Nu va jenati! Colindati, colindati...

In ultimul timp, colindul in Romania a devenit unul dintre elementele nelipsite ale nebuniei comerciale a lunii decembrie. Totusi, lumea, “sora lume”, vorba cantecului, nu ia in seama decat aparent inselatoarele statistici generate de comercialismul si globalismul la moda al sarbatorilor de iarna. Iar derapajele estetice inerente, desi nenaturale, nu fac decat sa confirme faptul ca a colinda inseamna de fapt cu totul altceva.

De la cetele de copii si flacai care colindau frecvent (pana nu demult) prin satele romanesti in ajunul Craciunului si pana la versiunile dance ale acelorasi teme folclorice este, intr-adevar, cale lunga.

Din vremuri trecute si pana in urma cu cateva decenii (cand lumea rurala era inca autentica, netrecuta prin “proba” urbanizarii fortate) si inca si astazi in unele sate izolate in care se incearca pastrarea traditiei, a primi colindatorii, a-i asculta cantand si a le da colaci, nuci si mere drept rasplata era o mandrie pentru orice gospodar. Din acest obicei s-au dezvoltat felurite tipuri de colinde – de gazda, de june, de fata, de petit, familiale, cosmogonice, religioase -, unele dintre ele iesite din repertoriu la ora actuala. Fara indoiala, colindele “de gazda” raman cele mai cunoscute astazi, alaturi de cele religioase.

De la un gen prin excelenta oral, care se canta in principiu pe o voce si exclusiv de grupuri de flacai si copii, la cumpana secolelor al XIX-lea si XX s-a dezvoltat foarte mult in Romania colindul in armonizari la 4 voci mixte. Compozitori care au excelat in domeniul muzicii corale au scris superbe piese care au devenit clasice ale genului, fie ca tematica era laica (pornindu-se de la diferite teme folclorice), sau religioasa. Marire-ntru cele-nalte, Astazi s-a nascut Hristos, Domn, Domn sa-naltam, Sus la poarta Raiului si Colindita, O ce veste minunata si Plecarea magilor, Mos Craciun cu plete dalbe si Buna dimineata la Mos Ajun sunt titluri cu tematica evident religioasa care au capatat o asemenea celebritate, incat au facut drumul invers, devenind daca nu folclor, cel putin muzica populara in sensul propriu al termenului. Cine nu stie sa fredoneze astazi macar cateva dintre refrenele de mai sus?

Odata devenita populara, o muzica precum colindele romanesti intra practic intr-un fel de… domeniu public si este supusa celor mai neasteptate adaptari, armonizari, remake-uri, cover-uri sau cum vreti sa le mai spuneti. Asa se face ca in ultimul deceniu, de cand s-a dezvoltat si la noi industria discografica intr-o maniera ce incearca sa o imite pe cea occidentala, fiecare luna decembrie a generat o explozie de aparitii de colinde sau cantece de Craciun in cele mai variate forme si invesmantari. In topul popularitatii se gaseste constant, se pare, “canadianul” Stefan Hrusca, cu ale sale culegeri si adaptari de colinde din Maramures. An de an, el lanseaza la diferite case de discuri noi tiraje ale colindelor sale cu voce si chitara, pe care romanii le agreeaza pentru a le insoti serile din ajunul si din timpul sarbatorilor petrecute alaturi de familie si prieteni si, mai mult decat atat, le cumpara.

Un reper estetic relativ constant in materie de colinde, mai ales in randul celor trecuti de 30 de ani, il costituie inca interpretarile corului Madrigal, dirijat de Marin Constantin. Este vorba despre acele titluri de colinde cu autor cunoscut, armonizate la patru voci, pentru care Madrigalul a inregistrat versiunea considerata de multi ideala. Evident ca, in ultimii 15 ani, aparitia a numeroase coruri sau doar grupuri vocale care si-au inclus in repertoriu colinde a facut ca posibilitatea de a alege versiuni interpretative diverse sa creasca exponential, dar Madrigalul si inregistrarile sale pentru Electrecord de dinainte de 1989 continua sa reprezinte un reper.

