Versiunea completă
Business Internaţional

Nokia și-a dat afară CEO-ul și a adus un executiv de la Microsoft

Compania finlandeză Nokia, cel mai mare producător de telefoane mobile din lume, l-a desemnat pe Stephen Elop, directorul diviziei de business a companiei Microsoft, în poziția de director executiv, scrie BBC News.

Catalina Apostoiu · 12 septembrie 2010 · 3 min de citit

Compania finlandeză Nokia, cel mai mare producător de telefoane mobile din lume, l-a desemnat pe Stephen Elop, directorul diviziei de business a companiei Microsoft, în poziția de director executiv, scrie BBC News.

Elop, primul director de origine străină care va conduce Nokia, îl va înlocui pe Olli-Pekka Kallasvuo, care deținea poziția din anul 2006. Decizia ar putea marca o schimbare radicală de strategie în cadrul companiei.

În iulie, Nokia raporta profituri în scădere cu 40% aferente trimestrului doi, în condițiile în care compania a depus eforturi mari pentru a-și menține poziția de lider pe piața smartphone-urilor.

Kallasvuo a fost supus unor presiuni în creștere de a demisiona în acest an după ce Nokia a emis două avertizări legate de profit, iar prețul acțiunilor sale a scăzut cu peste 40% în perioada martie-iunie.

Elop va prelua noua poziția în cadrul Nokia pe 21 septembrie. El părăsește actuala poziție din cadrul Microsoft după numai 20 de luni petrecute în cadrul gigantului american de software. “Board-ul Nokia crede că Stephen dispune de experiența potrivită și capacități de leadership pentru a concretiza întreg potențialul Nokia”, a declarat președintele Nokia, Jorma Ollila.

Producătorul finlandez se bazează pe experiența lui Elop în domeniul software-ului și disponibilității sale de a restructura businessuri, în contextul în care încearcă să-și îmbunătățească rezultatele pe piața telefoanelor mobile. Experiența lui Elop ar putea ajuta Nokia să experimenteze mai mult în domeniul software și să confere telefoanelor sale caracteristici similare celor de care rivalii săi Apple și Google se folosesc pentru a-și asigura loialitatea consumatorilor.

“Dificultățile cu care se confruntă Nokia sunt bine înțelese”, a declarat Elop, 46 de ani. “Rolul meu este să le aduc la suprafață, să mă asigur că le vom elimina în mod eficient, că luăm decizii ferme și ducem organizația mai departe în mod agresiv.”

Deși la Nokia, Elop va continua să lucreze și cu Microsoft. Nokia și Microsoft au căzut de acord să includă o versiune mobilă a Office în telefoanele Nokia.

Fostul CEO va rămâne în cadrul Nokia pe poziția de director non-executiv al board-ului companiei. El va primi salariul pe 18 luni, în valoare de 4,6 milioane de euro drept plăți compensatorii.

Cine este Stephen Elop

Citește și