O femeie ascunde-n ea un harem/ de Elisabeta Lăsconi

Femeile frumoase sunt pentru bărbații lipsiți de imaginație – nota undeva Marcel Proust. Și, probabil, haremurile, oficiale ori discrete, sunt pentru bărbații prea ocupați cu războaie de toate felurile, cu ambițiile ori grijile vieții, ca să mai aibă răgazul fantazării. Dar, atent la femeia de alături, oricare bărbat înzestrat cu un strop de curiozitate și darul observației, ar descoperi-n ea un harem întreg.

A apărut, recent, o mărturie convingătoare despre haremul interior ascuns într-o femeie: “Lapte negru” de Elif Shafak. Este o carte inclasabilă, o confesiune, un roman mascat ori o autobiografie, și subtitlul explică puțin conținutul ei: despre scris, condiția de mamă și haremul interior. Triada reapare în dedicație (Pentru trei femei) și în motto-urile extrase din același autor în trei faze: Tolstoi Misoginul, Tolstoi Feministul și Tolstoi Tatăl.

Cartea s-a născut din experiența maternității, care a însemnat o depresie, neputința de a mai scrie, introspecția privind propria natură. Totodată, reflecțiile o îndreaptă să vadă și destinele altor scriitoare, să descifreze ce a însemnat pentru ele iubire și căsătorie, viață de familie și copii. Așa că își caută răspuns la întrebări și dileme în alte biografii.

Prima autoare invocată este Virginia Woolf, cu eseul celebru “O cameră separată”, în care imaginează o soră a lui Shakespeare, Judith, ca să demonstreze că în contextul epocii o femeie n-ar fi putut scrie niciodată. La rândul ei, imaginează destinul unei tinere talentate din propria cultură, Firuze, pentru care talentul de povestitoare seamănă a povară pentru cei din jur, care ar fi repede măritată, și căreia existența domestică (soț, casă, copii) i-ar îngrădi ori topi fantezia definitiv.

Exemplele sunt tulburătoare, fie că este vorba de Sofia Tolstoi, femeia-lună (pentru că un ciclu lunar i-a marcat viața, cu sarcini și alăptari, cu 13 copii, cu un soț scriitor căruia i s-a dedicat), fie de Sylvia Plath, cărea iubirea și căsătoria cu Ted Hughes îi produce și altă fractură, căci după nașterea celor doi copii frustrările adâncesc traumele vechi, iar voința de a reuși ca scriitoare și ca mamă se soldează cu sinuciderea.

Elif Shafak explorează și alte biografii, pornind de la un reper semnificativ pentru autor, numele: femeile își schimbă numele prin căsătorie, multe scriitoare mari au ales nume de bărbați când au debutat sub pseudonim – surorile Brontë, George Eliot, George Sand. Iar scrisul, iubirea și căsătoria au ecuații diferite pentru Jane Austen și Carson McCullers, libertatea sexuală și feminismul o duc spre Simone de Beauvoire și Anaïs Nin.

Nu lipsesc cuplurile în care iubirea și scrisul combinate au efect distructiv (Zelda și Scott Fitzgerald), nici scriitoarele cu destin ieșit din comun (Louisa May Alcott și Any Rand), sau cele pentru care scrisul a contat mai mult ca maternitatea (Doris Lessing, Marguerite Duras), nici personalități feminine fără copii ca Lou Andreas Salomé, ori cele marcate de ostilitate între mame și copii (Rebecca West, Alice Walker).

Micile biografii presărate alternează cu războiul care se poartă în haremul interior, căci locatarele se află în conflict continuu. Unele iau distanță prudentă sau dispar pentru o vreme, ca Doamna Derviș sau Mama Budincă de Orez, altele se manifestă agresiv și se aliază între ele – Milady Cehoviana Ambițioasă și Blue Belle Bovary, Domnișoara Doctă și Mica Domnișoară Practică.

Într-un fel, ele-i reflectă fețele diferite, descoperite într-o audefinire onestă: scriitoare, nomadă, cosmopolită, iubitoare a sufismului, pacifistă, vegetariană și femeie. Dar starea conflictuală cu sine se încheie și devin posibile simultan viața de familie normală cu un soț, creșterea fetiței cu ajutorul dat de o dădacă, și scrisul. După “Lapte negru”, autoarea a publicat romanul extraordinar impregnat de sufism, “Cele patruzeci de cărți ale iubirii”, și “Onoare” (a cărui traducere este așteptată și în română), considerat capodopera de până acum.

Elif Shafak, Lapte negru, traducere din limba engleză și note de Ada Tănasă, Editura Polirom, 2012, 352 pag.