Noile Coduri și lumea în care trăim

Avem de un an și jumătate un Nou Cod civil (“NCC”). Acum avem și o listă de instrucțiuni pentru a aplica NCC în cazul unui litigiu. Noul Cod de procedură civilă (“NCPC”) a intrat în vigoare. Acum știm (și) cum să procedăm.

Specialiștii laudă valențele de celeritate ale NCPC (Ion Dragne, ZF, 18 feb. a.c.). Alții îi reproșează o anumită pedanterie didactică inutilă în viața practică. Cele două puncte de vedere pot și ușor conciliate prin aplicarea corectă a literei Codului la spiritul vremurilor. Principala problemă a Codurilor este aceeași cu a întregii societăți: încrederea sau, mai exact, lipsa încrederii în sistem. Pentru ca un sistem social să funcționeze, oamenii trebuie să creadă în el.

Cel mai acut se vede acest lucru în cazul sistemelor de plăți și al celor care le administrează. Deunăzi, un reprezentant al întreprinzătorilor remarca neîncrederea generalizată în instrumentele de plată (Florin Pogonaru, ZF, 11 feb. a.c.). Soluția propusă era aceea de înăsprire a pedepselor pentru rău-platnici. Studiile criminologice arată că nu înăsprirea pedepsei este cea mai bună metodă de reducere a infracționalității, ci mărirea gradului de aplicare: pedepse mici, dar sigure. Nu cred că represiunea penală a debitorilor neserioși va (re)aduce încrederea în sistem. Ar putea chiar să antagonizeze și mai mult cele două tabere: “auzi, tu, l-a trimis la pușcărie pentru că a întârziat să plătească o factură”.

Pentru ca un sistem să funcționeze, el trebuie să… funcționeze. Avem o nouă legislație civilă. Ea poate fi folosită pentru a recrea încrederea în sistem. Încrederea în instituții este erodată. Sondajele arată că românii nu mai au încredere nici în Biserică, iar despre încrederea în bănci studiile sunt și mai pesimiste. La fel ca și Biserica, băncile au nevoie de încredere. Creditul este o formă cristalizată de încredere. BNR cere de ani de zile băncilor să relanseze creditul, dar nu se implică în reforma percepției publice cu privire la situația băncilor.

Băncile nu sunt nici mai rele nici mai bune decât restul societății/economiei. Cu toate acestea, în ultimii ani, au decontat factura crizei. Poate că o meritau, având în vedere că lăcomia unor bănci a dat startul crizei, dar demonizarea unui sistem care există numai pe baza încrederii populației nu este deloc un mijloc util de a face politici publice. Or, legiuitorul a luat în ultimii ani o serie de decizii populiste care au fost îndreptate împotriva băncilor. Politicul a sesizat că în stratificarea societății în creditori și debitori, puterea maselor se află de partea ultimei categorii. Cum politica se face pe (număr de) voturi, alegerea a fost clară.

Chiar și Noile Coduri au suferit din această cauză. Venind în siajul dezbaterilor furtunoase despre creditul de consum, NCC și NCPC au avut parte de acte de “răzbunare” din partea politicienilor, care au denaturat anumite instituții juridice pentru a permite mai mult “spațiu de manevră” debitorilor. Înmulțirea procedurilor de control judiciar a executării silite, dispariția executorilor bancari, reglementarea unor acțiuni colective incipiente, toate aceste măsuri nu au fost parte a unui plan sistematic, ci au apărut ca mijloace punctuale de propagandă electorală.

Știm cu toții că, în orice economie capitalistă, băncile sunt organizații axate pe obținerea de profit (după cum afirmă Hyman Minsky). Dacă văd că profitul din sectorul de retail este pus sub semnul întrebării, ele se pot retrage de pe piața de retail și comercială către sectorul guvernamental (a se vedea creșterea creditului guvernamental din ultima perioadă). Oricum creșterea explozivă a creditării de retail fusese posibilă înainte de 2009 din liniile de credit oferite de băncile-mamă care găseau marje atractive în România. Când marjele au scăzut, banii au fost plasați în alte jurisdicții (fie mai atractive, fie mai sigure). Arbitrajul de jurisdicție este un fenomen care ar trebui să îngrijoreze orice guvern atunci când își definește politicile publice.

Avem totuși un Cod. Cum procedăm? Reclădirea încrederii în sistem ar fi un pas major. Iar justiția este plasată în prima linie a acestei bătălii decisive.