Nokia a vândut subsidiara din România
Nokia Corporation, asociatul unic al Nokia România, a vândut toate părțile sociale către Nokia Finland Oy pentru 18,84 milioane de euro, operațiunea fiind parte a procesului de pregătire a diviziei de telefoane a grupului finalandez pentru tranziția către Microsoft, aprobată în noiembrie 2013.
“Această schimbare face parte din pregătirea diviziei noastre de business D&S (Devices & Services) pentru tranziția către Microsoft. Ne vom continua activitatea în România”, au declarat reprezentanții grupului Nokia la solicitarea MEDIAFAX.
În luna noiembrie 2013, acționarii Nokia au aprobat vânzarea diviziei de telefoane mobile către Microsoft pentru 5,44 miliarde de euro.
Acordul de vânzare cu Microsoft a fost semnat în luna septembrie, după ce Nokia și-a pierdut relevanța pe piața telefoanelor inteligente (smartphone), în lipsa unui răspuns credibil la iPhone, lansat în 2007 de grupul american Apple.
Odată cel mai mare producător de smartphone-uri, cu o cotă de piață de peste 50%, Nokia a ajuns la aproximativ 3% din piață și a ieșit din topul primilor cinci producători mondiali de terminale mobile.
La nivelul anului 2012, Nokia România a consemnat afaceri de 26,5 milioane de lei, de la 4,1 miliarde de lei în urmă cu an.
Reducerea drastică a cifrei de afaceri a fost determinată de oprirea producției de telefoane mobile la Cluj în 2011 în cadrul unui program de eficientizare și reducere a costurilor.
Grupul finlandez a început producția la Jucu, Cluj, în februarie 2008, investiția în fabrică ridicându-se la 60 milioane euro.
-
Ce poți face faci în weekend în București? De la târguri de design și expoziții până la ateliere creative și filme de văzut la cinemaZF Gen Z · 13 noiembrie 2026
-
Ionuț Daniel Coleașă, COO, CITR: Insolvența este un indicator întârziat. Anul acesta s-au văzut dificultățile financiare din ultimii trei-patru ani. Astăzi, 40 de companii din 100 din agricultură au probleme financiareRetail&Agrobusiness · 13 noiembrie 2026
-
Biletele STB s-ar putea scumpi de la 3 la 5 lei. Remus Borza, administratorul judiciar STB: Unii pot băga mâna în buzunar să scoată 3-5 lei. La Cluj, 7 lei biletul de călătorie valabil 60 de minuteEveniment · 13 noiembrie 2026