Noi imagini asupra războaielor/ de Ziarul de duminică

Christopher Clark

Somnambulii

Cum a intrat Europa în război în 1914

Editura RAO

Traducere de Cristina Mihaela Tripon.

„Cartea istoricului Christopher Clark oferă o imagine nouă asupra Primului Război Mondial punând accentul nu pe luptele și atrocitățile acestuia, ci pe evenimentele și interacțiunile complexe care au condus liderii statelor participante către brutalul conflict. Clark a urmat calea către război pas cu pas, acțiunile petrecute la Viena, Berlin, Sankt-Petersburg, Paris, Londra și Belgrad și a analizat decenii de istorie cu evenimente care au grăbit izbucnirea conflictului mondial în 1914. «Somnambulii. Cum a intrat Europa în război în 1914» este o cronică dramatică, meticuloasă, scrisă cu măiestrie, care surprinde pierderea echilibrului Europei și izolarea acesteia de restul lumii.  O carte importantă… Unul dintre cele mai impresionante și antrenante studii ale perioadei care s-au publicat vreodată.” – Max Hastings, Sunday Times  

„Un nou volum monumental… Revelator, chiar revoluționar… Clark a făcut o treabă magistrală explicând inexplicabilul.” – The Boston Globe

„Această carte se străduiește, astfel, să înțeleagă Criza din Iulie din 1914 ca pe un eveniment modern, cel mai complex din vremurile moderne, poate din toate timpurile. Se va concentra mai puțin asupra motivului pentru care a izbucnit războiul și mai mult asupra împre­jurărilor care l-au declanșat. întrebările de genul «De ce?» și «Cum?» sunt inseparabile, dar ne conduc în direcții diferite. întrebarea «Cum?» ne obligă să privim cu atenție o serie de interacțiuni care duc spre anumite consecințe. Prin contrast, întrebarea «De ce?» ne determină să cercetăm cauze îndepărtate și absolute: imperialism, naționalism, armamente, alianțe, finanțe înalte, idei referitoare la onoarea i uțională, mecanismele mobilizării. Abordarea «De ce?» aduce o oarecare claritate analitică, dar are și un efect de denaturare, deoarece creează iluzia unei presiuni constante și cauzale; factorii se tot adună și forțează evenimentele; actorii politici devin doar niște executori ai forțelor demult stabilite, pe care nu le pot controla.

Povestea din această carte este, prin contrast, plină cu factori. Decidenții-cheie – regii, împărații, miniștri de externe, ambasa­dorii, comandanții militari și o  mulțime de alți oficiali mai puțin importanți – s-au îndreptat către pericol cu pași  atenți și calculați. Izbucnirea războiului a reprezentat punctul culminant a unei serii de decizii luate de jucătorii politici cu obiective conștiente, posesorii unui nivel de autoevaluare, care au identificat o serie de opțiuni și au luat cele mai bune hotărâri în baza celor mai pertinente informații de care au dispus în acel moment. Naționalismul, armamentele, alianțele și finanțele au făcut parte din poveste, dar li se poate atribui o pondere reală și explicativă doar în măsura în care au modelat deci­ziile ce – combinate – au dus la izbucnirea războiului.”

1927 – 1945Michael Wildt, Katrin Himmler

Heinrich Himmler

Corespondența cu soția

Scrisorile unui criminal de război

Editura RAO

Mult timp s-a crezut că scrisorile lui Himmler adresate soției sale, Marga, precum și alte documente care au aparținut Reichsfuhrerului SS, erau definitiv pierdute. Însă, după sinuciderea acestuia și după sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial, scrisorile au fost găsite la Tel Aviv, în Israel. Completându-le perfect pe cele ale Margăi, păstrate în Arhivele Federale de la Koblenz, ele constituie un tablou inedit al vieții private a uneia dintre cele mai importante figuri ale regimului nazist.

„În aceste scrisori personale, Heinrich Himmler apare ca un făptaș acționează din  convingere. Eul său nu a fost nevoit să se dedubleze, Himmler a fost în același timp dr. Jekyll și mr. Hyde. Nu a separat în niciun fel activitatea de șef SS și executant al politicii de exterminare de viața personală, de parcă ar fi trebuit să ascundă genocidul. Nici nu s-a lăudat cu acest lucru față de soția sa, ci a privit genocidul ca pe o îndatorire necesară, care îi fusese trasată și pe care trebuia să o îndeplinească cu conștiinciozitate. În scrisorile sale nu există niciun indiciu de ezitare, de mustrări se conștiință pe care să i le fi mărturisit soției. Dimpotrivă, știa că amândoi au aceeași părere despre «corectitudinea» și «necesitatea» acțiunilor sale. Marga nu doar că îi împărtășise de la început opiniile privind antisemitismul și rasismul, ci salutase, după «acapararea puterii», și izgonirea comuniștilor, a evreilor, a «asocialilor» din comunitatea populară național-socialistă. Radicalizarea crescândă în urmărirea evreilor, de la izgonire la uciderea sistematică, este puțin probabil să nu îi fi fost cunoscută, datorită apropierii ei față de putere – chiar dacă  soțul nu vorbea deschis despre această problemă. Nici în scrisorile ei și nici în însemnările ei personale nu se găsesc îndoieli cu privire la corectitudinea activității soțului ei. În aceste scrisori nu apare «banalizarea răului». Himmler nu a fost în niciun caz ceea ce Hannah Arendt crede în mod fals despre Adolf Eichmann, și anume o rotiță dintr-un angrenaj totalitar, care împărțea sarcinile, un om care nu mai era în stare să își dea seama ce urmări aveau acțiunile sale. Himmler acționa în mod voit și dorea să facă aceste lucruri cu conștiinciozitate, într-un mod demn de încredere și „dovedind o purtare ireproșabilă”.