Nostima povara a superstitiei

Dupa unii istorici, procesul secularizarii a demarat inca din veacul XII, cand recuperarea lui Aristotel in teologia scolastica a Occidentului latin a plantat semintele unei “logici” politice de orientare mai putin “spirituala”. Oricat de controversata ar fi cronologia fenomenului, cert este ca modernitatea l-a amplificat, oferindu-i o baza doctrinara.

Reunite si active, fortele acestui program antropocentric au schimbat deopotriva fata si fondul vietii sociale din spatiul euro-american. Ele au pregatit patul revolutiilor – al celor rele, din care s-au nascut miscarile totalitare -, dar si al celor bune, care au ocupat sfera stiintei sau a tehnologiei. Printre efectele paradoxal obscurantiste ale secularizarii se numara explozia ezoterismelor ieftine, a ocultismelor de ziar popular, pe scurt: dezvoltarea nestingherita a irationalului. Personal, vad in aceasta “compensatie” negativa o clara dovada a faptului ca, daca nu ne inchinam “Dumnezeului adevarat”, atunci nu avem loc de intors decat pe drumul “idolatriei”. Poti venera Creatorul sau creatia. Cale de mijloc nu prea exista. Asa se explica prosperitatea de care se bucura mica industrie a superstitiei, pe care “evul mediatic” n-a facut decat sa o extinda.
Pe la inceputul anilor ’90, aflandu-ma ca doctorand la Paris, ma minunam citind, in plin Hexagon cartezian, iuresul de anunturi consacrate vrajitoriei africane de toate soiurile. O armata de “marabouts” – vraci si ghicitori imigrati din fostele colonii – isi ofereau generos serviciile. Iar publicul lor, recrutat din masa unor agnostici derutati, le culegea din palma: cu jena, pe sest, dar nu mai putin sistematic. Astrologia a facut casa buna cu puterea politica pe toata durata veacului trecut. Sefii departamentelor de resurse umane din marile companii recurg si azi la misterele grafologiei sau la diferite alte forme divinatorii. E limpede ca paranormalul s-a banalizat. E ca si cum a crede in Dumnezeul Cel Viu e o alegere “demodata”, pe cand a cerceta zarurile, bilele de cristal sau cartile de tarot e plin de bun-simt.
Din acest punct de vedere, societatea romaneasca de azi s-a aliniat cu toata viteza. Insa oferta locala pastreaza o cuviincioasa pojghita de “ortodoxie”. Iata doua mostre: “Stimati credinciosi, o minune dumnezeiasca, maicuta Elena, venita de curand de la Ierusalim cu leacurile si rugaciunile ei sfinte, va rezolva toate problemele lipsite de speranta, alcoolism, boli de piele etc. Apelati cu cea mai mare incredere. Tel. 074…”. Sau: “Maicuta Lenuta, lasata de Dumnezeu cu har sfant si cu puterea benefica de a rezolva oamenii ce sunt blestemati prin farmece si blesteme. (…) Va poate ajuta chiar si telefonic, pe baza datelor personale”…
Pe cuvant ca aceasta combinatie de redundanta, stil agramat si precizie tehnica are oarece farmec… Mai ca iti vine sa “apelezi”, sub cautiunea unei mici investitii, ca sa te simti si tu “rezolvat”! Elena sau Lenuta? O alegere dificila.