Noul Cod Penal sau Dreptate pentru toți!
Având în vedere faptul că la primele alegeri libere de după 1989 s-au prezentat la urne peste 86% din cetățenii cu drept de vot iar dintre aceștia peste 85% au votat cum au votat, adică pentru un stat original, de dictatură a democrației, în concordanță, așadar, cu voința populară liber exprimată, se impune cu necesitate și modificarea Codului Penal.
Având în vedere faptul că la primele alegeri libere de după 1989 s-au prezentat la urne peste 86% din cetățenii cu drept de vot iar dintre aceștia peste 85% au votat cum au votat, adică pentru un stat original, de dictatură a democrației, în concordanță, așadar, cu voința populară liber exprimată, se impune cu necesitate și modificarea Codului Penal. În forma actuală, acesta încă mai conține prevederi desuete și care, încă mai mult, sunt în dezacord cu idealul de a construi o Românie modernă, unică și irecuperabilă. În spiritul acestui deziderat, Comisiile responsabile cu modificarea Codului Penal au făcut următoarele propuneri:
-
În cazul în care un ales al neamului va fi acuzat de te miri ce, în locul lui va fi trimis în judecată unul dintre cei care l-au votat pentru că, evident, dacă nu l-ar fi votat, alesul n-au mai fi fost ales și nici nu s-ar mai fi făcut vinovat, în această calitate, de acel te miri ce.
-
Procedura de desemnare a alegătorului care va fi trimis în judecată pentru a răspunde în fața justiției (imparțiale, improbabile și impardonabile) va fi una care va îmbina, cum se spune, utilul cu plăcutul. Desemnarea se va face în cadrul unor emisiuni televizate la ore de maximă audiență, pe principiul verificat istoric al jocului de Bingo. Cetățenii vor cumpăra bilete, apoi doi măscărici îl vor desemna prin tragere la sorți pe jucătorul care va avea dreptul să întoarcă un cartonaș dintre cele pe care vor fi înscrise numele votanților vinovați. Întoarcerea cartonașelor va fi făcută musai de demoazele lucrate atent cu bisturiul și scrupulos injectate cu diferite substanțe, prin locurile esențiale. Cetățeanul al cărui nume se va regăsi pe cartonașul întors se va pune deîndată la dispoziția organelor de anchetă, pentru ca justiția să triumfe.
-
În cazul șpăgii sau al primirii de foloase necuvenite, cum i se mai spune în limbaj popular, noul Cod Penal va conține explicit o prevedere care va stabili cotele de șpagă legal alocate. Astfel, pentru un ilustru senator sau magistral ministru orice șpagă (sau alte foloase necuvenite) sub 1.500.000 de euro va fi considerată spor de implicare emoțională și nu-i va putea fi imputată alesului. Pentru deputați suma neimputabilă va fi în cuantum de 1.000.000 de euro, pentru primari de 500.000 euro, iar pentru funcționarii publici de rang inferior sporul de implicare va fi stabilit la 100 de salarii medii brute pe economie.
-
În situația în care persoanele mai sus menționate vor primi șpagă (sau alte foloase necuvenite) peste cuantumul specificat, legea va produce efecte asupra secretarelor acestora, având în vedere faptul că ele, secretarele, au dat dovadă de lipsă de vigilență atunci când au permis accesul șpăgarului în biroul șpăguitului cu o sumă care nu respectă nici litera, nici spiritul legii.
-
În urma unor procese sumare, cu o singură înfățișare, secretarele vor fi condamnate să presteze muncă în folosul comunității. Aceasta va consta în publicarea fotografiilor nud ale domnișoarelor la pagina trei sau la pagina cinci a celor mai de succes media scrise din țară. În cazul nedorit când o anume secretară nu-și va recunoaște vinovăția, pedeapsa acesteia se va dubla și va fi nevoită să pozeze atât pentru pagina trei, cât și pentru pagina cinci.
-
Noul Cod Penal va lua în calcul și recidiva. Astfel, dacă un ales sau un funcționar public de orice rang va persista să primească șpagă peste limita legală, acesta va fi considerat ca având o afecțiune psihică, datorată stresului generat de uriașa răspundere ce-i apasă pe umeri. Fiind un caz clinic – decompensare nevrotică de epuizare – demnitarul va fi internat, până la completa însănătoșire, fie într-un bungalow pe o insulă exotică, fie într-un apartament cu terasă și vedere la mare pe un pachebot care face ocolul lumii, urmând a fi supus unui tratament intensiv hiper all inclusive. Firește, pentru a-l ajuta să se vindece cât mai repede, pacientului i se va permite, în scop strict terapeutic, să-și ia cu el și secretara.
-
Banii pentru tratamentul descris anterior nu vor afecta bugetul de stat, ci vor fi obținuți din fonduri europene nerambursabile, pilonul pentru o dreaptă măsură a faptelor de corupție, articolul referitor la prezumția de tulburare psihică pasageră.
Aceste sunt doar câteva propuneri de modificare a Codului Penal, alături de aceea care spune că, dacă va intra în vigoare, prevederile lui vor avea și efect retroactiv, astfel încât toți demnitarii care au avut de suferit de pe urma nedreptăților stipulate de vechiul Cod Penal să fie despăgubiți cu câte 100.000 de euro pentru fiecare zi de anchetă și de judecată și cu câte 250.000 de euro pentru fiecare zi de pârnaie efectiv efectuată. Banii pentru despăgubiri vor fi atrași tot din fonduri europene nerambursabile, pilonul justiție, articolul dreptate pentru toți.
-
Pană globală la Microsoft: Outlook, Teams și Copilot au căzut, afectând companii și instituții guvernamentale din întreaga lume. Milioane de utilizatori au rămas fără acces. UPDATE ora 14:00. Serviciile încă nu sunt funcționale, dar Microsoft transmite că le restabilește treptatEveniment · 13 noiembrie 2026
-
CEC BANK PENTRU AFACERI ROMÂNEȘTI – Cum dezvoltăm stocarea de energie pentru a avea facturi mai mici?(auxiliar) · 13 noiembrie 2026
-
CEC BANK PENTRU AFACERI ROMÂNEȘTI – Cum dezvoltăm stocarea de energie pentru a avea facturi mai mici?Info · 13 noiembrie 2026