Numărul turiștilor din Grecia a scăzut
11% Cu atât s-a redus numărul turiștilor din Grecia în primele cinci luni față de aceeași perioadă a anului trecut. Declinul își are cauza în percepția pe care străinii o au asupra țării pe fondul crizei datoriilor de stat și…
11%
Cu atât s-a redus numărul turiștilor din Grecia în primele cinci luni față de aceeași perioadă a anului trecut. Declinul își are cauza în percepția pe care străinii o au asupra țării pe fondul crizei datoriilor de stat și afectează o economie aflată în cel de-al cincilea an de recesiune. Turiștii străini au cheltuit în Grecia 1,48 miliarde euro în primele cinci luni, cu 12,5% mai puțin decât cu un an în urmă. Turismul generează 16,5% din PIB-ul Greciei, fiind de departe cel mai mare sector economic. Un grec din cinci lucrează în turism.Citește și
-
Simtel Team estimează pentru 2026 venituri la nivelul bugetului sau peste, dar un profit net cu 40-60% sub ținta aprobată de acționari, după întârzieri la contractele EPC, marje mai mici în energie și pierderi valutareBurse - Fonduri mutuale · 13 noiembrie 2026
-
Ce va mai rămâne din industria auto germană? Mercedes-Benz anunță că suspendă toate noile investiții în fabricile din Germania, în timp ce compania aplică măsuri tot mai dure de tăiere a costurilor. „Cu toții vrem să evităm închiderea fabricilor”Business Internaţional · 13 noiembrie 2026
-
Unde stăm bine în statisticile europene? România bate media UE la femeile din știință și inginerieWell & Wealth · 13 noiembrie 2026