Versiunea completă
Burse - Fonduri mutuale

O companie listată valorează în medie cu 25% mai mult decât una închisă

Posibilitatea acționarilor minoritari ai unei companii de a-și vinde acțiunile pe o bursă într-un timp util crește valoarea respectivei afaceri cu circa 25%, susține Răzvan Pașol, președintele firmei de brokeraj Intercapital Invest.

Mirela Turlan · 13 martie 2011 · 3 min de citit

Posibilitatea acționarilor minoritari ai unei companii de a-și vinde acțiunile pe o bursă într-un timp util crește valoarea respectivei afaceri cu circa 25%, susține Răzvan Pașol, președintele firmei de brokeraj Intercapital Invest.

“Estimez că în medie pentru o companie închisă evaluarea acesteia poate crește cu 25% în urma listării. Prețul unei companii depinde și de alți factori, precum structura acționariatului, modul de promovare, precum și conjuctura pieței de capital din acel moment care influențează valoarea primei de lichiditate”, este de părere Pașol.

El dă ca exemplu listarea Fondului Proprietatea (FP), ale cărui acțiuni se tranzacționau pe piața OTC înainte de listare la un preț de circa 0,5 lei/titlu, iar în prima zi de listare pe Bursă, cotația acestor titluri a urcat cu aproape 30%, la 0,6495 lei. Titlurile FP s-au transferat pe bursă în prima lună la un nivel mediu de 0,615 lei, cu 23% peste prețurile practicate pe piața OTC, iar indicele bursier BET s-a apreciat cu 10% în aceeași perioadă, astfel că diferența de preț plătită în plus în cazul fondului a fost de circa 15%.

“O companie mai mică va avea o primă de lichiditate mai scăzută, dar va fi totuși o valoare în plus față de situația în care firma este închisă. Cred că dacă conjunctura de piață era mai favorabilă în momentul listării Fondului Proprietatea, prima de lichiditate ar fi fost mai ridicată. De asemenea, acțiunile unei companii închise se tranzacționează mult mai greu decât se tranzacționau titlurile FP pe piața OTC, așa că prima de lichiditate în cazul fondului ar fi mai mare decât diferența de preț care a rezultat între prețul de la bursă și cel de pe OTC. Fondul Proprietatea este un exemplu foarte bun în acest sens, dar, din păcate, singular”, a precizat Pașol.

El mai spune că atunci când o companie se listează pe bursă, conducerea are o evaluare internă a societății, dar pe care nu o face publică, astfel încât este greu de estimat cu exactitate care este diferența de preț în plus pe care o plătesc investitorii de pe bursă.

“Cred că este vorba mai mult de un discount de nelichiditate care se aplică companiilor închise decât o primă de lichiditate pentru cele listate. Este adevărat că o companie listată valorează mai mult decât una închisă, dar depinde de free-float (acțiuni libere la tranzacționare), de cât de vulnerabili se simt minoritarii în compania respectivă, de seriozitatea acționarului majoritar să nu mute profiturile dintr-o companie în alta și să nu dilueze fără motiv pe minoritari și de cvorumul cu care se iau deciziile importante în societate”, spune Florin Ilie, directorul departamentului piețe de capital al ING Bank.

Nivelul primei de lichiditate depinde și de încrederea pe care o au acționarii minoritari în companie și acest lucru este subiectiv, de la om la om, consideră Ilie.

Analistul mai spune că în condiții ideale nivelul plătit în plus de investitorii de la bursă poate fi mai ridicat și cu 50% față de o companie închisă, dar că aceste cazuri lipsesc de cele mai multe ori în practică, mai ales pe piața de la București.

În ultimii ani minoritarii companiilor listate au avut probleme în a obține un preț rezonabil de ieșire din acționariat atunci când proprietarii companiilor au dorit să delisteze firmele sau să ajungă la participații de control.

Citește și