Nou incendiu la reactorul 4 al centralei Fukushima
Un nou incendiu a izbucnit miercuri la reactorul 4 al centralei nucleare Fukushima 1, acest lucru amplificând temerile legate de o posibilă contaminare radioactivă, informează CNN.
Un nou incendiu a izbucnit miercuri la reactorul 4 al centralei nucleare Fukushima 1, acest lucru amplificând temerile legate de o posibilă contaminare radioactivă, informează CNN. Personalul de la centrala nucleară Fukushima a fost evacuat miercuri, din cauza creșterii radioactivității în zonă, au anunțat surse oficiale, precizând că este vorba despre o măsură temporară.
Muncitorii nu s-au putut apropia de reactor din cauza nivelului mare de radiații și se caută soluții pentru răcirea acestuia.
Conform Agenției Internaționale pentru Energie Atomică, nivelul de radiații din zona centralei nucleare a crescut de aproximativ 167 de ori.
Situația care s-a înrăutățit a determinat autoritățile să avertizeze locuitorii pe o rază de 30 de kilometri distanță față de centrala nucleară să stea în case.
“Focul și fumul nu mai sunt acum vizibile, iar incendiul pare să se fi stins singur”, a declarat un purtător de cuvânt al agenției japoneze pentru siguranță nucleară, pe baza informațiilor obținute de la Tokyo Electric Power (Tepco), compania care exploatează centrala.
Un purtător de cuvânt al Tepco anunțase anterior că ieșea fum din clădirea exterioară a reactorului 4.
“Am informat imediat autoritățile și pompierii (…). Încercăm să-l stingem”, precizase el. Citiți mai mult despre noul incendiu la reactorul 4 al centralei Fukushima pe www.mediafax.ro
-
Sfaturile unor minți luminate despre cum să-ți fie mai bine la locul de muncă. Cum să-ți convingi șeful să-ți acorde o mărire de salariu? Cum poți profita la maximum de cele 10 minute pe care le acordă un șef? Ce să faci dacă ești un lider interimar? Cum trebuie să fie ținuta ta de șef? Ești în lift și ucră CEO-ul. Ce îi spui?ZF 24 · 14 noiembrie 2026
-
Un MBA îți aduce un salariu mai mare sau doar o diplomă?Ce faci cu banii tăi? · 14 noiembrie 2026
-
Nici bine nu ne obișnuim cu inteligența artificială că deja se discută de superinteligența artificială - ASI, o formă ipotetică de AI, dotată cu funcții cognitive și capacități de gândire mult mai avansate decât cele ale oricărei ființe umane. Ce este și cât de departe suntem de ASI?ZF 24 · 14 noiembrie 2026