Nu doar despre Rege/ de Ziarul de duminică

Vartan Arachelian – Cartea regelui romantic și a fiilor fără de țară, Editura RAO

Vartan Arachelian este unul dintre ziariștii cei mai cunoscuți. A lucrat decenii în Televiziunea română (înclusiv în posturi de conducere, între 1970 și1983, când a fost înlăturat, alături de alții, pe motive obscure, apoi din 1991, cu oarecare întreruperi). În 1991, a fost directorul primului post independent de televiziune, SOTI. A fost primul jurnalist care i-a luat interviu pentru televiziune Regelui Mihai, după Revoluție, și singurul care a dat pe post imagini de la manifestările din Piața Universității. La scurt timp după interviul cu Regele, a fost din nou dat afară de la TVR. A scris despre toate acestea de mai multe ori, inclusiv în cărți. Este cunoscut ca un monarhist convins, fapt ce reiese și din această cea mai recentă carte a sa.

O carte despre aventurile cu puterea ale Regelui Carol al II-lea și ale fiilor săi, unul dintr-o căsătorie încheiată la Odessa (cu Zizi Lambrino), în vremea primului război mondial, pentru care a și fost decăzut din drepturi, al doilea din căsătoria legală cu Elena, prințesă de Grecia. Povestea iubirii romantice a lui Carol e bine documentată, cu citate din jurnalul Reginei Maria și din discursurile unor oameni politici.

Un portret surprinzător al fostului rege: „Deși fusesem prevenit, se vedea bine că nu eram pregătit să fac față surprizei; am rămas o clipă fără respirație, ca un boxer lovit în plin plex solar, simțind că timpul se oprește în loc. Nu trecuse foarte mult de când mai trăisem aceeași senzație. Atunci când îl văzusem pe Ceaușescu coborând din tab ca un boschetar cules de pe drumuri de niște oameni de bine care voiau să-1 pună sub un acoperiș.

Totuși pe el, ceea ce mai rămăsese din falnicul monarh atât de atent cu ritualurile, inventator neobosit de ținute vestimentare de unică folosință, obsedat de detalii, mai ceva, dacă vreți, ca un maître, un șef de sală supraveghind distribuția tacâmurilor, alinierea lor în dreapta și în stânga talgerului sau, poftim, a paharelor rânduite după mărime și cu destinația codificată pentru a fi ridicate la momente predestinate, ritualic, tocmai el, prințul culturii, playboy-ul regal, romantic defazat cu un secol, cel mai inteligent și creativ rege al Casei Regale să se afle depozitat – incapabil să se opună – într-o debara, ca într-un hangar de aeroport așteptând să fie deplasat cargo. Tocmai el!”

Volumul cuprinde textul plin de demnitate al primului interviu al regelui, difuzat de TVR într-o noapte din 1990. Apoi: un interviu cu Mircea Lambrino (Mircea Grigore de România) primul copil al regelui Carol al II-lea; textul unei talk show din ianuarie 2003, de la Realitatea TV despre repatrierea osemintelor regale; un interviu imaginar, pe post de replică, cu regele Carol II-lea; și o mulțime de considerații despre soarta familiei regale și soarta României.

„Credem că un examen calificat al relațiilor din familia domnitoare a României, începând cu întemeietorul ei și până la recenta afurisire a prințului Nicolae, nepotului direct al regelui Mihai, strănepotul pe linie directă al lui Carol al II-lea, ar revela că raporturile între părinți și copii au fost lipsite de empatia necesară medierii tensiunii naturale dintre autoritate și toleranță. Una dintre cauzele cursului involutiv al regalității la noi a fost, probabil, chiar absența dragostei și a responsabilităților parentale, dar și a celor filiale. Ce constatăm noi aici e doar lungul șir de infidelități produse reciproc. În cazul cărții de față, să mai adăugăm la infidelitatea dintre Carol și Mihai, și pe cea care începe să se deslușească a principesei Margareta față de fostul suveran Mihai.

În 1953, regele Mihai, de șase ani în exil, a refuzat să meargă în Portugalia la înmormântarea augustului său tată. Timp de jumătate de secol el n-a vrut să știe nimic despre soarta osemintelor acestuia, inclusiv de faptul că autori­tățile lusitane le evacuaseră într-o debara, iar în 2003, a refuzat să participe la repatrierea rămășițelor pământești ale tatălui său natural, delegându-1 pe ginerele său; o delegare cu un tâlc simbolic care, pe măsură ce timpul trece, ne dezvăluie cine conduce în fapt Casa Regală a României. Acesta, după eșecul la casting-ul de președinte al României, unde dl Duda care se camuflase în rol de republican, se reinventa acum ca monarhist.

Ne putem întreba dacă un fapt ostil l-a oprit pe fostul suveran să fie prezent la funerariile înhumării tatălui său. Nimic. Tabloul în care se aflase la începutul anilor 1990, ca rege fugărit în propria țară, se schimbase. După ce Casa Regală fusese infiltrată. Maurul, alias dl Virgil Măgureanu, ca șef al instituției menite să apere ordinea constituțională –republicană, în fapt – își făcuse datoria. Drept consecință ostilitatea  feseniștilor fusese înlocuită cu o amabilitate scorțoasă, dar protectoare. Ginerele regal avansat în grad, a devenit funcționar și voiajor guvernamental. Chiar Maiestatea Sa, invitat de chiriașul Cotrocenilor aflat la al treilea mandat, chiar la locul copilăriei și adolescenței sale. Nu știu dacă se va fi simțit ca acasă; altcineva făcea oficiile de gazdă.

(…) Puterea conta pe o majoritate covârșitoare – doar electo­ratul,  neavând altă ofertă, vota acuma alternativ, și cu cei care-și ziceau de stânga, și cu ceilalți, când le venea rândul, care-și zic de dreapta.”

O carte care, spun editorii, încearcă să facă lumină asupra unor momente controversate din istoria instituției monarhice din România. Nu credem că a reușit, dar a reamintit cât de tulbure și tulburată ne-a fost istoria recentă.