Colindul si marketing-ul

Privind din alt unghi, notabile sunt si incercarile (cateodata chiar onorabile din punct de vedere artistic) grupurilor consacrate sau de conjunctura din zona pop, rock, jazz sau chiar dance de a-si impresiona fanii prin abordarea unui gen “trendy” de sarbatori. Asa se face ca din discografia ultimilor ani nu lipsesc tot felul de productii “de decembrie”.

Unele sunt compilatii ale unor case de discuri care isi pun trupele la moda sa cante cate o adaptare de colind, pentru ca “da bine”. In aceste combinatii de un gust discutabil, intalnesti interpreti consacrati de folclor (si ajunge sa mentionam numele lui Nicolae Furdui Iancu si Gheorghe Turda) care canta alaturi de trupe dance precum K1, Ro-Mania, Etno, Hora, Double D etc. Alte productii care aduna mai multi interpreti pop ofera fie cantece de Craciun originale, scrise de compozitori ai vremurilor noastre (Ioan Gyuri Pascu – Ce frumos e de Craciun), fie teme clasice in versiuni interpretative noi.

Exista si discuri integral de colinde ale unui artist sau ale unei trupe – vezi Colinde si cantece sfinte cu Paula Seling si Narcisa Suciu, sau albumele fiecareia in parte, Paula Seling cu Album de Craciun si Narcisa Suciu cu Ce bucurie… de Craciun! Dar nu numai. Au aparut si productii care alterneaza colindul romanesc cu cantecul de Craciun american, cum ar fi albumele lui Stefan Banica, sau chiar remarcabile prelucrari jazzistice ale unora dintre principalele teme de colind romanesti (Maria Raducanu, Vlaicu Golcea, Sorin Romanescu – Colinde).

Iar exemplele ar putea continua, pentru ca, intr-adevar, colindul a devenit un produs care se vinde foarte bine in prima parte a lunii decembrie, iar daca ramane “pe stoc”, se poate valorifica in anul urmator. Daca avem curiozitatea sa si ascultam discul de colinde primit cadou, constatam ca exista derapaje estetice in aceasta colectie parca nesfarsita de versiuni de colinde, dar sunt si prelucrari purtatoare de expresie, care reusesc sa transpuna intr-un limbaj mai familiar contemporanilor mesajul cald al colindelor.

Aceasta evolutie a colindului in umbra marketing-ului (care se intampla si la noi ca peste tot in lumea aceasta cu tendinte de globalizare) poate indeparta tinerele generatii de la valorile autentice ale colindului traditional, dar implica si o serie de aspecte pozitive, precum acela al stimularii curiozitatii acestora fata de un gen pe care in versiune originara nu mai au unde sa-l auda live. Se poate spune ca, fata de deceniile comuniste, cand colindul (cel putin cel religios) parca disparuse, lucrurile stau mult mai bine. Iar daca ne gandim mai atent, in acea perioada, colindul facea parte din arsenalul de rezistenta spirituala a romanilor.

Nu este deloc intamplator faptul ca in memoria de durata a ascultatorilor de colinde isi gasesc locul doar interpretarile si repertoriul purtator de emotie artistica reala, restul pierzandu-se de fapt intr-o zona a subconstientului de care din pacate mai toti ne batem joc ori de cate ori “canta undeva o muzica”, fara a-i acorda atentia cuvenita, indiferent daca acest lucru ne face placere sau nu.

In consecinta, panica unora privind disparitia colindului sau cel putin pervertirea lui definitiva este lipsita de obiect. Daca nu a disparut colindul adevarat in aproape jumatate de veac de comunism, nu va disparea nici acum, continuand sa fie parte integranta a Craciunului. Atunci cand ii canti copilului tau colinde ca sa auda si el prima data cum suna, nu o vei face acompaniat de un ritm techno si doar cu glasul tau neacompaniat.

