Versiunea completă
Auto

Nouă din zece clienți și-au luat mașini scumpe second-hand

Din totalul celor care și-au înmatriculat o mașină din segmentul premium în primele șapte luni ale acestui an nouă din zece au optat pentru un automobil la mâna a doua importat din Europa de Vest, potrivit statisticilor Poliției.

Bogdan Alecu · 16 august 2010 · 1 min de citit

Din totalul celor care și-au înmatriculat o mașină din segmentul premium în primele șapte luni ale acestui an nouă din zece au optat pentru un automobil la mâna a doua importat din Europa de Vest, potrivit statisticilor Poliției.
Procentul este de aproape trei ori mai mic comparativ cu perioada de boom economic din 2007 și 2008, când înmatriculările de mașini premium noi dețineau 30% din totalul înregistrărilor. Reducerea celor noi vine în contextul în care în urmă cu trei ani dealerii mărcilor premium ofereau clienților un discount de cel mult câteva procente și doar în cazul anumitor modele, în timp ce în prezent aproape toate brandurile oferă reduceri de două cifre din prețul de listă.
În cazul mărcilor Audi și Mercedes-Benz procentul înmatriculărilor second-hand s-a apreciat față de anul trecut, în timp ce în cazul BMW acesta a evoluat în favoarea celor noi. “În general piața auto a devenit mult mai volatilă și mai puțin predictibilă. În segmentul premium există mărci care au înregistrat căderi importante ale vânzărilor, în timp ce altele au crescut”, a subliniat Cristian Vlașin, sales manager BMW Group România. Mașinile premium la mâna a doua importate au o vechime de până în cinci ani și sunt mai atractive față de unele noi în condițiile în care acestea se devalorizează cu 30% în primul an de la achiziție.

Citește și