Noe pe Cometa: Cristian Bedivan

Dupa ce a trecut de varsta mijlocului de veac, Cristian Bedivan a fost ales de breasla la staretia filialei de sculptura Bucuresti, tocmai pentru onorabila sa discretie publica, alaturi de consecventa cu care si-a urmat traseul stilistic personal.

Sa descoperi in vremurile de azi, ale hiper-auto-publicitatii, un atelier de creator negrabit cu palmaresul, atelier care-ti da vertij de arca a salvarii, prin densitatea de imaginar figurativ si prin amorul posesiv pentru materiile vechi ale desenului, gravurii, modelajului, cizelurii, cioplirii, bricolarii scenografice s.a.m.d., devine un privilegiu pentru un observator al artei romanesti actuale. Bedivan are o rara si autonoma combustie de plasmuire, egala pentru formele in spatiu sau pentru cele asternute paginii, inspiratie care nu a avut nevoie de credite publice si, mai ales, nu s-a contaminat cu mode, ideologii si alte specii de comenduiri externe. Altminteri, artistul a fost invitat cu o cadenta constanta la simpozioane de sculptura monumentala in lemn si piatra, pe tot cuprinsul hartii artistice a tarii, precum: Magura-Buzau, Saliste-Sibiu, Oarba de Mures, Hobita, Galati, Tulcea, Ramnicu-Valcea, Carbunari-Baia-Mare, Bogati-Pitesti.

Dar Bedivan ramane un creator retractil, secret si surprinzator. Artistul se comporta ca un Noe, grijuliu cu cu aratarile imaginarului sau, sa le gaseasca loc in familia sa (Elisabeta & Ecaterina), in casa sa telescopata dintr-un fund de gradina minuscula in camarute ticsite cu carti, apoi in odai inalte de Bucuresti 1900, reamenajate, pana in strada Caderea Bastiliei, fosta Cometei. Domesticul si artisticul s-au imblanzit si contaminat cum nu se poate mai fertil in atelierul-locuinta al sculptorului. Ingeri, vedenii, insecte, pacate biblice devin plasmuiri alegre, cotropitoare de spatiu, chiar la mici dimensiuni, eruptive emotional, pe care un “Pastor” cu carura de asirian le domesticeste ca pe larii, cu totul originali, ai casei Bedivan. Artistul mai prinde in sfori mesterite si cheutori lemnul cioplit, alcatuind fapturi cu articulatii punitive, tocmai bune sa intuchipeze Invidia, Preacurvia, Avaritia, Trufia.

Dar “Arca lui Noe” de pe strada Cometei a luat, in anii din urma, forma unui mare codex. Sculptorul, prin experienta sa cvasirecenta de restaurator de carte, a descoperit corpul hartiei, liana groasa de celuloza, pe care cultura o captureza in legatura si copertile cartii. Atunci cand nu zaboveste sa scrie admirabile parabole in prozopoeme si sa deseneze langa ele, ca un Saint-Exupéry scolit la Klee, Bedivan, scriitorul si doctorul de carti, ataca hartia muscular si dexter. E hartia genuina, fosnitoare, nealbita pe care artistul o pliaza, o flutura, o strange, o gatuie ca pe un lut sec, ce lasa pliuri in pieptene si muchii rotunjite ca de silex. In cea mai recenta expozitie, din toamna lui 2005, Bedivan ne-a fascinat cu halci de hartie torsata, in chip de “Antesculpturi”.