Versiunea completă
Eveniment

Noi reglementări pentru IMM-urile din Programul de garantare a creditelor

Întreprinderile mici și mij­locii care accesează Programul de garantare a creditelor destinate acestora vor putea efectua trageri din linia de credit integral sau parțial, dar sumele trase va trebui utilizate exclusiv pentru finanțarea capitalului de lucru, conform unei hotărâri aprobate de guvern.

Mediafax · 27 noiembrie 2013 · 1 min de citit

Întreprinderile mici și mij­locii care accesează Programul de garantare a creditelor destinate acestora vor putea efectua trageri din linia de credit integral sau parțial, dar sumele trase va trebui utilizate exclusiv pentru finanțarea capitalului de lucru, conform unei hotărâri aprobate de guvern.

Actul normativ aprobă normele metodologice de aplicare a OU 92/2013 privind Programul de garantare a creditelor pentru între­prinderi mici și mijlocii.

„După cum se știe, Programul constă în acordarea unei linii de credit, în valoare maximă de 5 mi­lioane lei/IMM, pe o perioadă de maximum 24 luni, și garantarea creditului de către stat, în procent de maximum 50% din valoarea finanțării. Normele metodologice aprobate prin hotărârea de guvern stipulează faptul că tragerile din linia de credit se pot efectua integral sau parțial, dar sumele trase pot fi utilizate exclusiv pentru finanțarea capitalului de lucru. De asemenea, actul normativ detaliază activitățile care nu pot fi finanțate din linia de credit“, transmite guvernul.

Hotărârea a fost aprobată în ședința de ieri a Cabinetului.

Articol publicat în ediția tipărită a Ziarului Financiar din data de 28.11.2013

Citește și