Numarul internautilor romani a ajuns la 4,75 milioane luna trecuta
Numarul total al utilizatorilor romani de Internet va ajunge la finalul acestui an la aproximativ 6 - 6,5 milioane, dupa ce in luna februarie s-a situat la 4,75 de milioane, conform estimarilor oficialilor companiei furnizoare de servicii online netBridge
Numarul total al utilizatorilor romani de Internet va ajunge la finalul acestui an la aproximativ 6 – 6,5 milioane, dupa ce in luna februarie s-a situat la 4,75 de milioane, conform estimarilor oficialilor companiei furnizoare de servicii online netBridge.
In februarie numarul total de vizitatori unici pe site-urile romanesti a fost de 17,8 milioane, dintre care 13,05 milioane au fost utilizatori straini, conform netBridge. Cei mai multi dintre acestia au fost utilizatori din SUA (17%) , urmati de cei din Marea Britanie – 6%.
“Aceasta este cifra maxima masurabila a utilizatorilor de Internet din Romania, contabilizata prin monitorizarea vizitatorilor unici pe luna, pe majoritatea site-urilor romanesti si conform standardelor internationale”, a precizat Tudor Fratila, directorul diviziei de analiza Web in cadrul companiei.
Comparativ cu finalul anului trecut, cand existau 4,3 milioane de vizitatori pe site-urile de Internet din Romania, numarul de utilizatori a crescut cu 10,82%. In aceeasi perioada a anului 2005 s-a inregistrat o crestere de 12,4% fata de finalul anului 2004, datorita unei cresteri mai mari in ianuarie 2005, conform oficialilor netBridge.
“La sfarsitul lui 2005 erau cu 50% mai multi vizitatori unici din Romania fata de decembrie 2004, iar anul acesta ne asteptam la o rata de crestere cel putin egala cu cea de anul trecut”, a declarat anterior Ziarului Financiar Tudor Fratila.
Datele au fost colectate din statisticile Trafic.ro, site-ul de monitorizare a audientei pe Internet operat de netBridge. Au fost numarati vizitatorii unici pe cele 20.000 de site-uri romanesti active monitorizate de Trafic.ro.
Conform celor mai recente date ale RNC, organismul de reglementare a Internetului autohton, la finalul anului trecut existau circa 25.000 de site-uri romanesti. In Romania exista aproximativ 1,9 milioane de conexiuni la Internet, conform celor mai recente date statistice ale Autoritatii Nationale de Reglementare in Comunicatii, de la finalul primului semestru al anul trecut. Dintre acestea, numai 27%, adica aproximativ 500.000, sunt conexiuni in banda larga.
In ceea ce priveste numarul de computere utilizate in Romania, nu exista o estimare foarte exacta. “Insa, daca pornim de la datele anuntate in 2002, ca in tara existau circa 2 – 2,5 milioane de PC-uri, la care adaugam cifrele de vanzari raportate de companiile autohtone din domeniu, putem afirma fara sa gresim foarte mult ca acum in Romania exista peste 3 milioane de PC-uri”, a declarat Ziarului Financiar Valentin Negoita, presedintele Asociatiei Producatorilor si Distribuitorilor de Echipamente de Tehnologia Informatiei si Comunicatii (APDETIC).
-
Sfaturile unor minți luminate despre cum să-ți fie mai bine la locul de muncă. Cum să-ți convingi șeful să-ți acorde o mărire de salariu? Cum poți profita la maximum de cele 10 minute pe care le acordă un șef? Ce să faci dacă ești un lider interimar? Cum trebuie să fie ținuta ta de șef? Ești în lift și ucră CEO-ul. Ce îi spui?ZF 24 · 14 noiembrie 2026
-
Un MBA îți aduce un salariu mai mare sau doar o diplomă?Ce faci cu banii tăi? · 14 noiembrie 2026
-
Nici bine nu ne obișnuim cu inteligența artificială că deja se discută de superinteligența artificială - ASI, o formă ipotetică de AI, dotată cu funcții cognitive și capacități de gândire mult mai avansate decât cele ale oricărei ființe umane. Ce este și cât de departe suntem de ASI?ZF 24 · 14 noiembrie 2026