Noi ii spuneam Babu

Asa se botezase el cand a inceput sa vorbeasca. Asa l-am plans cand i s-a inchis pe vecie gura pentru ca n-a vrut sa spuna ceea ce i se cerea. Babu nu putea spune ce voiau altii. Era un inocent cu pareri proprii, cu incredere in oameni, cu convingeri adanci in ideile democratice, in posibilitatea de a fi aplicate in societate. Avea un suflet delicat si zbuciumat. Sfarsitul inocentei lui a venit in clipa in care i s-a cerut sa divulge. Cand i s-a cerut sa faca rau prietenilor, sa ajute tiranilor sa-i inchida, sa-i chinuie, sa-i ameninte, sa-i piarda. Sfarsitul inocentei lui, durerea ca ar putea face rau oamenilor i-au grabit disparitia, au precipitat lucrurile. Tiranii n-au mai avut rabdare. Au inteles ca nici o amenintare nu-i va ajuta sa obtina prin Babu noi victime. Si s-au razbunat pe cerbicia sa, care n-a cedat nici in fata mortii. Se temeau de el si cand era mort. La incinerarea lui, ca sa nu vina lumea, securitatea a umplut incinta cu un ansamblu de dansuri nationale costumat in zeghe albe, fete cu marame.

Era prieten cu sotul meu. Erau prieteni si colegi de facultate cu sora lui (Georgeta Ursu-Berdan) si cu sotul acesteia. Au copilarit impreuna in Galati, au ramas prieteni in anii de facultate si mai tarziu.

Nu ne vazusem cateva luni, cand citim intr-o zi un ziar care anunta disparitia ing. Gh. Ursu. Sunam imediat la sora lui si aflam cu stupoare ca e vorba de Babu, prietenul nostru. Candva, ne vizitase in Germania, unde sotul meu conducea niste santiere de constructii. Ne-a vizitat odata cu actrita Silvia Popovici, iubita si regretata noastra prietena, care, de asemenea, era intr-o delegatie in R.F.G. Am petrecut vreo doua zile grozave, cu doi oameni minunati, schimband amintiri. Numai un moment a fost mai dificil, cand intr-un schimb de bancuri, Babu spune: “Stiti parafrazele la Caligula impera-

tor?” Prima era: “Caligula imperator si-a facut calul senator; Petru Groza, mai sinistru, si-a facut boul ministru” (era vorba de Zaroni) si a doua: “Caligula imperator si-a facut calul senator; nenea Nicu mai galant si-a facut iapa savant”. Intrucat mai erau de fata cativa colaboratori ai sotului meu dintre care nu stiam care are mai mult haz si va transmite si acasa bancul, ne-am uitat cam speriati unii la altii, iar Silvia, sotie de demnitar la ora aceea, am crezut ca lesina de spaima.

Am aflat de la sora lui Babu ca, dupa o sedinta celebra in care N. Ceausescu a uimit si a umilit intreaga tagma a constructorilor si arhitectilor, s-a transmis in emisiunea Monicai Lovinescu – daca imi aduc bine aminte, la Europa Libera – o scrisoare, nesemnata, un fel de “mea culpa” a unuia dintre participantii la acea sedinta. In sala fusesera 3.000 de oameni. Fiecare a fost ulterior “insotit” si mai tarziu s-a aflat ca Babu fusese autorul scrisorii. El isi facea notitele in jurnalul lui dupa-amiaza, dupa ce lua pranzul la cantina institutului.

Sora lui ne-a spus ca in scurtul ragaz ce l-a avut intre prima “invitatie” si perchezitie, el a rupt din jurnal cateva file care ne-ar fi incriminat si pe noi, in care povestise ce bine si ce haios petrecuse in Germania, cu noi, cu Silvia si cu ceilalti colaboratori si ce bancuri se spusesera. Asta, ca sa-si fereasca prietenii de vreo complicatie. In caietele lui, aparea ca lait-motiv “daca-as avea o pusca, i-as impusca pe Ceausesti”. Alte mari pacate nu marturisea el, dar arestarea nu se putea face pentru ura impotriva lui N.C. Asta nu se spunea. Despre acesta trebuia sa se stie ca e iubit de lume, asa cum se spunea si in lozinci. Cu greu i-au gasit o “ilegalitate in regula”: cativa dolari intr-o carte, ramasi de la o excursie, marturisiti chiar de el in jurnal. L-au arestat, apoi i-au dat drumul, i-au dat si caietele inapoi, cu filele despre N.C. rupte. A plecat in concediu la mare si, in acest timp, un prieten de la Europa Libera o tot intreba pe sotia lui unde este el, ea le spunea ca e liber si e la mare, ei nu credeau. Ce s-a petrecut in timpul acesta, inca nu se stie dar, la sosirea lui,

s-a facut arestarea definitiva. Cu caiete cu tot.

*

Era un om liber. Spunea ce voia, mergea unde-i placea, calatorea des, singur sau cu Sorana, sotia lui. Din nefericire, nu a obtinut niciodata aprobarea de a lua cu dansul in voiajul sau european vreunul dintre copii… Astazi, Andrei si Olga locuiesc in America.

Era plin de calitati umane si profesionale. Fusese un elev stralucit, care lua toate premiile la concursurile de matematica, de poezie, de romana, de cultura generala, de muzica. In orice facea, era profund, ii era straina superficialitatea, avea o memorie iesita din comun, care il ajuta sa prinda si sa desfasoare complex cunostintele din orice domenii.

