O carte despre dragoste, familie și secrete/ de Stelian Țurlea

Karen Joy Fowler este o scriitoare americană care a publicat trei de volume de proză scurtă și șase romane, cel din urmă fiind cel de față, încununat cu Premiul PEN/Faulkner pentru ficțiune în 2013 și aflat pe lista scurtă de nominalizări la Premiul Man Booker în 2014*).

Eroina, Rosemary Cooke, obișnuia să vorbească tot timpul în copilărie. Vorbea atât de mult, încât părinții ei îi cereau să înceapă cu mijlocul atunci când voia să povestească ceva. Rosemary s-a obișnuit să facă ce i se spune, iar acum, când își începe povestea, în 1966, studentă la o universitate din California fiind, începe tot cu mijlocul. Are 22 de ani, de zece ani nu și-a mai văzut fratele fugit de acasă și de șaptesprezece ani nu și-a mai văzut sora dispărută. Treptat, apar și celelalte părți ale poveștii. După primele vreo sută de pagini, afli că sora ei era o femelă cimpanzeu, crescută simultan cu copila, până în momentul în care un fapt grav a determinat familia s-o îndepărteze. Karen Joy Fowler oferă la un moment dat cazuri nenumărate în care cimpanzei faimoși au fost crescuți în familii umane, apoi abandonați. Foarte puțini dintre aceștia au ajuns la vârste mature, cei mai mulți se obișnuiseră într-atât cu mediul uman încât n-au rezistat când au fost duși în sălbăticie, ori la vreun institut în care se organizau experimente.

În romanul lui Karen Joy Fowler, eroina Rosemary își caută nu numai fratele mai mare Lowell, ajuns un fel de anarhist eliberator al animalelor captive și ca atare căutat de poliția federală pentru acte de violență, ci și „sora” pe care o găsește, parțial sălbăticită și de care înțelege că n-o prea mai leagă nimic. Dar n-au dispărut sentimentele de vinovăție și de trădare, pentru Fern, femela cimpanzeu îi iubise pe membrii familei, fără rest.

„Dispariția ei reprezenta multe lucruri – tulburare, nesiguranță, trădare, un nod gordian de complicații interpersonale. Fern ne iubise. Umpluse casa de culoare și zgomot, de căldură și energie. Merita să i se simtă lipsa, și îi simțeam cumplit lipsa. Nimeni din afara casei nu părea să înțeleagă cu adevărat asta.”

„Am citit undeva că nicio pierdere nu se compară cu pierderea unui  geamăn, că supraviețuitorii se descriu nu atât ca persoane singure, cât mai degrabă ca rămășița beteagă a ceva care a fost cândva întreg.”

„Îmi lipseau mirosul ei și umezeala lipicioasă a răsuflării ei pe gâtul meu. Îmi lipseau degetele ei care mă râcâiau prin păr. Stăteam una lângă alta, una peste alta, ne împingeam, ne trăgeam, ne mângâiam și ne loveam una pe alta de o sută de ori pe zi, iar acum simțeam că pierdeam toate astea. Era o durere, o foame la suprafața pielii mele.”

„La cină am adoptat strategia mea obișnuită de a nu spune nimic. Cuvântul rostit transformă cunoașterea individuală în cunoaștere comună și nu mai e cale de întoarcere o dată ce ai trecut de acest moment. Să nu spun nimic era mult mai ușor de rectificat și, în timp, ajunsesem să înțeleg că de obicei era cel mai bun mod de acțiune.”

 „Un roman de o complexitate tehnică și intelectuală extraordinară și, deopotrivă, extrem de emoționant.” (Kirkus Reviews)

*) Karen Joy Fowler – Ne-am ieșit cu toții complet din minți. Editura Litera. Traducere din limba engleză de Mirella Acsente