Versiunea completă
Ziarul de Duminică

Nopți de poezie la Curtea de Argeș/ de Ziarul de duminică

Cea de-a 18 -a ediție a Festivalului Internațional „Nopțile de poezie de la Curtea de Argeș” s-a desfășurat în perioada 9 - 15 iulie 2014. Este singurul festival organizat la noi care își merită numele de „internațional”.

Ziarul de Duminica · 31 iulie 2014 · 1 min de citit

Cea de-a 18 -a ediție a Festivalului Internațional „Nopțile de poezie de la Curtea de Argeș” s-a desfășurat în perioada 9 – 15 iulie 2014. Este singurul festival organizat la noi care își merită numele de „internațional”. Au participat poeți din 25 de țări, din Canada în Argentina, din Columbia în Israel, din Spania în Siria, din Cuba în Ucraina, din Kosovo în Armenia, din India în Germania, din Tunisia în Irak etc. Rareori întâlnirea a fost celebrată mai intens ca în zilele acelea la Curtea de Argeș. S-au stabilit relații, s-au inițiat prietenii, s-au perfectat contracte într-o atmosferă de înaltă spiritualitate în cadrul căreia flacăra poeziei a ars necontenit, zi și noapte. La capătul celor cinci zile de festival, pe durata cărora poezia a fost regină, însoțită fiind, la modul magistral, de muzica psaltică și de cea tradițională interpretate de formații de excelenți profesioniști din partea locului, membrii juriului format din poeta Carolina Ilica, președinte, prof.dr.Ovidiu Ghidirmic (istoric, critic literar), prof. dr. Mihai Godescu  (eseist, ziarist) și Ștefan Dumitrache, directorul Muzeului Municipal au înmânat premiile laureaților, nu înainte ca organizatorii, Dumitru M. Ion – președinte și Carolina Ilica – director artistic, să ofere diplome de excelență tuturor participanților. 

Premiile Academiei Internaționale Orient – Occident:

–         Marele Premiu Internațional pentru poezie –  Jonathan  Locke Hart din Canada

–         Marele Premiu Național pentru literatură  – Mircea Petean (foto)

–         Premiul Valahia pentru traduceri – Nicole Laurent-Catrice (Franța), pentru traducerile poemelor lui Nichita Stănescu

–         Premiul European pentru poezie – Erling Kittelsen din Norvegia

–         Premiul Orient – Occident pentru Arte – Gillian Bickley din Țara Galilor.

Citește și