Niță și Vosganian și-au împărțit OPSPI
Companiile energetice administrate de OPSPI (Oficiul Participațiilor Statului și Privatizării în Industrie) au fost transferate la Departamentul Energiei, unde vor fi coordonate de Gabriel Dumitrașcu, care renunță însă astfel la șefia Oficului, iar restul firmelor din portofoliu vor fi coordonate de către fostul deputat liberal Gabriel Plăiașu, care este noul șef al OPSPI.
Companiile energetice administrate de OPSPI (Oficiul Participațiilor Statului și Privatizării în Industrie) au fost transferate la Departamentul Energiei, unde vor fi coordonate de Gabriel Dumitrașcu, care renunță însă astfel la șefia Oficului, iar restul firmelor din portofoliu vor fi coordonate de către fostul deputat liberal Gabriel Plăiașu, care este noul șef al OPSPI.
Departamentul Energiei este condus de social-democratul Constantin Niță, ca ministru-delegat, iar Oficiul Participațiilor Statului și Privatizării în Industrie (OPSPI) rămâne la Ministerul Economiei, condus de liberalul Varujan Vosganian. „Reorganizarea Ministerului Economiei a fost efectuată în urmă cu două săptămâni. (…) Eu am fost numit în funcția de președinte al OPSPI prin ordin de ministru în 12 iulie“, a declarat Plăiașu. El îl înlocuiește astfel la conducerea OPSPI pe Gabriel Dumitrașcu, acesta din urmă alegând să se ocupe doar de companiile energetice. Dumitrașcu a condus OPSPI începând cu luna decembrie a anului trecut, iar Gabriel Plăiașu a fost până săptămâna trecută adjunctul acestuia.
Conducerea OPSPI i-a fost atribuită lui Plăiașu prin numire, prin ordin al ministrului Vosganian. „Ministerul Economiei s-a împărțit în trei. OPSPI s-a împărțit în două, jumătate a rămas la mine, jumătate a trecut la Departamentul pentru Energie. Domnul Plăiașu conduce OPSPI, care a rămas la Ministerul Economiei, iar domnul Dumitrașcu va conduce OPSPI care a trecut la Departamentul pentru Energie“, a declarat ministrul economiei Varujan Vosganian.
În calitate de deputat PNL, în vara anului 2011, Plăiașu a fost declarat incompatibil de către Agenția Națională de Integritate (ANI), întrucât ar fi deținut calitatea de asociat în două firme în timpul exercitării mandatului de parlamentar, iar o hotărâre judecătorească i-a interzis acestuia să mai fie ales în funcții publice.
Plăiașu a precizat însă că această hotărâre judecătorească îi interzice accesul doar la funcții elective.
Acest articol a apărut în ediția tipărită a Ziarului Financiar din data de 19.07.2013
-
Sfaturile unor minți luminate despre cum să-ți fie mai bine la locul de muncă. Cum să-ți convingi șeful să-ți acorde o mărire de salariu? Cum poți profita la maximum de cele 10 minute pe care le acordă un șef? Ce să faci dacă ești un lider interimar? Cum trebuie să fie ținuta ta de șef? Ești în lift și ucră CEO-ul. Ce îi spui?ZF 24 · 14 noiembrie 2026
-
Un MBA îți aduce un salariu mai mare sau doar o diplomă?Ce faci cu banii tăi? · 14 noiembrie 2026
-
Nici bine nu ne obișnuim cu inteligența artificială că deja se discută de superinteligența artificială - ASI, o formă ipotetică de AI, dotată cu funcții cognitive și capacități de gândire mult mai avansate decât cele ale oricărei ființe umane. Ce este și cât de departe suntem de ASI?ZF 24 · 14 noiembrie 2026