Nobelul vrajbei noastre/ de Lucian Vasilescu

(Mai ales) în anii din urmă, cum se apropie “sezonul Nobel”, cum începe să zumzăie și la noi presa în chestiunea celebrei și (deseori) prestigioasei recompense. Ceea ce este firesc. Mai greu de înțeles este de ce toată suflarea românească și toate mass-media dau în brânci comentând despre șansele României de a obține Premiul Nobel pentru Literatură, ca și cum acesta ar fi singurul (sau cel mai de preț) dintre premiile care poartă numele inventatorului dinamitei.

Despre literatură se combate, domnule, serios și tăios, polemic și ditirambic. De când “s-a hotărât” pe plan intern că am avea și noi un autor nobelizabil, cetățenii cu acces la media s-au împărțit în două tabere pe care le desparte totul și le unește un singur lucru – și anume numele autorului cu pricina. Unii îi contestă vehement valoarea, frizura, înălțimea, propensiunile politice, conținutul moral și toate celelalte. Ceilalți, dimpotrivă, se declară căzuți în admirația lui (literară și para-literară). Se poartă un război în toată regula, născător de solidarizări și solidarități, dar și de dușmănii și de ranchiune intratabile și ireconciliabile. După ce trece furia premiului Nobel pentru Literatură, pasiunile intră “în adormire”, cum se spune pe limba masonilor, pentru a izbucni din nou, mai aprig, mai vocal și mai vehement, anul următor. Desigur, în jurul persoanei, personalității și operei aceluiași autor.

Anii, ca toți anii, trec, dușmăniile din așa-zisa “lume literară” sporesc și se ascut, precum lupta de clasă, iar Nobelul pentru Literatură ne ocolește de fiecare dată. Dacă disputele vor continua cu aceeași intensitate și în anii următori, n-ar fi exclus ca o voce autohtonă (autorizată, firește) să propună desființarea premiului cu pricina, denunțându-l ca fiind partizan, nedrept, subiectiv, tributar unor rațiuni extraliterare (cum, de altfel, chiar s-a dovedit a fi, de nu puține ori).

În fine, mai mult decât disputa chioară în jurul Nobelului românesc pentru literatură, pe mine mă nedumerește de ce nu se aude nicio șoaptă în legătură șansele vreunui cetățean (încă) român de a obține unul dintre celelalte Premii Nobel: pentru Fizică, pentru Chimie, Economie, Medicină și Pace. Sau suntem exclusiv o țară de scriitori și încă n-am aflat eu? Sau singurul produs demn de luat în seamă al intelighenției românești, la răsăritul noului mileniu, este literatura și iarăși n-am aflat nici lucrul ăsta? Sau de ce?

Doar stau și mă întreb și eu, ca prostul…