Nu suntem pierduti

Din cand in cand, fiecare dintre noi are noroc. Mai mic ori mai mare. Mai rar ori mai des. Dupa cum ne e scris.
Joi, 27 martie 2008, am avut noroc cu carul. Norocul de a ma afla in Aula Academiei la prezentarea de catre profesorul Solomon Marcus a discursului de receptie ca membru titular al inaltului for stiintific. Calitatea de titular o dobandise de mult, dar – asa cum a explicat – a considerat obligatoriu ca, inainte de a vorbi, sa studieze discursurile profesorilor sai. Care, avea sa constate cu uimire, nu existasera vreodata! Motivul: inainte de a inchide cu totul portile Academiei, puterea comunista acceptase o vreme primirile de noi membri, dar nu si discursurile. Atunci, infrigurat, a cautat discursurile profesorilor profesorilor sai, “bunicii mei spirituali”. Astfel, a descoperit ca, la 1914, Gheorghe Titeica vorbise “ca un inculpat silit sa se apere”. Aproape disperat, indraznise sa afirme ca matematica nu e intru totul inutila… S-a schimbat ceva in perceptia acestei stiinte, un secol mai tarziu? – s-a intrebat Solomon Marcus, raspunzand: Da, s-a schimbat, e mult mai rau!
Si cum ar putea sa fie altfel, cand un lingvist de talia lui Iorgu Iordan sustinea ca matematicienii au doua probleme: “Va laudati prea mult intre voi si oricum nimeni nu intelege ce vorbiti!”? Cum ar putea fi altfel cand matematica a ramas, de-a lungul intregului invatamant preuniversitar, disciplina bau-bau? Cum sa fie altfel daca nici unui om de cultura nu i se pune sub semnul intrebarii aceasta calitate doar pentru ca nu stie Teorema lui Pitagora?
Teorema, ne-a amintit Solomon Marcus, insemna in greaca veche nici mai mult nici mai putin decat “spectacol”. Spectacolul matematicii, frumusetea matematicii, inefabilul matematicii…
Vreme de o ora si jumatate am ascultat un discurs exceptional, din care nu a lipsit nimic: umor, ironie, suspans, tandrete, patetism, nostalgie. Si m-am intrebat: ce ascultam de fapt? Un discurs de receptie in Academie? O pledoarie pentru matematica, pentru spirit, pentru pluridisciplinaritate? Da, si asta, dar era si altceva, era mai mult. Pana cand, emotionat, am inteles ca sunt martor la o DECLARATIE DE DRAGOSTE fata de matematica. Sper din tot sufletul ca textul va fi publicat, caci nimic din ceea ce spun eu aici nu poate reda farmecul si dramatismul unui discurs care s-a incheiat aproape in soapta cu versurile lui Rilke: “Te-am trait sau te-am visat, viata?”…
Si am mai inteles ceva, ori mai bine zis mi-am amintit: cata vreme exista oameni ca Solomon Marcus, n-avem cum sa fim pierduti.
tczarojanu@yahoo.com