O Europă a solidarității, nu doar a disciplinei

La început, Uniunea Europeană a fost ceea ce psihologii numesc un “obiect fantastic”, adică un țel care aprinde imaginația oamenilor. Eu am văzut Uniunea ca fiind întruchiparea unei societăți deschise – o asociere de state naționale care renunță la o parte din suveranitate pentru binele comun și alcătuiesc o uniune unde nu domină vreun stat sau vreo naționalitate.

Criza din zona euro a transformat însă UE în ceva cu totul diferit. Statele membre sunt acum împărțite în două clase – creditori și datornici – iar creditorii sunt cei care comandă. Deoarece are cea mai mare economie și cea mai mare bonitate, Germania ocupă o poziție dominantă. De cealaltă parte, țările îndatorate plătesc prime de risc substanțiale pentru a-și finanța datoriile, ceea ce se reflectă în costuri ridicate de împrumut. Acest lucru le-a împins într-un picaj deflaționist și a creat un dezavantaj competitiv însemnat (și posibil permanent) față de țările creditoare.

Rezultatul acesta nu reflectă vreun plan calculat, ci mai degrabă o serie de greșeli de politică. Germania nu a urmărit să obțină o poziție dominantă în Europa și ezită să accepte obligațiile și răspunderile unei asemenea poziții. Putem numi aceasta tragedia Uniunii Europene.

Evenimentele recente par să ofere motive de optimism. Autoritățile fac demersuri pentru a-și corecta greșelile, în special prin decizia de a forma o uniune bancară și prin programul de achiziții directe de obligațiuni, care dă Băncii Centrale Europene puterea de a interveni nelimitat pe piața de obligațiuni suverane. Piețele financiare au fost reasigurate că moneda euro nu pleacă nicăieri. Acesta ar putea fi punctul de cotitură, cu condiția ca măsurile să fie întărite de pași suplimentari spre o integrare mai profundă.

Din nefericire, tragedia Uniunii este alimentată în mod tipic de astfel de sclipiri de speranță. Germania rămâne dispusă să facă minimul necesar – și nimic mai mult – pentru a păstra integritatea euro, iar pașii recenți ai UE doar au înăsprit rezistența germană față de alte concesii. Astfel se va perpetua decalajul dintre țările creditoare și cele datornice.

Creșterea discrepanței dintre țările UE din punct de vedere al performanței economice și dominației politice reprezintă o perspectivă atât de întunecată pentru Uniune încât nu trebuie lăsată să devină permanentă. Uniunea Europeană, gândită inițial ca un instrument de încurajare a solidarității, este astăzi menținută din necesitate cinică. Acest lucru nu este de natură să ne conducă spre un parteneriat armonios. Singurul mod de a opri această tendință este să surprindem din nou spiritul solidarității care a animat proiectul european la început.

În acest sens, eu am creat recent Inițiativa Societății Deschise pentru Europa (OSIFE). Am arătat astfel că cel mai bun punct de plecare este acolo unde politicile prezente au creat cea mai multă suferință umană: Grecia. Oamenii care suferă nu sunt cei care au abuzat de sistem și au provocat criza.

Soarta multor migranți și solicitanți de azil prinși în Grecia este deosebit de sfâșietoare. Însă problemele lor nu pot fi separate de cele ale grecilor înșiși. O inițiativă rezervată doar migranților ar face doar să întărească xenofobia și extremismul și așa în creștere în Grecia.

Nu am știut cum ar putea fi abordată această problemă aparent de nerezolvat până la vizita mea recentă în Stockholm pentru a comemora centenarul nașterii lui Raoul Wallenberg. Acest lucru mi-a adus aminte de cel de-al Doilea Război Mondial, calamitatea care a dat naștere ulterior Uniunii Europene.

Wallenberg a fost un erou care a salvat viețile multor evrei în orașul meu natal, Budapesta, găzduindu-i în secret.

În timpul ocupației germane, și tatăl meu a fost un personaj eroic, implicându-se să-și salveze familia, prietenii și mulți alți oameni. El m-a învățat să confrunt realitatea dură și nu să mă supun pasiv. De aici mi-a venit și ideea.

Am putea organiza case de solidaritate în Grecia, care ar funcționa pe post de centre comunitare pentru populația locală, și am putea de asemenea oferi hrană și adăpost migranților. Există deja multe cantine sociale și societatea civilă face eforturi să-i ajute pe migranți, dar aceste inițiative nu pot face față amplorii problemei. Planul meu este de a consolida aceste programe.

Politica de azil a UE a eșuat. Refugiații trebuie să se înregistreze în statul membru prin care intră în Uniune, dar guvernul grec nu poate procesa toate cazurile. În jur de 60.000 de refugiați care au încercat să se înregistreze au fost închiși în facilități de detenție unde condițiile sunt inumane. Migranții care nu se înregistrează și trăiesc pe străzi sunt atacați de golanii din partidul neofascist Zori de Aur.

Suedia a făcut din politica migrației și azilului o prioritate de top, iar Norvegia este îngrijorată de soarta migranților din Grecia. Ambele țări ar fi astfel candidații principali pentru sprijinirea caselor de solidaritate. Alte țări bogate ar putea să se alăture lor. OSIFE este gata să susțină această inițiativă și eu sper ca și alte fundații să fie dornice să facă la fel. Acesta trebuie însă să fie un proiect european, care în cele din urmă să-și găsească loc în bugetul UE.

În prezent, Zori de Aur câștigă capital politic oferind servicii sociale grecilor în timp ce atacă migranții. Inițiativa propusă de mine ar oferi o alternativă pozitivă, bazată pe solidaritate – solidaritatea europenilor cu grecii și a grecilor cu refugiații. Ar fi astfel o demonstrație practică a spiritului care ar trebui să miște întreaga UE.

Cât mai curând posibil, voi trimite o echipă OSIFE în Grecia pentru a contacta atât autoritățile, cât și cetățenii și organizațiile care ajută deja oamenii nevoiași, pentru a dezvolta un plan prin care să obținem susținerea publicului. Obiectivul meu este să învii ideea de Uniune Europeană ca instrument al solidarității, nu doar al disciplinei.

George Soros, unul dintre cei mai cunoscuți investitori din lume, este în prezent președintele Soros Fund Management și al Institutului pentru o Societate Deschisă. Materialul a fost obținut prin intermediul Project Syndicate.