Versiunea completă
Suplimente

Noua dilema a bancherilor: cati clienti bugetari avem, cati vor mai plati ratele

„Locul de munca la stat e cel mai sigur” - acesta a fost principiul dupa care s-au ghidat unii bancheri in 2009 - primul an intreg de criza suportat de Romania si care a lovit aproape exclusiv sectorul privat si pe angajatii sai.

Razvan Voican · 18 mai 2010 · 3 min de citit

“Locul de munca la stat e cel mai sigur” – acesta a fost principiul dupa care s-au ghidat unii bancheri in 2009 – primul an intreg de criza suportat de Romania si care a lovit aproape exclusiv sectorul privat si pe angajatii sai.

Cererile de credit – atatea cate mai erau – incepusera sa fie analizate cu mai mare atentie si chiar descalificate in functie de evaluarea bancii asupra industriei in care lucra solicitantul.

Si cum statul nu dadea niciun semn ca are de gand sa inceapa restructurarea sectorului bugetar si a companiilor pe care le controleaza, statutul de “angajat bugetar” devenise un atu ca urmare a premisei de stabilitate a venitului.

Situatia s-a rasturnat la a doua runda de negocieri cu FMI din acest an cand s-a cristalizat crunta alternativa: fie majorati impozitele, fie reduceti drastic salariile si faceti concedieri in sectorul public. Sau o combinatie intre cele doua.

Dupa cateva luni de incertitudine moderata, bancherii sunt acum in situatia de a-si scana portofoliile de credite pentru a vedea cati dintre clienti lucreaza la stat, care risca mai mult sa-si piarda slujba si daca taierea salariilor cu 25% le va mai lasa suficienti bani pentru plata ratelor.

Se profileaza astfel o noua runda de restructurari de credite, cu perioade de gratie si reesalonari pentru ca aplicarea reducerii de 25% in cazul salariilor de cateva sute de euro nu va mai permite plata ratelor mai ales in cazul familiilor cu doi bugetari.

La nivel declarativ, bancherii inca nu se panicheaza, asteptand date mai concrete privind implementarea masurilor de o austeritate fara precedent.

“Nu este greu de banuit ca efectul acestor masuri nu va fi unul pozitiv pentru portofoliile de credite. Este insa greu de cuantificat cu precizie in acest moment care va fi impactul asupra cererii de credite si asupra portofoliilor existente”, spune Lucian Cojocaru, director executiv la departamentul comercial al BRD-SocGen.

Gabiel Cretu, director de retea si vanzari la OTP Bank, considera ca reducerea salariilor si disponibilizarile in sectorul bugetar vor duce la o diminuare a valorii creditelor acordate, precum si la reducerea numarului de clienti eligibili de a aplica la un credit.

“Scaderea salariilor in sectorul bugetar, a pensiilor va contrabalansa si eventuale reduceri ale ratelor de dobanda. Referitor la creditele deja contractate, bancile se vor confrunta cu un nou val de cereri de reesalonare a datoriilor”, anticipeaza Cretu.

Din circa 1,3 milioane de angajati in sectorul bugetar, mai mult de jumatate au probabil credite la banci, inclusiv ca urmare a politicii unor institutii de credit de a “puncta” mai bine aceasta categorie de solicitanti. Exista inclusiv cazuri in care o singura persoana are mai multe credite contractate, reducerea salariului avand un rezultat cert in privinta capacitatii de rambursare. Asa ca bancherilor nu le ramane decat sa mizeze pe “bunul-simt” al clientilor.

“Cu siguranta reducerea salariilor bugetarilor va avea un impact asupra bancilor, dar cred ca romanii sunt responsabili si nu vad o crestere accentuata a restantelor din aceasta cauza”, a declarat Robert Rekkers, presedintele Bancii Transilvania.

Totusi, unii bancheri considera ca reducerile salariale sunt preferabile concedierilor in masa, care ar fi dinamitat cu siguranta rambursarea creditelor.

Amenintarea din cifre

Citește și