Nouă furtună de zăpadă în centrul Statelor Unite
O furtună hibernală s-a abătut joi asupra mai multor state din centrul Statelor Unite, antrenând ninsori importante și ploi înghețate, în timp ce se deplasează lent către est, relatează AFP.
Meteorologii americani au afirmat că peste 38 de centimetri de zăpadă s-au acumulat pe alocuri în Colorado (vest) și New Mexico (sud-vest), joi dimineață, și au avertizat că și alte regiuni ar putea fi acoperite de un strat de zăpadă de 30 de centimetri.
Statele situate în sudul cozii furtunii se vor confrunta cu ploaia înghețată, în special Arkansas (sud), care este în stare de alertă.
În Missouri a fost, de asemenea, declarată stare de alertă în timp ce un strat 25 de centimetri de zăpadă, adeseori amestecată cu gheață, s-a format deja.
“Missouri este pregătit să ajute populația aflată în dificultate și să mobilieze resursele necesare pentru a garanta securitatea tuturor”, a declarat guvernatorul statului, Jay Nixon, cerându-le locuitorilor să se deplaseze în caz de absolută necesitate.
Kansasul vecin, în plin centru al Statelor Unite, a închis joi birourile guvernamentale, cerându-le angajaților “neesențiali” să nu plece la drum. Mai multe școli au făcut același lucru.
În unele zone, ceața era atât de intensă, încât ambulanțele au avut dificultăți să transporte pacienții la spital.
Serviciile de meteorologie au avertizat populația din aceste regiuni împotriva “vizibilității foarte scăzute” pe drumuri și a “condițiilor periculoase pentru condus”.
“Acumulările de gheață cele mai importante sunt așteptate pe copaci, liniile electrice și autostrăzi”, au precizat ei.
-
Urmează sărbători bogate pentru retailul alimentar: „Românii renunță la multe cheltuieli discreționare și se orientează mai mult către consumul acasă. Industria de FMCG este una dintre cele mai reziliente în perioadele dificile financiar“. Analiștii companiei de cercetare de piață NielsenIQ vorbesc despre un „optimism prudent“ în T4 2026Eveniment · 13 noiembrie 2026
-
Analiză ZF. Cum arată piața untului față de acum cinci ani: jucătorii au avut încasări mai mari cu 23%, dar volume sub nivelul din 2020. Grupul francez Lactalis deține 53% din vânzările de unt din retail, de peste cinci ori mai mult decât următorul jucătorRetail&Agrobusiness · 13 noiembrie 2026
-
Silvia Axinescu, counsel, Reff & Asociații | Deloitte Legal: Pentru companiile care folosesc agenți AI, riscul unei amenzi pe AI Act este deocamdată aproape zero, pentru că România nu are încă o autoritate desemnată formal, dar ele răspund deja față de persoanele prejudiciate de un agentBusiness Hi-Tech · 13 noiembrie 2026