Nobila doamnă și modestul călugăr/ de Elisabeta Lăsconi

Pavilionul femeilor aduce surpriza celui mai frumos roman a lui Pearl S. Buck, deși atât consacrarea cât și Premiul Nobel le datorează trilogiei Casa de lut, apărută între 1932 și 1935, iar popularitatea primei cărți, Vânt de răsărit, vânt de apus, ce dezvăluiau cititorilor americani și europeni viața într-o civilizație aproape necunoscută ca mentalitate, cutume și spiritualitate. În nici zece ani își câștigă celebritatea, urmează în 1938 Premiul Nobel. Dar a fost abia începutul, fiindcă a scris și publicat până în 1973, când s-a stins din viață la 80 de ani.

Succesul rapid se explică prin noutatea lumii descrise. Pearl S. Buck a petrecut patruzeci de ani în China, a învățat limba chineză, a putut înțelege din interior societatea chineză, tradițiile și prezentul frământat, ce atrăgea tot mai mult atenția lumii occidentale. Romanele ei spulberau tot exotismul convențional și fad al autorilor europeni, de la Pierre Loti și Vicente Blasco Ibañez ori chiar Rudyard Kipling. Și cucerește mai ales prin personajele ei feminine, indiferent de ipostaze ca tânără soție în cursul emancipării sau mama cu poverile numeroase ale întregii familii.

Și totuși, în Pavilionul femeilor, apărut în 1946, scriitoarea a creat personajul feminin care impresionează și astăzi, la o nouă lectură. De altfel, este romanul ecranizat în 2001, în regia lui Ho Yim, la multă vreme după ce a trecut voga ecranizărilor romanelor popularei prozatoare, care la noi era cunoscută din perioada interbelică doar cu primele romane, cu traducerea semnată de Jul. Giurgea. Se cuvenea ca Pearl S. Buck să fie tradusă și retradusă, acum când cititorii sunt tot mai interesanți de civilizația și cultura chineză, așa că ințiativa lui Bogdan-Alexandru Stănescu de o include în „Biblioteca Polirom” merită prețuită.

Doamna Wu, figura centrală a romanului, aparține prin naștere și căsătorie aristocrației dintr-o provincie chineză, a fost măritată la 16 ani, pentru a uni două familii bogate și a asigura moștenitori, fără ca înainte să-și cunoască soțul. După 24 de ani de căsătorie, consideră că și-a făcut datoria față de familie, i-a dăruit soțului ei patru fii, dar știe că de acum încolo sarcinile sunt primejdioase din mai multe puncte de vedere. Când împlinește 40 de ani decide să nu mai aibă nicio relație amoroasă cu soțul ei și-i aduce o concubină.

Dar doamna Wu nu este doar soție, ci stăpâna casei, o casă cu zeci de persoane, de a căror viață trebuie să se ocupe. Datoria de stăpână a casei trebuie să și-o onoreze mai departe, deși speranța ei secretă este ca de acum încolo să aibă răgaz și pentru sine. Manifestase de timpuriu inteligență și înclinație spre studiu, însă condiția de femeie o obligase la rolurile sociale stricte, de soție și mamă. Odată ce și le-a împlinit, își face iluzia că poate să-și dedice timp și dorințelor ei.

Planurile doamnei Wu îi contrariază pe cei apropiați și, deși soțul se supune deciziei ei, au loc schimbări în viața tuturor. Acțiunea se petrece în anii ’30- ’40, când China  intră într-o perioadă a marilor prefaceri. În casa familiei Wu este chemat un călugăr străin, fratele André, pentru a-l instrui pe unul dintre fii. Inteligentă și receptivă, doamna Wu devine ea însăși învățăcel, încearcă să înțeleagă principiile credinței creștine, la început uimită și contrariată, apoi tot mai curioasă. Se confruntă astfel două filosofii și două mentalități în gândirea doamnei Wu.

Pe măsură ce se familiarizează cu învățătura creștină, doamna Wu își schimbă felul de a gândi. Ea se destăinuie preotului și aude judecăți aspre, dar înțelepte, încât își înțelege și greșelile și egoismul. Începe să acționeze altfel, după ce analizează și cumpănește lucrurile din unghiuri diferite, pentru ceilalți reacțiile ei și hotărârile pe care le ia produc surpriză după surpriză. Își dă seama că soțul ei nu este apropiat de concubina aleasă de ea, că frecventează case ale plăcerii, o primește în familie ca a doua soție pe favorita acestuia.

Doamna Wu a descoperit iubirea, întâi cea explicată de fratele André, față de aproape, și după moartea lui bruscă și violentă, a aflat că există și altfel de iubire decât cea a trupului, împărtășind estența spirituală a  celuilalt. Într-un fel, și doamna Wu, nobila stăpână, cât și  fratele André, sunt niște răzvrătiți și nesupuși rânduielilor. Dar apropierea dintre ei depășește barierele sociale și culturale, cele ale genului și tradiției, pragul dintre viață și moarte datorită credinței. Credința face posibil miracolul comuniunii dintre o femeie și un bărbat, pe care mințile și firile îi aduc aproape, mai mult decât ar face-o inima și trupul.      

Pearl S. Buck, Pavilionul femeilor, traducere din limba engleză de Ioana Opaiț, Editura Polirom, 2015, 384 pag.