Noutăți la Editura Polirom/ de Stelian Țurlea

Editurile noastre publică sute de cărți în fiecare lună, o enormă producție de carte, care copleșește de-a dreptul cititorul intrat într-o librărie. Prin rubricile diverse ale “Ziarului de duminică”, care au ca subiect cartea, ne-am propus să fim un ghid pentru cel care dorește să se informeze, încât, atunci când ajunge într-o librărie, să se poată orienta mai ușor. La “Cartea de literatură” sunt semnalate cărți aflate deja pe rafturi, între care facem, firește, o selecție. La fel se întâmplă cu cartea de istorie, de știință, de economie, de artă. Le sunt destinate cronici cărților asupra cărora merită să ne oprim mai mult, din diverse motive, explicate alte ori pe larg de cei doi cronicari literari ai ziarului. Atenție aparte mai primesc colecțiile. Asupra unui titlu tradus ne oprim pe îndelete în fiecare număr. Din noianul de volume în curs de apariție sau în pregătire alegem câte unul pe care îl prezentăm printr-un fragment, sperăm incitant, la rubrica “Avanpremieră”. În sfârșit, în cadrul rubricii de față, am invitat editurile să ne semnaleze câte o carte aflată în pregătire, să ne prezinte, pe scurt, de ce merită acea carte să apară, să fie cumpărată și citită.

Emil Brumaru – Opere III. Cerșetorul de cafea. Ediție cartonată.

Al treilea volum din operele lui Emil Brumaru conține corespondența autorului cu câțiva dintre cei mai cunoscuți scriitori din literatura și critica românească. Scrisorile sale către Lucian Raicu, Alex. Ștefănescu, Leonid Dimov, Șerban Foarță, Radu Petrescu, Florin Mugur sau Ilie Constantin – unele apărute în periodice, altele inedite – deschid o ușă spre o lume privită (și redată) uneori ironic, alteori grav, dar întotdeauna cu acea sinceritate ce pare a fi una dintre coordonatele esențiale ale autorului.

Emil Brumaru (n. 1939), unul dintre cei mai importanți poeți contemporani, a debutat în 1970 cu Versuri, volum premiat de Uniunea Scriitorilor din România. La Editura Polirom a publicat: Cerșetorul de cafea. Scrisori către Lucian Raicu (2004) și Dumnezeu se uită la noi cu binoclul (2006), Opere I. Julien Ospitalierul (2009), Opere II. Submarinul erotic (2009) și Basmul Prințesei Repede-Repede (în colaborare cu Veronica D. Niculescu, 2009). Este laureat al Premiului național de poezie “Mihai Eminescu” (2001), pentru “Opera omnia”, iar în 2011 a primit premiul revistei Observator Cultural, de asemenea pentru Opera Omnia. Poemele sale au fost incluse în antologii din România, Germania, Franța, Anglia.

Gheorghe Crăciun – Femei albastre. Carte publicată și în ediție digitală.

Romanul rămas în manuscris și neîncheiat al cunoscutului scriitor optzecist Gheorghe Crăciun a fost anunțat de fragmentele publicate în reviste literare și a devenit deja o legendă printre admiratorii săi. Legenda se numește Femei albastre, o carte despre parcursul inițiatic al unui bărbat deja matur la momentul Revoluției din 1989, scrisă cu fraza impecabilă și cu inteligența și vigoarea caracteristice prozatorului. Personajul central al romanului, un individ divorțat, ce schimbă slujbe, dar și femei, aleargă după o himeră, pe care o vede întrupată în făptura de celuloid a actriței Nicole Kidman. Femeile reale pe care le iubește senzual nu reușesc să-l satisfacă afectiv. Va rămîne el în brațele fidelei, odihnitoarei Ondina sau va ceda vampei inocente Ada Comenschi? Va rămîne în avocatură sau va continua să scrie romane polițiste?

Gheorghe Crăciun (1950-2007), unul dintre reprezentanții de seamă ai curentului optzecist în literatura română. A publicat romane – Acte originale/Copii legalizate (1982), Compunere cu paralele inegale (1988), Frumoasa fără corp (1993) și Pupa russa (2004) -, eseuri și un volum de proză scurtă, desene și fotografii – Mecanica fluidului (200

Corin Braga – Luiza Textoris.

