Notorietatea e mai putin importanta decat valoarea

Ioan Holender, directorul Operei din Viena, este si presedintele de onoare al celei de-a XVI-a editii a Festivalului International “George Enescu”, care se va desfasura in perioada 14-20 septembrie 2003 la Bucuresti. Interviul pe care l-a acordat Ziarului de Duminica se concentreaza asupra acestui eveniment.

– Ce a insemnat pentru dumneavoastra Festivalul “George Enescu” pana in momentul in care ati fost investit cu functia de director de onoare al acestuia?
– Istoria mea legata de acest eveniment incepe in 1958, la primul Festival “George Enescu”. Am fost in sala cand s-a cantat Dublul concert de Bach, cu Yehudi Menuhin si David Oistrach solisti si George Georgescu dirijor. Acel moment a reprezentat pentru mine, la 23 de ani, o culme a clasicitatii, un varf al calitatii artistice. Efectiv, m-a transpus intr-o sfera cereasca, neatinsa pana atunci de tanarul care eram. In acele momente nu stiam ca, peste nici jumatate de an, urma sa plec din Romania pentru foarte mult timp. Cat am fost plecat, am stiut multe despre evolutia acestui festival. Dar cea mai mare satisfactie am avut-o in 2001, cand am spus acele cateva cuvinte pe scena Salii Palatului, inaintea spectacolului pe care l-a dat Opera din Viena cu Salomeea de Richard Strauss, sub bagheta lui Seiji Ozawa. Am crezut, in acea seara deosebita pentru mine, ca astfel s-a inchis cercul povestii mele legate de festival, chiar daca am revenit in Romania pentru concertul din toamna lui 2002 cu Ozawa si pentru lansarea cartii mele. Dar nu a fost sa fie asa. In 2001 am fost prezent la festival ca oaspete si iata-ma devenind, in 2003, presedinte de onoare.
– In momentul in care v-ati implicat in pregatirea editiei 2003, programul era schitat deja. I-ati mai putut da o tenta personala, sau era prea tarziu?
– Nu pot sa-i dau o tenta personala si, de fapt, rolul meu nu e acesta. Programul l-a facut Cristian Mandeal, iar eu l-am gasit gata facut. Nu am propus nici un fel de schimbari, ci doar am cautat sa adaug cateva nuante. Am insistat pentru compozitorii romani, pentru prezentarea in concert a unei lucrari de Tiberiu Olah – unul dintre marii nostri compozitori, disparut dintre noi in 2002 – si am propus introducerea unor recitaluri in care sa se imbine literatura romana cu muzica si a unei serii de expozitii legate de aceste evenimente. In plus, consider si am insistat pe ideea ca Opera Nationala din Bucuresti trebuie sa aiba o montare cu Oedipe in repertoriu (nu e normal ca acest spectacol sa existe la Viena si Berlin si sa nu se joace in Romania). Desi trebuie sa recunosc ca nici un fel de colaborare nu este mai complicata decat cea dintre Opera si festival. De asemenea, mi-am dorit extinderea ideii concertelor din tara, pentru ca festivalul este cu adevarat unul national, la realizarea caruia contribuie indirect toti cetatenii Romaniei, asa incat toti trebuie sa aiba acces la el. Vor mai exista, in afara de Bucuresti, concerte la Cluj, Timisoara, Iasi, Brasov si Sinaia. Evident, se va transmite la radio, la televiziune… dar posibilitatea de a participa direct la concerte este foarte importanta si ea creste in acest an. Accesibilitatea se mareste si prin ieftinirea biletelor. Desi stim cu totii ca Sala Mare a Palatului nu este ideala pentru concerte simfonice, eu insist asupra faptului ca, avand peste patru mii de locuri, ea permite unui numar mare de oameni sa asculte muzica clasica. Faptul ca uneori aceasta sala nu este arhiplina nu are nici o relevanta. Peste tot in lume, salile imense nu sunt intotdeauna pline si nici nu au o acustica perfecta. Salile cu acustica potrivita pentru concert sunt de dimensiunea Ateneului, dar, din pacate, sunt prea mici pentru zilele noastre. In plus, este important ca se canta in festival mult Enescu, chiar daca s-a ajuns la situatia neobisnuita a existentei a doi dirijori pentru concertul de deschidere. A fost o solutie pentru ca Enescu sa nu cada din programul acelei seri. Sir Colin Davis este un dirijor foarte bun, dar cu o anumita varsta, oboseala si lipsit de pofta de a invata lucruri noi. El insa a dorit ca orchestra sa, London Symphony, sa cante Enescu, si in acest scop a acceptat ca prima parte a serii sa fie dirijata de Cristian Mandeal.
