Nu sunt diferențe mari între țările din zona euro și statele ce compun SUA
Diferențele dintre economiile țărilor membre ale zonei euro nu sunt mai mari decât cele existente între statele membre ale Statelor Unite, a declarat președintele Băncii Centrale Europene (BCE) Jean-Claude Trichet (desen), potrivit The Wall Street Journal.
Diferențele dintre economiile țărilor membre ale zonei euro nu sunt mai mari decât cele existente între statele membre ale Statelor Unite, a declarat președintele Băncii Centrale Europene (BCE) Jean-Claude Trichet (desen), potrivit The Wall Street Journal.
“Cei care pun sub semnul întrebării viabilitatea zonei euro ca zonă cu monedă unică pe motive de eterogenitate economică greșesc”, a declarat Trichet. Guvernatorul BCE vine în apărarea euro într-un context de intensificare a temerilor investitorilor cu privire la incapacitatea unor țări cu un nivel ridicat al îndatorării de a ține pasul cu țări mai puternice decât Germania, un fenomen care, se tem aceștia, ar putea avea drept efect divizarea zonei euro.
Trichet a admis faptul că criza financiară a scos la iveală punctele slabe ale cadrului instituțional al zonei euro, precum și nevoia ca țările individuale să-și redreseze competitivitatea economiilor proprii. El a făcut din nou apel pentru un nou set de reguli ce ar interzice deficite bugetare excesive prin impunerea de sancțiuni automate asupra guvernelor în astfel de cazuri și a vorbit despre necesitatea ca guvernele să ia în considerare restricții auto-impuse.
-
Se pregătește un nou faliment? Două companii aeriene românești au căzut, iar analiștii se tem deja pentru a treia VIDEOZF Live · 15 noiembrie 2026
-
Pentru Anca-Maria Țurcanu, care a preluat Elsima de la părinții ei, prezentul este cel mai greu moment din parcursul afacerii. Business-ul a pornit de la o fabrică de confecții și a ajuns la o cifră de afaceri de 16,5 mil. leiEveniment · 15 noiembrie 2026
-
Caroseriile Ferrari și McLaren se fac într-o comună din Argeș. Omul care a construit fabrica a făcut apoi o Arcă a lui Noe „în mărimea ei biblică“Eveniment · 15 noiembrie 2026