Luiza Textoris este o fată cu nasul cârn și ochi exoftalmici căreia îi place atât de mult să viseze, încât sfârșește prin a nu mai distinge delirul de realitate. Nereușind să-și găsească locul în lumea oamenilor, evadează adesea în vis împreună cu prietenul său Fulviu. Cei doi își creează dubli de vis ca să exploreze lumi paralele, contorsionate, întrepătrunse cu realitatea de zi cu zi. În universul oniric ei găsesc nu doar un ciudat oraș scufundat numit Clusium, ci și două personaje care le seamănă leit: Adela și Anir. Escapadele lor devin din ce în ce mai dese și mai lungi, iar dacă la un moment dat Fulviu decide să pună capăt aventurii aruncându-l pe Anir într-o fântână fără fund, Luiza își continuă peregrinările prin Clusium. În timp ce tatăl ei încearcă să o aducă definitiv în lumea reală cu ajutorul unui psihiatru, fata pare să se afunde tot mai adânc în halucinațiile ei, riscând să rămână prizonieră pe tărâmul viselor. Inevitabil, așadar, ea are de suportat consecințele în viața normală: dedublare, schizofrenie, personalitate multiplă. Romanul oferă asupra “tărâmului de la răscruce”, cel dintre lumea de aici și lumea de dincolo, o perspectivă complementară față de cea din Claustrofobul și Hidra. În timp ce primele romane din ciclul Noctambulii erau oglinda coșmarului văzut din interior, Luiza Textoris se plasează în lumea reală și urmărește invazia acesteia de către făpturile celuilalt tărâm. Stările de somn paradoxal și apoi de trezie paradoxală creează o arhitectură etajată, cu planuri suprapuse și încrucișate, în care personajele se comportă în realitate ca și cum ar visa și în coșmar ca și cum ar fi lucide. Romanul unește vizionarismul psihedelic romantic cu universurile virtuale postmoderne.

“Proiectul epic al lui Corin Braga își găsește rădăcinile în viziunea mai largă a comparatistului pentru care interpretarea viselor devine o țintă de asumat pentru întreaga cultură. În felul acesta devin accesibile nișe altfel rămase în umbră. Explorarea critică depășește cadrul limitat al judecății estetice și are acces la posibile revelații despre ființa umană. Evident, un asemenea demers implică și face necesară o adaptare a tehnicilor de lectură. Visul e extras din zona de conținut, de material pe care literatura îl folosește pur și simplu tematic și expus în diferența pe care o aduce ca procedeu, ca mecanism de analiză și de imaginare. Prozatorul nu susține o echivalență între realitate și coșmar, ci accentuează permanent îmbinarea complexă a celor două. Onirismul propus și practicat de Corin Braga depășește granițele unei opțiuni tematice, înspre constituirea autentică a unei literaturi proprii, în singularitatea căreia conceptele și punctele de referință se reașază. Firește, acest teritoriu are un contur permeabil. Gesturile scriiturii trasează constant linii de fugă înspre teritoriile (mai) stabile ale literaturii canonizate, păstrînd contactul cu orizontul de așteptare al unui cititor mai puțin receptiv la provocare. Orice provocare în literatură trebuie dublată de răbdare, de politica adaptărilor lente, a țesăturilor care refac arsenalul acceptabil și canonic de gesturi al unei culturi. Din acest punct de vedere, romanele lui Corin Braga au statutul unor cărți de trecere, fisuri în mișcarea inerțială a opțiunilor unei literaturi. Ele pot fi descoperite, apoi urmate, după care liniile proprii de contur se îngroașă și obțin statutul unei voci limpezi în peisajul unei forme literare. O literatură își măsoară maturitatea și forța în funcție de acceptarea și pluralitatea unor asemenea zone de trecere.” – (Horea Poenar)

