Nu confundati echipa nationala cu o spalatorie!

Italienii s-au cam desumflat dupa ce Squadra Azzurra s-a intors doar cu o remiza de la Budapesta, dupa primele 90 de minute ale preliminariilor Mondialului din 2002. Ba chiar au intrat la griji in vederea derbyului cu Romania din 7 octombrie.

In numarul de ieri al cotidianului Corriere della Sera, cunoscutul publicist-comentator Giorgio Tosatti l-a luat la bani marunti pe selectionerul Giovanni Trapattoni, care intors din Ungaria le-ar fi vandut criticilor sai teorii fara vreo baza solida. Inclusiv aceea ca grupa e usoara si ca Romania, fara Hagi si Gica Popescu, nu mai face prea multe parale.

Tosatti ii mai atrage selectionerului atentia asupra faptului ca “nationala nu este ca o masina de spalat”, bataia fiind in primul rand pe Del Piero: “Toata lumea intelege drama lui Allesandro, dar asta nu inseamna ca trebuie pasuit la nesfarsit si convocat non-stop doar-doar si-o indrepta o data gafele de la Mondiale si de la Europene”.

Privite lucrurile de la Bucuresti, prin prisma a ceea ce se intampla in ultima vreme cu reprezentativa noastra, trebuie sa le dam dreptate si lui Trapattoni, dar si lui Giorgio Tosatti. Lui Trap in ceea ce priveste valoarea de moment a trupei lui Laszlo Boloni.

Fara Gica Popescu, dar mai ales fara Hagi, suntem departe de a constitui un real pericol pentru Italia. Iar recenta renuntare a lui Costel Galca ii da si mai multa apa la moara tehnicianului italian. Teoretic cel putin.

Cu gandul la tricolori, trebuie de asemenea sa recunoastem ca Tosatti are dreptate cand pretinde ca “nationala” nu trebuie tratata ca o masina de spalat.

De fapt, daca stam bine sa ne gandim, la noi s-a transformat intr-o veritabila spalatorie. Unde in ultima vreme se spala rufe destul de murdare – vezi inclusiv paruiala dintre Stelea si Ionel Ganea – si de unde, din pacate, nici macar nu ies asa cum ne-am dori cu totii. Curate adica.

Gica Popescu s-a suparat pe reprezentativa deoarece i s-a refuzat achizitionarea hotelului Piatra Mare din Poiana Brasov. In cele din urma s-a ascuns in spatele varstei destul de inaintate, 33 de ani, pentru a ne convinge ca de fapt acesta ar fi adevaratul motiv al retragerii. ai-am zis, cu jumatate de gura, “hai, fie ca el”.

N-a trecut multa vreme si a aparut cazul Dan Petrescu. S-a suparat pentru ca selectionerul nu i-a incredintat banderola de capitan si a avut tupeul sa-l lase pe banca de rezerve pana spre finalul amicalului cu Polonia.

In cele din urma si-a adus aminte ca nationala nu e proprietatea lui si a acceptat sa se subordoneze strategiei selectionerului. Ca intr-un joc de domino, virusul retragerii l-a atins mai nou pe Costel Galca. De fapt, nu ca l-a atins, deja l-a doborat.

Altadata senator de drept, Costelus n-a suportat ideea de a fi rezerva cu Lituania si i-a intors lui Boloni spatele. Definitiv, zice el.

Asta in vreme ce in Germania, ca sa luam un exemplu recent, “capitanul” Bierhoff a suportat cu stoicism o dubla umilinta: aceea de a lua loc pe banca cu Grecia si de a se incalzi in zadar 45 de minute, nutrind speranta ca va fi introdus. Iar cand a fost cazul sa deschida gura, a spus “nu-i nimic, am sa ma pregatesc pe viitor mai bine si atunci sunt sigur ca selectionerul va apela la serviciile mele”.

Diferenta este foarte simplu de sesizat. Germanii sunt profesionisti si la club, si la echipa nationala, ai nostri doar la cluburi. Iar uneori nici acolo. Dar asta nu inseamna ca trebuie sa confunde reprezentativa cu o spalatorie.