In profesiune, ca proiectant in constructii, era un inginer de elita. Nici una dintre constructiile proiectate de el nu a suferit la cutremure, nu a manifestat deficiente. Era poet, prozator, traia muzica, o consuma cu lacomie, in orice domeniu de arta era acasa, isi nota cu minutiozitate concertele, piesele de teatru, filmele si excursiile, intalnirile cu oameni deosebiti si discutiile remarcabile. Memoria lui, stransa in jurnalul de zeci de caiete si in cateva carti de poezie si de proza, reprezinta mostenirea lasata copiilor lui, noua, prietenilor, colegilor, oamenilor din tara asta, poate din lume, de catre cel care a fost martirul Gheorghe Ursu, naivul stegar al libertatii in care a crezut pana la moarte. In ultima vreme a vietii devenise un revoltat, mai ales in epoca ceausista, cand, maturizandu-se, nu mai putea admite, cum, de altfel, nu a admis niciodata – motiv pentru care, in 1949, fusese exclus din miscarea tineretului socialist – dominatia, teroarea, interdictiile. Era un om liber care a preferat sa moara, decat sa renunte la dreptul lui la libertate. Nici o clipa nu a abandonat speranta ca omenia nu a disparut. In prima tinerete facuse parte din categoria de tineri – mai exact, adolescenti, intelectuali umanisti sedusi de ideologia marxista, care, arborand ideile nobile ale revolutiei franceze, s-a imbracat in haina celor nedreptatiti de viata; si o intreaga epoca istorica a servit ca suport demagogiei leniniste, care a sperat ca, la adapostul inocentei intelectualilor occidentali, va putea converti intelectualii tarilor cuprinse de comunism la lupta de clasa, la infrangerea rezistentei politice si ideologice, la distrugerea acelor spirite superioare care au inteles de la inceput caracterul utopic al marxismului si pericolul ca utopia sa se transforme in crima atunci cand la carma societatii se instaleaza impostura, incultura, ambitia oarba, interesul meschin.

Aparitia exagerarilor proletcultiste l-a indepartat si pe Babu de ideile socialiste. Cum nu se mai putea exprima liber, a inceput sa-si noteze impresiile, amintirile (avea vreo 60 de caiete). Nimanui nu le arata, nimeni nu stia ce scrie in ele. Din pacate, primii care le-au citit au fost dusmanii libertatii, sinceritatii si ai omeniei.

*

Babu n-a inteles, n-a admis niciodata ca lucrurile stau atat de rau. N-a crezut ca se asculta convorbirile telefonice, n-a crezut ca suspectii politici sunt urmariti, a fost, pana la sfarsitul vietii, un copil care refuza sa devina adult. La ultima plecare in strainatate, dupa obisnuitele refuzuri, a cerut audiente peste tot, si la ultima audienta i s-a cerut sa dea o lista cu prietenii care ar dori sa-l gireze. I-a intrebat pe unii dintre ei, ce ar putea insemna aceasta, Iordan Chimet l-a intrebat cum de nu intelege, cum de nu stie in ce capcana pot fi atrasi cei de pe o asemenea lista. Oameni obisnuiti sa gaseasca unde n-ar trebui diverse pacate au spus ca plecarile lui Babu in strainatate ar fi fost inlesnite de unele colaborari cu organele de securitate, ca altfel nu ar fi putut procura nici vize, nici banii necesari pentru calatorii.

Babu avea un unchi in Elvetia, mare amator de sport, care voia sa stie tot ce se petrecea in miscarea sportiva romaneasca. Babu facea colectie de Sportul Popular, ii trimitea unchiului cate un pachet, iar acesta ii trimitea 100 de dolari de fiecare pachet.

Cei mai apropiati dintre prieteni, cu care avea discutiile politice de baza, erau: Geo Bogza, Mirel Iliesiu, Iordan Chimet, Nina Cassian, Anatol Vieru, Radu Cosasu, Radu Albala si sotia acestuia. Reusea, in acelasi timp, sa-si faca si dusmani, dintre oamenii fara caracter, inculti, ingamfati, meschini, care au avut un rol nefast chiar in suspectarea si arestarea lui.

Babu nu a facut declaratiile solicitate de securitate. A fost solicitat intai elegant sa ajute securitatea sa clarifice statutul unor intelectuali “care fac rau statului”. Apoi sa explice unele lucruri din jurnal. Apoi i-au dictat o declaratie pentru declansarea unui proces public. Cand mai era inca liber, i-a cautat pe sora lui si pe Iordan Chimet si

le-a spus ca, probabil, nu-i va mai vedea, ca el nu poate semna ceea ce i se cere, ca a si spus persecutorilor lui ca nu poate sa faca rau, un rau necuvenit, prietenilor sai. I-a rugat pe cei doi sa-i anunte pe prietenii lui despre intentia securitatii.

Au urmat amenintarile, apoi iar un ragaz pentru a-l determina sa cedeze, din nou amenintari ca se poate intampla un accident, apoi direct ca risca inchisoarea si chiar moartea.

Plecarea Ninei Cassian s-a petrecut dupa ce a fost arestat Babu, cand aparuse pericolul ca toti prietenii lui Babu sa fie arestati.

Din inchisoare n-a mai iesit niciodata viu. Peste trei luni a fost chemat fiul lui, Andrei, sa-l ia, mort si autopsiat. Nu i s-a permis sa ia legatura cu medicii, nici cu autopsierii, nu se stia exact cauza mortii, cea declarata a fost infarct.

Din volumul de proza scurta Arlechinul, in curs de aparitie la Editura Universal Dalsi