Noaptea Calatorului

Deopotriva pentru cunoscatorii si amatorii de arta, numele lui Stefan Caltia se asociaza cu respectul si admiratia trezite de valoarea recunoscuta a operei sale, iar fiecare expozitie se constituie intr-un fericit prilej de reintalnire cu universul si atmosfera aparte din lucrarile ce-i poarta semnatura; o astfel de ocazie ne-a oferit si Galeria Posibila prin expozitia Noaptea Calatorului.

Cu o activitate artistica bogata, intinsa de-a lungul catorva decenii, Stefan Caltia a reusit sa-si afirme nu doar o expresie stilistica personala, ci sa si plasmuiasca prin forta imaginatiei creatoare o intreaga lume fantastica, misterioasa si seducatoare; iar fiecare noua prezentare in fata publicului nu face decat sa dezvaluie alte file din povestile acelui taram.

Asa se intampla si cu Noaptea Calatorului, expozitia al carei titlu sugestiv ne invita deja sa transgresam limitele realului, alunecand spre fantastic; caci ce alta asociere mai expresiva si mai reprezentativa pentru creatia artistului s-ar putea gasi, decat aceea dintre motivul calatorului si cel al noptii? De un simbolism extrem de bogat, motivul calatoriei (si al calatorului) se leaga de cautarea si aventura cautarii adevarului, a nemuririi, a pacii si linistii interioare, de descoperirea unui alt orizont al spiritului; poate fi o initiere, poate fi un pelerinaj. Noaptea, pe de alta parte, e sinonima cu misterul, cu geneza; noaptea aduce somnul, visul, eliberarea de granitele realului si ale ratiunii, dar pregateste totodata si inceputul unei alte zile.

Inspirat de motivul lumii ca scena de teatru, Stefan Caltia creeaza un univers fictiv, in care toate fiintele si lucrurile sunt personaje, calatorind in diferite decoruri, in care le revine sau nu rolul principal. Calatorul este, rand pe rand: clovnul, piticul, cantaretul, fata, papusareasa… si fiecare dintre ei are povestea lui, petrecuta sau doar istorisita, la ceas de noapte sau de inserare. Intr-o atmosfera de delicata stranietate, personajele defileaza – sau mai bine spus plutesc -, traversand peisaje onirice sau ocupandu-si cuminti locurile pe cate o scena. Nocturnul este intotdeauna senin, linistit, sugerat doar de prezenta discreta a lunii, iar seara se coloreaza in luminile amurgului; dar chiar si in plina zi, soarele de iarna, de o stralucire cetoasa, albicioasa aminteste mai mult de astrul noptii; o atmosfera calma si calda, cu iz de atemporalitate, ne trimite cu gandul la o lume de basm, unde visul si reveria se intalnesc undeva intre noapte si zi. Nimic amenintator, nimic tenebros nu tulbura constructia gracila: de altfel, intreg universul creat de pictor este de un fantastic bland, sfatos, ce transfigureaza ca intr-o vraja benefica elementele realului. Doar o unda de nostalgie, o usoara neliniste se strecoara discret, ca un ecou al meditatiilor asupra vietii.

Imaginile se construiesc in compozitii ample, riguroase si clare; dar aceasta limpezime, care te atrage si te invita sa te apropii, se aseamana de fapt cu enunturile simple ale celor mai complicate ghicitori. Pretiozitatea si armonia subtila a culorilor, finetea detaliilor, rafinamentul corespondentelor formale si cromatice se dezvaluie treptat, spre incantarea ochiului atent. Fascinata de lectura imaginii, mintea se framanta insa, cautand dezlegarea misterului. Artistul ne spune povesti in culori; ne ofera cadrul, personajele, gesturile, starile; noi trebuie insa sa rostim cuvintele, sa le cautam in noi insine sau in ceilalti. Si astfel devenim si noi Calatori…