Nimeni nu rade la urma

Sper ca ati avut sarbatori fericite si ca nu v-ati ingrijorat prea tare uitandu-va la televizor. Eu am lucrat asa ca, vrand, nevrand, am stat cu ochii pe planeta. ( Nu ca m-ar fi deranjat: trebuia sa ramana un ochi vigilent, o minte treaza de veghe in lan. Si, daca tot nu s-a oferit nimeni, iar eu n-aveam planuri, am zis hai dom,le, treaca de la mine si Revelionul asta. La anul si la multi ani). Acum, ca am facut modesta introducere, as vrea sa va spun ce m-a frapat. Vanzoleala politica a disparut, resentimentele s-au sedimentat, discursurile s-au imputinat si a iesit la iveala esenta vremurilor in care traim.

Daca v-as spune ca suntem in razboi si ca el se numeste a treia conflagratie mondiala, v-as speria? Asta-i bine, pentru ca n-as mai fi singura in spaima ce ma incearca. Suntem intr-un razboi atipic, cu noi insine si fiecare cu celalalt. Un sentiment gros, de suspiciune generala, de temere cu irizari de panica, de impotenta si de alerta maxima pluteste peste noi. Devenim constienti de el periodic, dupa care instinctul nostru de conservare il alunga, pana cand o noua furtuna il aduce din nou deasupra noastra. N-as putea sa precizez momentul in care a izbucnit acest razboi. Oricat as incerca sa-l plasez temporal descopar un moment precedent care-l indeparteaza si mai mult. Poate a fost la inceputul secolului trecut, poate pe la mijlocul lui, odata cu colonizarile occidentale si incheierea lor in Orientul Mijlociu. Poate a fost in anii 70, in timpul crizei petrolului, sau poate mai tarziu, cand George Bush a decis ca-i place sa fie presedinte si i-a transmis microbul si fiului. Nu stiu. E un labirint istoria asta si e greu de descifrat. Are limba engleza un termen foarte sugestiv : undo. Ma intreb – oare mai putem face ceva ca sa undo, ce am did si sa ne punem astfel la adapost ? Sau poate ca ne pierdem in intrebari despre trecut si scapam din vedere unele esentiale pentru viitor. Cum ar fi – ce facem de-acum incolo ? Sau- putem castiga razboiul asta ?

Ma uitam zilele trecute la televizor si pe agentiile de presa si ma strangea in spate cand vedeam stirile cu avioane anulate sau intarziate din cauza suspiciunii ca la bord s-ar afla teroristi. Ma intrebam cati dintre vitejii care zboara frecvent se mai urca in avion cu inima usoara de acum 5 ani, sau 10. E ingrozitor gandul ca am ajuns sa strabatem in doua ore, 2000 de kilometri si ca semeni de-ai nostri vor sa ne trimita inapoi, cu un secol. Oameni care sunt pe cale sa transforme lumea intr-o inchisoare si sa ne faca pe noi, ceilalti, prizonierii lor. Ca ajungem sa ne temem sa calatorim peste hotare, ca paradisuri turistice devin iad, ca ne fixam limite, luam precautii, stabilim restrictii, sporim vigilenta. Deocamdata, multe dintre tarile lumii au fost scutite de razboiul terorist, dar nu pentru ca sunt neimportante- termenul asta trebuie sa ne iasa din vocabular- ci pentru ca organizatiile teroriste trebuie sa aiba si ele un adapost si, vorba aceea, nu musti mana care iti da casa si masa. Dar ce se va intampla atunci cand americanii isi vor inteti contraatacul- cum au incercat sa faca si cu impunerea de agenti inarmati la bordul curselor aeriene- si va trebui ca aceste tari sa inceapa dezmembrarea retelelor care activeaza pe teritoriul lor? Ce ne facem cu acei rebeli fara cauza, care ne enerveaza pe strada cu tupeul si violenta lor si care vor sfarsi prin a-si gasi identitatea si debuseul intr-o astfel de retea? Am intrat intr-o era a violentei, a nesigurantei, a constrangerilor, a posetelor intoarse pe dos la usa magazinelor si a restaurantelor si a terminalelor din aeroporturi, a vacantelor stresante. Cu timpul ne vom obisnui cu frica, iar amenintarea va face parte din viata noastra. Miliarde de oameni se vor teme – noi, pentru viata noastra, ei pentru reusita actiunilor lor. Iar in timp ce noi ne fixam limite, ei si le depasesc. Noi imaginam planuri de aparare, ei de atac. Suntem in defensiva in fata unei multimi nevazute, care sporeste in dimensiuni dupa fiecare pierdere. Un terorist mort egal un martir egal adepti noi egal o armata si mai puternica, si mai numeroasa, si mai nervoasa, si mai hotarata. O lume urata, nevazuta, populata de fantome care ne bantuie vietile, se hranesc cu sange, cu spaima, cu clipe de neatentie, cu minti slabe si instincte de criminal. Suntem in razboi cu ignoranta cultivata si fanatismul inarmat si pierdem constant teren. E un razboi pe care nu-l putem castiga, nici noi, nici ei, dar pe care suntem condamnati sa-l ducem, pentru ca am fost neinspirati cand l-am pornit.