Corin Braga este decanul Facultății de Litere și directorul Centrului de Cercetare a Imaginarului de la Universitatea “Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca. A fost director al revistei Echinox (1993-2000), iar actualmente este director al Caietelor Echinox. Doctor în litere în 1997 la Universitatea “Babeș-Bolyai”, doctor în filosofie în 2008 la Universitatea “Jean Moulin” din Lyon. Este membru al Asociației de Literatură Generală și Comparată din România, membru al Uniunii Scriitorilor din România și al Asociației Scriitorilor din Cluj-Napoca, membru al PEN Club România, membru fondator al Fundației Culturale Echinox. A publicat volumele: Nichita Stănescu. Orizontul imaginar, Imago, 1993 (Premiul pentru debut la Salonul Național de Carte, 1994) (ediția a II-a, Dacia, 2003); Lucian Blaga. Geneza lumilor imaginare, Institutul European, 1998 (Premiul Societății “Lucian Blaga”); 10 studii de arhetipologie, Dacia, 1999 (ediția a II-a, Dacia, 2007); Le Paradis interdit au Moyen Âge. La quête manquée de l’Eden oriental, L’Harmattan, 2004 (Premiul Asociației de Literatură Generală și Comparată din România); La quête manquée de l’Avalon occidentale. Le Paradis interdit au Moyen Âge – 2, L’Harmattan, 2006; De la arhetip la anarhetip, Polirom, 2006; Concepte și metode în cercetarea imaginarului. Dezbaterile Phantasma (coord.), Polirom, 2007; Du paradis perdu à l’antiutopie aux XVI-XVIIIe siècles, Classiques Garnier, 2010; Psihobiografii, Polirom, 2011 (Premiul “Mircea Zaciu” al Uniunii Scriitorilor din România); Les antiutopies classiques, Garnier, 2012.

A publicat, de asemenea, romanele Claustrofobul, Dacia, 1992 (ediția a II-a, Dacia, 2011) și Hidra, Imago, 1996 (Premiul Asociației Scriitorilor din Cluj) (ediția a II-a, Dacia, 2011) din tetralogia Noctambulii, precum și Oniria. Jurnal de vise (1985-1995), Paralela 45, 1999 (ediția a II-a, Dacia, 2010). A tradus volumele Andrew Samuels, Bani Shorter, Fred Plaut, Dicționar critic al psihologiei analitice jungiene, Editura Sigmund Freud, New York, Cluj-Napoca, 1995 (ediția a II-a, Humanitas, 2005) și Gilbert Durand, Introducere în mitodologie, Dacia, 2004. A îngrijit edițiile Leonid Dimov, Dumitru Țepeneag, Momentul oniric, Cartea Românească, 1987, și Leonid Dimov, Scrisori de dragoste (1943-1954), Polirom, 2003. A colaborat la Dicționarul scriitorilor români, Albatros, 2001, 2003, și la Dicționar analitic de opere literare românești, Editura Didactică și Pedagogică, 1998, 1999, 2001, 2003.

Cormac McCarthy- Marea trecere. Traducere din limba engleză de Claudia Asanachescu.

Cormac McCarthy s-a născut în 1933, în Providence, Rhode Island. Dintre romanele sale fac parte Blood Meridian (1985; Meridianul sângelui, Polirom, 2011), All the Pretty Horses (1992; Căluții mei, căluți frumoși, Polirom, 2011), premiat cu National Book Award și National Book Critics Circle Award, The Crossing (Marea trecere, 1994), Cities of the Plain (1998). În 2005 publică No Country for Old Men (Nu există țară pentru bătrâni, Polirom, 2010), care stă la baza unei producții cinematografice premiate cu Oscar, urmat de The Road (2006), cu care prozatorul american obține premiul Pulitzer și premiul James Tait Black Memorial. În 2008 i se decernează PEN/Saul Bellow Award pentru întreaga creație artistică.

Marea trecere, publicat în 1994, este al doilea volum din așa-numita “Trilogie a Frontierei”, după Căluții mei, căluți frumoși (1992; Polirom, 2011). Într-o viziune specifică marelui scriitor, acțiunea romanului, plasată spre sfârșitul anilor ’30, înainte și în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, dezvoltă un western clasic. Billy Parham, un cowboy aflat la vârsta adolescenței, prinde un lup care atacase vitele din împrejurimile fermei familiei sale. Dar în loc să-l omoare, hotărăște să-l ducă înapoi în munții din Mexic, trecând frontiera. Începe astfel o călătorie dificilă, în care protagonistul devine martor al unor întâmplări la limita dintre basm și coșmar, într-o lume marcată de atâta violență, încât nu pare a fi guvernată decât de legea implacabilă a morții.