Noul CEO al Romsys: Ne vom dezvolta pe solutii bancare
Horatiu Berdila, 36 de ani, noul CEO al Romsys, unul dintre cei mai mari jucatori de pe piata integratorilor IT, spune ca un prim obiectiv al mandatului sau este dezvoltarea operatiunilor companiei pe zona solutiilor financiar-bancare.
Horatiu Berdila, 36 de ani, noul CEO al Romsys, unul dintre cei mai mari jucatori de pe piata integratorilor IT, spune ca un prim obiectiv al mandatului sau este dezvoltarea operatiunilor companiei pe zona solutiilor financiar-bancare.
“Tinand cont de prezenta puternica a Romsys pe zona de instalare a bancomatelor (ATM) si de relatia pe care compania a stabilit-o cu bancile, ne vom dezvolta puternic pe zona solutiilor financiar-bancare. Vorbim nu numai de solutii de integrare, ci si de solutii pentru core business cum ar fi aplicatii pentru managementul bunurilor, de brokeraj, de trezorerie sau de management al documentelor, zona pe care Romsys are experienta”, a declarat Berdila. El a preluat functia de CEO in luna ianuarie dupa ce a parasit Ascenta, divizia de consultanta si servicii IT a grupului Softwin, controlat de omul de afaceri Florin Talpes. Romsys va ataca pe mai multe directii acest nou business, Berdila explicand ca va acorda o atentie mai mare zonelor care aduc o valoare adaugata cat mai mare bancilor pe timp de criza, adica zonele de plasament, de trezorerie, precum si partea de management si investitii. Pentru a consolida noul segment de business, Berdila l-a recrutat si pe Emanuel Oana, fostul director al Softwin responsabil de sectorul financiar, care a lucrat in compania lui Talpes din 2004. In cadrul Romsys, Oana se va ocupa de segmentul financiar-bancar/telecom. Berdila, care a lucrat la Softwin timp de patru ani si jumatate, spune ca experienta acumulata in ultimii ani, in special pe dezvoltarea de proiecte software specializate pe verticale, l-a indreptat spre zona de integrare de sisteme. El este convins ca nu va avea probleme in administra un business de peste doua ori mai mare si o echipa de angajati dubla in marime. Ascenta a raportat o cifra de afaceri de 10 mil. euro in anul fiscal incheiat la 31 martie 2008 si isi prognozase un ritm de crestere anual situat intre 20 si 40%. Rulajul Romsys pe anul trecut este estimat la peste 25 mil. euro. Ascenta numara la sfarsitul anului trecut aproximativ 100 de salariati. Prin contrast, Romsys are circa 250 de persoane. “Daca as fi trecut de la o echipa de 100 de persoane la 1.000 ar fi fost intr-adevar o schimbare semnificativa. Modulele de management ale Romsys sunt foarte bine organizate, procedurile interne functioneaza asa cum m-am asteptat si s-a vazut clar amprenta pusa de managementul austriac (fondul New Frontier Holdings din Austria a preluat Romsys in 2007 – n. red.)”, explica Berdila. “Cunosteam Romsys si inainte de achizitie si se vede clar o schimbare. Diferenta este ca oamenii sunt axati din ce in ce mai mult pe zona de business, parasind zona de executie, lucru foarte important in relatia cu partenerii.” Berdila a precizat ca se asteapta ca afacerile Romsys sa isi mentina in 2009 ritmul de crestere de 3% prognozat pentru 2008. Potrivit datelor preliminare, rulajul Romsys pe 2008 ar putea crestere de la 24,4 mil. euro la peste 25,1 mil. euro. Compania isi planificase la inceputul lui 2008 o crestere de 15-20%.Citește și
-
BREAKING. SUA au suspendat toate decolările de pe aeroporturile din țară, fără prea multe explicații. Sute de mii de pasageri sunt afectați. Este a doua oară de la atacurile teroriste din 11 septembrie 2001 când autoritățile americane suspendă decolările la nivel naționalEveniment · 13 noiembrie 2026
-
Urmează sărbători bogate pentru retailul alimentar: „Românii renunță la multe cheltuieli discreționare și se orientează mai mult către consumul acasă. Industria de FMCG este una dintre cele mai reziliente în perioadele dificile financiar“. Analiștii companiei de cercetare de piață NielsenIQ vorbesc despre un „optimism prudent“ în T4 2026Eveniment · 13 noiembrie 2026
-
Analiză ZF. Cum arată piața untului față de acum cinci ani: jucătorii au avut încasări mai mari cu 23%, dar volume sub nivelul din 2020. Grupul francez Lactalis deține 53% din vânzările de unt din retail, de peste cinci ori mai mult decât următorul jucătorRetail&Agrobusiness · 13 noiembrie 2026