O carte reconstituită din cioburi/ de Ziarul de duminică
Uneori, locurile acționează asemenea unor magneți. Cam tot astfel a luat naștere relația dintre cititorul român și cărțile mele. O verigă prețioasă a fost și este editorul și neoelenistul Elena Lazăr, care a tradus în română romanul meu Grația.
Eleni Ladia
Legătură fragmentară
Editura Omonia
Traducere din neogreacă și cuvânt-înainte de Claudiu Sfirschi-Lăudat. Cu un cuvânt al autoarei la ediția românească. Colecția „Biblioteca de Literatură Neoelenă”.
„Uneori, locurile acționează asemenea unor magneți. Cam tot astfel a luat naștere relația dintre cititorul român și cărțile mele. O verigă prețioasă a fost și este editorul și neoelenistul Elena Lazăr, care a tradus în română romanul meu Grația. Am crezut că, odată cu această carte, legătura mea cu România s-a încheiat. Dar nu, magnetul era mult mai puternic. În continuare, Claudiu Sfirschi-Lăudat a tradus cartea Femeia cu o corabie pe creștet, care a primit ulterior, în Grecia, Premiul de Stat pentru cea mai bună nuvelă. Acum am bucuria să poată fi citită în limba română o carte pe care o îndrăgesc mult. E vorba despre Legătură fragmentară.” – astfel reconstituie Eleni Ladia, în cuvântul înainte la cea de-a treia carte a ei tradusă în limba română, propria legătură cu România.
Eleni Ladia (n. 1945, Atena) a studiat arheologia si teologia la Universitatea din Atena. Cărțile publicate de la debutul din 1973 (nuvele, povestiri, romane, poeme și eseuri) constituie piloni ai unei opere solide, înscriindu-i numele ca pe „un caz aparte, de excepție, în proza neoelenă”. Între titluri sunt de remarcat Somnul de bronz (povestiri, 1980), Crângul Persefonei (nuvela, 1997), Grația (roman, 1999), Vorbește, Zarathustra (poeme, 1997), Articole despre poezia lui Kavafis (1974, 1975), Poeții și Grecia antică (studii despre Sikelianos, Seferis, Papaditsas, 1983). În 1981, volumul Somnul de bronz a fost încununat cu Premiul al II-lea de Stat, iar în 1991 Academia din Atena i-a acordat autoarei Premiul „Uranis” pentru cartea Istoriografie. Totodata, E. Ladia, în colaborare cu D.P. Papaditsas, a tradus din greaca veche Imnurile homerice și Imnurile orfice. Opera sa este bine cunoscută și dincolo de hotarele Greciei, fiind tradusă în slovenă, franceză, engleză și româna (romanul Grația, traducere și cuvânt-înainte de Elena Lazăr, 2003 și microromanul Femeia cu o corabie pe creștet, traducere, prezentare și note de Claudiu Sfirschi-Lăudat, 2008, ambele apărute la Editura Omonia).
Romanul Legătură fragmentară, apărut recent în colecția „Biblioteca de Literatură Neoelenă”, este epistolarul unei femei care, prin actul scrierii, se străduiește să reconstituie o relație care nu a fost niciodată trăită în cotidianul ei. Destinatarul acestor epistole nostalgice, tot o femeie, devine eroina cu diverse nume a unui roman care crește din scrisorile pe care epistolograful le citește și le pune cap la cap, asemenea unor bucăți de mozaic risipite de trecerea timpului. Gesturi, cuvinte, șoapte, priviri, trăiri disparate se adună toate în jurul cuvintelor, cerând, asemenea morților din Hades, sângele celor vii pentru a se însufleți timp de o clipă în amintirea acestora. Planurile temporale se amestecă, viitorul devine trecut, trecutul anunță viitorul, prezentul cuprinde laolaltă trecutul și viitorul, fiind mereu trăit cu îndoială în privința realității unei legături umane atemporale. Două figuri feminine care se completează, pentru a alcătui în cele din urmă un singur chip, supus unei sciziuni inițiale, de dincolo de timpuri și de formele concrete ale întrupării. Iubirea nu izbăvește, ci leagă și apasă prin implacabilul ei, e o forță care zguduie temelii și obligă la noi configurări ale sinelui. Confruntată cu alteritatea, scriitoarea-epistolograf se cufundă în abisul inconștientului, se zbate în labirintul propriilor limite, reușind să se călăuzească, asemenea lui Theseu, după firul Memoriei. Istoria personală se confruntă cu aceea universală, așa cum sinele fiecăruia se oglindește, pentru a se regăsi, în sinele celorlalți. Mici povești individuale care, prinse în vâltoarea Istoriei, își caută sensul. Iar acesta se contureză tulbure la suprafața paginii, de fiecare dată când cititorul se oglindește în lectura unor epistole trimise asemenea unui mesaj într-o sticlă, pe mare.
Claudiu Sfirschi-Lăudat are la activ cinci traduceri din limba negreacă (printre autorii traduși: Gheorghios Vizyinos, Yorgos Seferis, Evanghelos Moutsopoulos). Traduceri ale sale se regăsesc și în presa literară din România. În 2008, a primit Premiul Societății Elene a Traducătorilor de Literatură pentru cea mai bună operă grecească transpusă într-o limbă străină (Yorgos Seferis, Șase nopți pe Acropole, Omonia, 2007). Legătură fragmentară este a doua carte de Eleni Ladia tradusă de el în română, după romanul Femeia cu o corabie pe creștet (Omonia, 2008). De asemenea, a realizat traduceri din franceză și din greaca veche.
„În Legătură fragmentară, naratoarea încearcă să recompună o legătură umană. Mânată de – aparent, indiferentele – evenimente din propria sa experiență ulterioară, ea se îndeletnicește cu jocul arid al cercetării și al restaurării. Asemenea conservatorilor de hărți și imagini vechi, asemenea paleografilor, naratoarea creează și, deopotrivă, investighează. Îmbinând fragmentele rămase la îndemâna sa, ea se străduiește să reia de la capăt scrierea pierdută sau, fie măcar și atât, să consemneze una dintre variantele ei posibile.“
-
Sfaturile unor minți luminate despre cum să-ți fie mai bine la locul de muncă. Cum să-ți convingi șeful să-ți acorde o mărire de salariu? Cum poți profita la maximum de cele 10 minute pe care le acordă un șef? Ce să faci dacă ești un lider interimar? Cum trebuie să fie ținuta ta de șef? Ești în lift și ucră CEO-ul. Ce îi spui?ZF 24 · 14 noiembrie 2026
-
Un MBA îți aduce un salariu mai mare sau doar o diplomă?Ce faci cu banii tăi? · 14 noiembrie 2026
-
Nici bine nu ne obișnuim cu inteligența artificială că deja se discută de superinteligența artificială - ASI, o formă ipotetică de AI, dotată cu funcții cognitive și capacități de gândire mult mai avansate decât cele ale oricărei ființe umane. Ce este și cât de departe suntem de ASI?ZF 24 · 14 noiembrie 2026