Versiunea completă
Ziarul de Duminică

O carte despre rezistență/ de Stelian Țurlea

„Cea mai bună carte scrisă vreodată despre rezistența germană în fața naziștilor”*), cum spunea Primo Levi, e imposibil să nu cutremure cititorul. Este, de fapt, document istoric.

Stelian Turlea · 7 martie 2013 · 3 min de citit

„Cea mai bună carte scrisă vreodată despre rezistența germană în fața naziștilor”*), cum spunea Primo Levi, e imposibil să nu cutremure cititorul. Este, de fapt, document istoric. Pentru scrierea acestui roman – una dintre primele cărți antinaziste publicate de un autor german după război – Hans Fallada s-a inspirat din povestea cuplului Otto și Elise Hampel, membri ai rezistenței antinaziste, judecați de un judecator nazist notoriu și executați în închisoarea Plotzensee. Între marile merite ale cărții e acela că aduce, astfel, în prim-plan această rezistență prea puțin cunoscută; faptul că în Germania lui Hitler au existat totuși nenumărați oameni care s-au opus regimului și care au murit pentru asta.

Cine este Hans Fallada? Este pseudonimul scriitorului Rudolf Wilhelm Friedrich Ditzen (1893-1947), un autor controversat, din pricina faptului că a continuat să scrie sub regimul nazist, admonestat de Thomas Mann că nu părăsește Germania nazistă, dar care a ajuns să publice în 1946, o capodoperă, cea de față, despre rezistența la nazism.

Acțiunea se desfășoară în 1940, într-o teroare permanentă. Eroi sunt câțiva oameni care trăiesc într-un imobil de la strada Jablonski – o familie agresivă și loială lui Hitler, un judecător pensionat care nu agrează politica autorităților, o evreică în vârstă care și-a văzut soțul trimis în lagăr, un cuplu, Otto și Anna Quangel, care încearcă să se descurce în viață, dar și câțiva indivizi care nu muncesc, trăiesc din furturi și delațiuni și, firește, inspectori de poliție și membri ai SS-ului lipsiți de scrupule. Deși voluminos, peste 750 de pagini, apăsător prin povestea cruntă expusă și pe alocuri extrem de crud, romanul este extraordinar și se citește aproape pe nerăsuflate.

Otto și Anna Quangel sunt oameni simpli care trăiesc o viață simplă, dar care ajung să se revolte când le moare absurd fiul pe front. Încep să scrie și să lase în diferite locuri din oraș cărți postale cu texte scurte de prostest împotriva regimului. Pentru o asemenea acțiune, știau că vor fi căutați, arestați, judecați și decapitați. Dar reușesc să se joace aproape ca șoarecele cu pisica cu autoritățile, vreme de doi ani, înainte să fie prinși și torturați. Mai toți cei care aleargă pe urmele lor sunt ființe aproape animalice. Acțiunea, firește, e mai complicată, chiar în ciuda acestei simplități menționate de noi. Iar personajele sunt remarcabile, ba chiar cele odioase extrem de remarcabile. Frica instaurată în populație de autorități în acele vremuri răzbate din fiecare pagină.

„Lectura romanului Singur în Berlin, mărturia lui Hans Fallada despre cei mai întunecați ani ai secolului XX, e ca o călătorie alături de un spirit sumbru și înțelept, care te apucă de umăr și-ți șoptește la ureche: «Uite, așa a fost. Așa s-a întâmplat».” (The New York Times Book Review)

*) Hans Fallada – Singur în Berlin. Editura Polirom. Traducere din limba germana și note de Gabriela Eftimie

Citește și