O companie din Arad ia 1 mil. euro pentru un siloz de cereale
Compania R.D.F din Arad, distribuitor de semințe și îngrășăminte chimice pentru agricultură, va finaliza o investiție de aproximativ 2 mil. euro în construcția unui siloz de cereale cu o capacitate de 10.000 de tone, pentru care urmează să primească fonduri europene de circa 1 mil. euro.
Compania R.D.F din Arad, distribuitor de semințe și îngrășăminte chimice pentru agricultură, va finaliza o investiție de aproximativ 2 mil. euro în construcția unui siloz de cereale cu o capacitate de 10.000 de tone, pentru care urmează să primească fonduri europene de circa 1 mil. euro.
R.D.F a semnat în luna aprilie 2009 un contract de finanțare cu A.P.D.R.P. (Agenția de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit) în vederea accesării de fonduri europene în cadrul măsurii “Creșterea valorii adăugate a produselor agricole și forestiere”.
“Valoarea contractului semnat de compania noastră cu A.P.D.R.P pentru investiția în curs de finalizare din localitatea Șofronea este de aproximativ două milioane de euro, jumătate din această sumă fiind asigurată prin finanțare europeană nerambursabilă. Restul fondurilor provin din aportul propriu, astfel că 40% din bani reprezintă finanțarea companiei R.D.F, iar 60% prin accesarea unui credit bancar de investiții”, a spus Florin Deznan, director general și acționarul majoritar al companiei R.D.F. Arad.
Potrivit reprezentanților companiei din Arad, până în momentul de față R.D.F. a primit de la Uniunea Europeană, pentru această investiție, 2,3 mil. lei (circa 550.000 de euro), banii fiind livrați în două tranșe, restul de bani urmând să fie încasați odată cu finalizarea proiectului.
Programul de dezvoltare al companiei a fost demarat în anul 2007, când compania R.D.F a achiziționat un depozit de 3.000 de metri pătrați, pe o suprafață de teren de 24.000 de metri pătrați, unde au fost create propriile spații de depozitare pentru îngrășăminte chimice, semințele hibrid și substanțele de protecție a plantelor.
Tot în 2007 compania a luat decizia de a investi în construirea unor spații de depozitare cereale, iar în acest sens s-a apelat la soluția atragerii de fonduri europene.
În luna decembrie 2008, proiectul depus de companie la A.P.D.R.P. a fost declarat eligibil și finanțabil, în luna aprilie 2009 a fost semnat contractul de finațare cu A.P.D.R.P., iar din noiembrie anul trecut au fost demarate lucrările de construcție a spațiilor de depozitare cereale.
R.D.F a realizat anul trecut o cifră de afaceri de peste 29,1 milioane de lei (circa 7 milioane de euro), iar pentru acest an conducerea companiei estimează vânzări totale de 35-40 de milioane de lei.
Cine ia banii:
Compania: R.D.F din Arad
Obiect de activitate: distribuitor de semințe și îngrășăminte chimice pentru agricultură
Valoarea totală a proiectului: 2 mil. euro
Suma pe care o primesc de la UE: 1 mil. euro
Cifra de afaceri în 2009: 7 mil. euro
-
Un MBA îți aduce un salariu mai mare sau doar o diplomă?Ce faci cu banii tăi? · 14 noiembrie 2026
-
Nici bine nu ne obișnuim cu inteligența artificială că deja se discută de superinteligența artificială - ASI, o formă ipotetică de AI, dotată cu funcții cognitive și capacități de gândire mult mai avansate decât cele ale oricărei ființe umane. Ce este și cât de departe suntem de ASI?ZF 24 · 14 noiembrie 2026
-
România importă sâmbătă după amiază peste 1.300 MW de energie, deși ambele reactoare de la Cernavodă au fost repornite. Producția internă acoperă doar 80% din consumEnergie · 14 noiembrie 2026