Un Craciun subiectiv

Pentru unii dintre noi, cele mai intense amintiri de Craciun sunt legate de colinde. Personal, inca din liceu, aveam grupuri de colindatori cu care mergeam de sarbatori pe la profesori, pe la parinti si le cantam acele cantece care nu se gaseau pe discuri si nici nu se auzeau in tramvai.

Am inceput sa merg cu colindul, cred, in iarna lui 1985. Au fost seri minunate, in care cantam de zeci de ori aceleasi colinde, la toate… “gazdele”, ne indopam cu toate felurile de cozonaci si ne umpleam buzunarele cu nuci si mere (pentru ca portocalele erau prea rare). Mai mergeam si asa, la noroc, prin blocuri si lumea ne deschidea uimita de cat de frumos puteau sa sune colindele adevarate, cantate pe patru voci de liceeni sau studenti si nu “urlate” haotic prin autobuze sau metrou.

Pe atunci se intampla destul de rar sa auzi asa ceva. Dupa ’90 am continuat sa colind, pana nu demult, cu fostii colegi. Dar ceva din farmecul acelor ani a pierit. Deja se auzeau colinde si la radio, si pe discuri, aparusera nenumarate grupuri de teologi care isi impartisera cartierele… Pionieratul nostru era de domeniul trecutului.

Interesant este ca, in pofida unor vorbe pe care le-am auzit destul de des in ultimul timp, inainte de ’89 nu am intalnit pe nimeni caruia sa-i fi fost frica sa ne deschida usa si sa ne primeasca in casa. Cine spune altceva, acela ori minte, ori nu stie despre ce vorbeste. Lumea nu se temea sa primeasca grupuri de colindatori si o facea de fiecare data cu bucurie.

Intr-un singur an, ceea ce s-a intamplat a fost straniu. E vorba chiar de 1989. Eram in anul III la Conservator si aranjasem sa plecam pe 17 decembrie la Sinaia, la Cumpatu, sa repetam colinde pentru zilele care urmau. Am si plecat, am repetat, ne-am plimbat prin imprejurimi, am urcat pe munte, iar pe 21 decembrie trebuia sa ne intoarcem la Bucuresti. Vorbind cu parintii, fiecare dintre noi primea raspunsuri evazive… Mai bine mai stati la Sinaia… N-are rost sa va intoarceti acum… Intr-un final, in seara de 20 decembrie, la etajul vilei in care repetam a aparut un domn in pijama, uitandu-se foarte ciudat la noi. Credeam ca l-am deranjat, ca l-am trezit din somn cu cantatul nostru… Ne-am cerut scuze… Dar el, surprins, ne-a intrebat. “Voi chiar nu stiti ce se intampla?”.

Nu, noi chiar nu stiam. Am aflat atunci. A doua zi, aveam sa plecam, seara, spre Bucuresti. Ziua, ne-am mai plimbat prin imprejurimile Sinaiei. Era un cer senin, cum demult nu mai vazuseram la acea vreme a anului. Si o liniste incredibila.

Am vrut sa colindam si in acel an. Eram mai entuziasti ca niciodata. Dar a fost prima oara cand profesorii nostri ne-au spus ca e mai bine sa stam acasa. Am fost foarte dezamagiti. Dar poate ei erau cei care au avut dreptate. Acum 15 ani am cantat colinde doar pentru noi. Dar asa se face ca, indiferent ce se va mai intampla de acum inainte, indiferent ce dezvaluiri senzationale vor mai aparea, noi, cei care urma sa mergem cu colindul si in acea iarna, nu vom uita niciodata ca in decembrie 1989 s-a intamplat ceva. Chiar fara colindele noastre, care au adus bucurie in atatea case de oameni si pana atunci, si de atunci incolo.