O carte din care nu se intelege nimic

Ceea ce scrie Elena Radu seamana cu filosofia. Suna a filosofie. Dar este, aproape in intregime, ininteligibil.
In mod special, cea mai recenta carte a Elenei Radu, Azi, vom trece Rubiconul (Bucuresti, Ed. Rafet, 2007), referitoare (probabil) la implicatiile integrarii Romaniei in Uniunea Europeana, reprezinta un imens galimatias. Cine se ambitioneaza sa o citeasca de la prima la ultima pagina risca sa se zapaceasca si sa rataceasca apoi pe strazi in cautarea unor oameni care se exprima firesc. Sau sa se molipseasca el insusi de incoerenta si sa o sperie pe vanzatoarea de la Paine cu solicitari de genul:
“Va rog sa-mi dati si mie doua specimene disjunctive de pulbere cerealiera revendicata de Helios. Va ofer, in afara de aceasta alocutiune, un sestert din care sa decuplati restul, ca o ofranda adusa onestitatii circumscrise”.
Din aceasta fraza imaginara, prin care parodiez stilul Elenei Radu, inca se mai intelege ceva. Dar din cele ale Elenei Radu, in numeroase cazuri, nu se intelege nimic, nimic, nimic. Iata cateva exemple:
“Strivim gandul si ne dezlipim de accesorii. Lasam sa se inteleaga uimirea. Amintim ocazia de revendicare plus-minus impaunatul sistem. Se cere tribut incompetentei si retineri de mari achizitii”.
“Stadiul capului e inclus in membrele periclitate… Unghiile recurg la forta majora. Se adauga colaborare subiectului pentru a fi mai distructiv. La actul doi suntem domnii aceluiasi rol pozitiv.”
“Peregrinez vidul de ceva vreme si ma imbogatesc cu degringolada in care fiecare e amintit mai mult sau mai putin. Ma cosmetizez pentru a crea ansamblu de putere nobila, cavalereasca. Femeia cu condeiul s-a pierdut in micimi si ordinarii de gasca batrana.”
Ce inseamna “Amintim ocazia de revendicare plus-minus impaunatul sistem”? Ce inseamna “Stadiul capului e inclus in membrele periclitate…”? Ce inseamna “Peregrinez vidul de ceva vreme si ma imbogatesc cu degringolada in care fiecare e amintit mai mult sau mai putin”? Ar trebui organizat un concurs de descifrare a acestor texte. Dar, probabil, nu ar putea fi desemnat niciun castigator.
Ceva-ceva se intelege din ultima propozitie: “Femeia cu condeiul s-a pierdut in micimi si ordinarii de gasca batrana”. Dar politicos din partea noastra este sa ne prefacem ca nu intelegem.