Nori negri la Philips
Grupul olandez Royal Philips Electronics, cel mai mare producator european de aparatura electrocasnica, ar putea raporta o noua pierdere, pentru 2002, mai mare decat cea consemnata anul precedent, ca efect al scaderii burselor si al mediului economic nefavorabil, relateaza Reuters
Grupul olandez Royal Philips Electronics, cel mai mare producator european de aparatura electrocasnica, ar putea raporta o noua pierdere, pentru 2002, mai mare decat cea consemnata anul precedent, ca efect al scaderii burselor si al mediului economic nefavorabil, relateaza Reuters.
Analistii se asteapta la o pierdere neta anuala de circa 2,28 miliarde de euro, fata de 2 miliarde de euro, in 2001.
Philips, care a lansat in urma cu zece ani un program de restructurare, ar putea realiza cheltuieli de amortizare de aproape 480 de milioane de euro, in trimestrul al patrulea. Aceasta suma va acoperi pierderile inregistrate de divizia de semiconductoare si componente, care este afectata de cel mai grav declin din istorie al industriei mondiale de profil.
Principalul factor care afecteaza activitatea companiei este scaderea actiunilor din sectorul tehnologic si de media, unde Philips detine o parte considerabila de capital.
Astfel, grupul olandez ar putea realiza cheltuieli de peste un miliard de euro, pentru a amortiza pierderile aferente pachetelor de actiuni controlate la grupul de servicii IT Atos Origin, trustul media Vivendi si la producatorul de monitoare LG Philips.
Analistii se asteapta la o noua scadere a vanzarilor, care au stagnat, in ultimii zece ani, in mare parte din cauza renuntarii la o serie de active, printre care se numara o casa de discuri, precum si diviziile specializate in furnizarea de servicii de retail si IT.
Ei apreciaza ca directorul executiv Gerard Kleisterlee isi va mentine previziunile prudente pentru 2003, desi exista semne ca Philips isi va redresa activitatea.
Concernul olandez este cunoscut pentru o multitudine de produse, de la becuri la aparate de ras si ecrane plate TV, monitoare de computere si echipamente medicale.
-
Mai multe necunoscute decât date sigure despre Neptun Deep, cel mai mare proiect energetic al României: Tot ce se știe acum cu jumătate de an înainte de producție este că OMV Petrom are 30 de contracte semnate, în timp ce Romgaz lucrează încă la licitațiiBurse - Fonduri mutuale · 12 noiembrie 2026
-
Trei jucători, Lactalis, FrieslandCampina și Arla, au 65% din vânzările de unt, o piață de 150 mil. euro. Locul trei din piață nu are fabrică în România, iar de la liderul Lactalis o parte din vânzări vine din import (brandul President).Companii · 12 noiembrie 2026
-
Conferința ZF Digital 2026. Cel mai greu pentru un start-up românesc este să vândă în străinătate, nu să construiască produsulBusiness Hi-Tech · 12 noiembrie 2026