O întrebare simplă: ce apără ACTA?
Ceea ce vedeți în imaginea alăturată este pur și simplu cel mai scump tablou din lume, care a trecut recent, printr-o tranzacție privată, din colecția magnatului grec George Embiricos în proprietatea familiei regale din Qatar pentru 250 de milioane de dolari.
Ceea ce vedeți în imaginea alăturată este pur și simplu cel mai scump tablou din lume, care a trecut recent, printr-o tranzacție privată, din colecția magnatului grec George Embiricos în proprietatea familiei regale din Qatar pentru 250 de milioane de dolari.
Tabloul se numește “Jucătorii de cărți” și a fost pictat de Paul Cézanne. Cele 250 de milioane de dolari reprezintă cea mai mare sumă plătită vreodată pentru o operă de artă, iar filmul tranzacției, așa cum îl descrie Vanity Fair, este poate mai pasionant decât istoria însăși a tabloului. Tabloul lui Paul Cézanne se situează undeva între impresionism și cubism, ca de altfel toată opera pictorului; Cézanne a fost recunoscut drept “părintele tuturor” chiar de către Picasso (Matisse în unele relatări, dar nu asta este important).
Discuțiile pentru vânzarea tabloului au început iarna trecută, pe când George Embiricos trăia încă. O primă ofertă, de 220 de milioane de dolari, a fost urmată de un “sec” scurt al familiei regale din Qatar, de 250 de milioane (poate chiar 300, în funcție de cursuri de schimb, data exactă a vânzării și alte detalii). În tranzacție au fost împlicați, într-o formă sau alta, negustorii de artă Bill Acquavella, Larry Gargosian, Lionel Pissarro, nepotul pictorului Camille Pissarro, Philippe Segalot, unul dintre oamenii-cheie ai miliardarului François Pinault sau Guy Bennett, fost la Christie’s. Interesul lor este simplu – valoarea operei, numele implicate, dar și faptul că pe piață a rămas mult prea puțină artă de valoare, iar competiția este intensă. Nu o spun eu, o spune Nicolai Iljine, consultant pentru Guggenheim.
Am ajuns ușor, ușor la al doilea subiect al meu, ACTA. Pierdut între zăpezi, geruri și schimbări de guverne, acordul comercial semnat pe furiș, pe care autoritățile române și l-au asumat orbește, care a scos mii de oameni în stradă și care poate schimba modul cum comunicăm și ne manifestăm pe internet, nu pare a suscita prea mare interes, cel puțin în acest moment, la noi. Nu știu dacă vom ajungă să ne fie controlate la graniță playerele MP3 și dacă acestea vor fi distruse în cazul în care conțin muzică descărcată sau prelucrată ilegal, nu știu dacă îmi va năvăli poliția gândirii în casă să îmi inspecteze hard-diskul sau dacă furnizorul mă va lăsa fără conexiune dacă voi tasta cuvinte interzise.
Dar am o întrebare simplă: ce apără ACTA? Citiți comentariul integral pe www.businessmagazin.ro
-
Mai multe necunoscute decât date sigure despre Neptun Deep, cel mai mare proiect energetic al României: Tot ce se știe acum cu jumătate de an înainte de producție este că OMV Petrom are 30 de contracte semnate, în timp ce Romgaz lucrează încă la licitațiiBurse - Fonduri mutuale · 12 noiembrie 2026
-
Trei jucători, Lactalis, FrieslandCampina și Arla, au 65% din vânzările de unt, o piață de 150 mil. euro. Locul trei din piață nu are fabrică în România, iar de la liderul Lactalis o parte din vânzări vine din import (brandul President).Companii · 12 noiembrie 2026
-
Conferința ZF Digital. Cel mai greu pentru un start-up românesc este să vândă în străinătate, nu să construiască produsulBusiness Hi-Tech · 12 noiembrie 2026