– Care considerati ca sunt punctele forte ale editiei 2003 a Festivalului “Enescu”?
– Nu vreau sa vorbesc despre puncte forte. Sper ca va exista o calitate de ansamblu a festivalului, cu concertele, orchestrele, solistii si dirijorii care vin si care vor putea determina nivelul general al manifestarii. Asa cum am mai spus, festivalul nu va fi o colectie de dive, ci de artisti care trebuie descoperiti si ascultati. Nu e rau ca bucurestenii sa descopere o orchestra precum cea a Academiei Santa Cecilia din Roma, iar Myung-Whun Chung este un dirijor foarte important, chiar daca e mai putin cunoscut in Romania decat Riccardo Muti. Dar va asigur ca notorietatea este mai putin importanta decat valoarea. Eu caut sa sustin pentru acest festival o anumita demnitate, un anumit nivel al calitatii si consider ca nu trebuie judecat dupa sonoritatea numelor, ci numai dupa ce se asculta. Extrem de frumos va fi concertul de inchidere cu Simfonia a II-a de Mahler, “Renasterea”. Consider ca este o idee buna si importanta reunirea muzicienilor filarmonicii bucurestene din diferite generatii pentru o lucrare impozanta precum aceasta.
– Experienta dvs. in domeniul managementului cultural este de notorietate. Ce credeti ca ar trebui facut in cazul particular al Festivalului “Enescu” pentru ca aceasta manifestare sa aiba o evolutie mai “vizibila pentru Occident” decat cea de pana acum?
– Asa ceva dureaza foarte mult si personal consider ca este intr-adevar important, dar mai semnificativ e ca festivalul sa fie urmarit aici, sa fie “vizibil” si “audibil” in Romania. Pentru ca festivalul este facut de romani pentru romani, nu pentru Occident. Nu se dau patru milioane de dolari ca sa profite altii, ci ca sa profite tara si oamenii care traiesc aici. Intr-adevar, insa, Occidentul trebuie sa stie ca Romania e in stare, astazi, sa faca un festival international de un anumit nivel, ca exista si aici valori. Enescu nu e nici Verdi, nici Beethoven, nu e la fel de cunoscut in lume, dar… nu este vina lui.
– Ce parere aveti despre ideea concertelor in aer liber din piata, adiacente festivalului?
– Este exceptionala. Cat timp se canta muzica vie acolo, cat timp oameni tineri fac muzica clasica in piata, este foarte bine. Am gasit si in 2001 aceasta idee ca foarte interesanta si o sustin in continuare.
– Revenind la Bucuresti pentru conferinta de presa a festivalului, ati organizat o noua lansare a cartii dvs. autobiografice, De la Timisoara la Viena. Inteleg ca primul tiraj s-a epuizat. Va asteptati la un asemenea “succes de librarie”?
– M-a surprins. Nu a fost o noua lansare, ci doar o sesiune de autografe. Au venit sute de oameni sa ma vada si acum, la Libraria “Sadoveanu”. Am fost efectiv impresionat si emotionat. S-a hotarat o noua suplimentare de tiraj, pacat ca editura nu s-a gandit de la inceput la aceasta probabilitate.
– Aveti deja proiecte legate de editia 2005 a festivalului, care inteleg ca va fi conceputa in acelasi tandem de conducere Mandeal-Holender?
– Idei as avea eu, dar nu am mandat. Trebuie sa se dea foarte clar de catre Guvern catre ARTEXIM autorizarea de a face angajamente pentru 2005. Acest aspect este vital. Doar cu o vorba, fie ea si rostita in public, la o conferinta de presa, nu poti incepe activitatile de contractare. Iar pregatirea unui festival cere timp, nu se poate face de pe o zi pe alta.

Acest material apare in Ziarul de Duminica, suplimentul cultural al Ziarului Financiar