniment · 13 noiembrie 2026
-
Urmează sărbători bogate pentru retailul alimentar: „Românii renunță la multe cheltuieli discreționare și se orientează mai mult către consumul acasă. Industria de FMCG este una dintre cele mai reziliente în perioadele dificile financiar“. Analiștii companiei de cercetare de piață NielsenIQ vorbesc despre un „optimism prudent“ în T4 2026Eveniment · 13 noiembrie 2026
-
Analiză ZF. Cum arată piața untului față de acum cinci ani: jucătorii au avut încasări mai mari cu 23%, dar volume sub nivelul din 2020. Grupul francez Lactalis deține 53% din vânzările de unt din retail, de peste cinci ori mai mult decât următorul jucătorRetail&Agrobusiness · 13 noiembrie 2026